Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Daniel Chiţoiu nu putea trece peste “obsesia” miniştrilor de finanţe români, şi a amintit şi el că veniturile fiscale reprezintă o treime din PIB, faţă de 43% - media UE. Întrebarea este însă veniturile-s mici ori PIB-ul e umflat? PIB-ul României a crescut de la 41 de miliarde de euro în anul 2000, la 61 în 2004. Dar ştiţi cu cât s-a mărit în următorii 4 ani? Cu 128%, până la 139 de miliarde în 2008, cam cât va fi şi anul acesta.
Coincidenţa face însă ca în paralel cu PIB-ul să fi crescut şi preţul activelor imobiliare. Oare de ce? Pentru că atunci când preţul unui activ se măreşte, el poate fi pus garanţie la bancă şi se obţine pe baza lui credit. Apoi cu banii împrumutaţi se cumpără alte active şi preţul imobilelor urcă mai abrupt. Iar, la sfârşit, ce să vezi? PIB-ul “explodează”!
Sigur, în discuţie nu trebuie uitat de curs. În 2004 era peste 4 lei/euro, după care s-a dus spre 3. Un curs în scădere stimulează liniile de credit de la banca-mamă la subsidiară - pe care BNR le numeşte investiţii - să devină împrumuturi interne, pentru a se vedea limpede pe baza căror lichidităţi a urcat preţul activelor. Aşadar ce a umflat PIB-ul României? Emisiunea de monedă, pe seama garanţiilor supraevaluate.
A venit însă anul 2009. PIB-ul ar fi trebuit să se întoarcă spre nivelul de echilibru din 2004, în lipsa finanţării din exterior. Numai că s-a inventat Programul Prima Casă care să conserve preţul activelor...
Iar faptul că activele imobiliare sunt încă supraevaluate se vede când privim spre creditele neperformante, pe care băncile mai mult le-au reeşalonat, decât au executat garanţiile. Deci, diferenţa între cât de mare e PIB-ul şi cât de mic ar trebuie să fie, se ascunde în sistemul bancar.
Şi, fireşte, că la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde, decât de 140, s-ar vedea că veniturile fiscale nu reprezintă o treime din acesta, ci se găsesc peste media UE, că suntem supraîndatoraţi, nu subîndatoraţi, că deficitul bugetar se plasează peste limita de risc de 3%.
Nu e prima oară când spun că veniturile fiscale doar par a fi reduse, şi, de fapt, nu-s. Data trecută mi s-a replicat că aşa cum e “umflat” PIB-ul, la fel sunt şi veniturile bugetare şi că raportul dintre ele se păstrează. Problema este însă că veniturile fiscale şi PIB-ul nu au acelaşi deflator, pentru că în vreme ce PIB-ul e împins în sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decât cel firesc al activelor imobiliare acţionează invers asupra veniturilor, în general, şi al veniturilor fiscale, în special.
Iar o altă explicaţie pentru care veniturile fiscale nu au acelaşi deflator ca PIB-ul, e dată de cheltuielile nerentabile ale statului. Ce construieşte statul costă de cinci ori mai mult decât face. În timpul acesta nu se plătesc furnizorii de utilităţi şi de materiale. Statul face arierate, iar furnizorii sunt în incapacitate de a plăti impozite, care să se constituie venituri la buget. Lipsa de performanţă în cheltuirea banului public determină o micşorare drastică a încasările şi atunci se majorează taxele pentru ca veniturile bugetare, ce reprezintă o treime dintr-un PIB umflat, să n-ajungă cumva la un sfert.
