Nu scapi fără botez

Acum regret că am cedat unor presiuni şi mi-am botezat copii la biserică şi că, din prietenie, am cedat unor rugăminţi şi am acceptat ca eu şi soţia mea să fim naşi de botez şi de cununie. Am fost ipocrit şi am acţionat din slăbiciune împotriva convingerilor mele. Dar mă conslolez cu faptul că măcar am ajutat nişte prieteni. Deşi, în mod normal, nu ar fi trebuit să simt că dacă refuzăm, o să fim priviţi ca nişte supecţi de acum încolo.

Apărătorii fundamentalişti de rasă intelectuală ai îndoctrinării religioase ortodoxe îl parafrazează, hilar, pe Ion Iliescu: "comunismul a fost bun, oamenii l-au aplicat prost şi liderii au fost nişte nemernici". Prin analogie, ortodoxia, deşi e sublimă, nu ne mântuieşte fiindcă oamenii o aplică prost, iar clerul este corupt şi compromis în mare parte, de sus şi până jos.

Eu văd aici o cu totul altă cauză: şi comunismul şi doctrina religioasă au eşuat pur şi simplu pentru că sunt împotriva firii umane. Nu funcţionează pentru că pur şi simplu omul este făcut altfel decât vor ă ne manipuleze unii să credem. Şi hai să lăsăm creştinismul ăla sublim din Biblie, că nu acela se aplică turmelor de enoriaşi. Tot aşa cum între Karl Marx şi Lenin, Stalin et. Co. este o distanţă uriaşă. La fel cum este o discrepanţă şi între credinţă şi religie.

În teorie sublimă, dar în practică cu nimic mai prejos decât orice doctrină politică (tabuu-uri, prejudecăţi, manipulări şi exploatarea slăbiciunilor umane), religia controlează mase mari de oameni într-un anumit scop. Mecanismul este extrem de simplu. Se interzice omului ceva ce se ştie dinainte că omul nu se va putea abţine să facă, pentru că este în firea sa. Omul, deşi ameninţat cu tot felul de pedepse - de la excomunicare, izolare socială, stigmatizare, hărţuire şi până la iad - va face tot ce-i stă în fire (ca şi popa), dar pe ascuns. Astfel, sub ameninţarea pedepsei, omul cuprins de frică devine o fiinţă vulnerabilă. Iar o fiinţă vulnerabilă este foarte uşor de şantajat, manipulat şi controlat - devenind, în plus, şi ipocrită.

Ar fi trebuit să-mi cresc copiii în aşa fel ca atunci când se vor fi simţit ei pregătiţi, să-şi aleagă singuri şi responsabil o religie sau să nu aleagă nimic. Viaţa mi-a demonstrat că omul poate fi o fiinţă extraordinară, tolerantă, iubitoare, civilizată, onestă, altruistă, liberă şi în afara oricărei religii, fie el credincios, ateu sau agnostic.

Un bun prieten de-al meu tocmai a devenit tată. Ar fi vrut să nu-şi boteze copilul, dar i-au sărit ambele familii - al lui şi a nevestei - în cap, cu presiuni ameninţări şi santaj sentimental. A vrut să-şi boteze atunci copilul la catolici. O parte din rude au fost de acord. Dar bătrânii au zis că ei nu calcă într-o biserică catolică. El i-a întrebat de ce - nu sunt tot creştini, catolicii? N-au ştiut ce să-i răspundă. Dar catolicii i-au cerut o sumă fixă, pe viaţă, fiindcă nici el nici soţia şi nici naşii nu erau catolici. El a refuzat. Aşa că, nu are încotro, pur şi simplu: trebuie să-şi boteze copilul ortodox. Când, de fapt, proiectul lui de viaţă arăta cu totul altfel la acest capitol. De ce a cedat? "Ce, vrei să ne blesteme mamele şi rudele? Asta e!". şi uite aşa se perpetuează politica religioasă şi ipocrizia în societate, din generaţie în generaţie.