O comunicare publică aiurea

Cănd Traian Băsescu e la locul său, momentul creat de domnia sa e trecut sub tăcere.

Pe vremea cănd era doar un candidat fără şanse la Preşedinţie, Emil Constantinescu imi spunea că a inţeles deja un adevăr: nu trebuie să te adresezi presei in general, ci diferitelor genuri de presă:

- Celei senzaţionaliste ii oferi informaţii-şoc.

- Celei serioase ii oferi informaţii de profunzime.

- Celei tabloidizate ii oferi informaţii pitoreşti.

Adevărul ghicit de Emil Constantinescu la vremea candidaturii sale e valabil şi azi. Comunicarea publică a unui politician trebuie să ţină cont de diversitatea presei din Romănia. Cu o singură, nu lipsită de interes, nuanţă: tendinţa de tabloidizare a presei scrise şi, indeosebi, a celei audiovizuale cere unui politician preocuparea de a oferi presei şi amănunte pitoreşti. Graţie acestora, politicianul respectiv rămăne in prim-planul atenţiei generale. Din acest punct de vedere, Traian Băsescu e considerat - şi pe drept cuvănt - un exemplu de comunicare.

Dintre toţi preşedinţii de pănă acum, ba chiar şi dintre toţi politicienii postdecembrişti, Traian Băsescu s-a bucurat şi se bucură de o mediatizare uriaşă. Toate ieşirile sale in public sunt păndite de presă, de cea vizuală mai ales, şi reflectate prompt. Intre televiziuni, radiouri, ba chiar şi intre ziare, e o bătălie pentru a afla, cu un ceas mai devreme, unde şi cănd va descinde Traian Băsescu. Cult involuntar al personalităţii? Hotărăt, nu! Cult, mai degrabă, al ratingului.

Cei care lucrează in televiziuni ştiu că, nimerit undeva, chiar şi din greşeală, e imposibil ca Traian Băsescu să nu facă un gest, să arunce o vorbă din zona pitorescului, ba chiar şi a senzaţionalului pentru a insufleţi brusc ratingul. L-am văzut intr-una din seri la o expoziţie de aparatură medicală gata să-şi bage capul intr-un dispozitiv pentru a vedea cum funcţionează.

Comportamentul omenesc e doar unul dintre trucurile prin care Traian Băsescu işi asigură mediatizarea persoanei sale, ba chiar şi a personalităţii sale. De precizat neapărat, pentru că altfel riscăm să batem cămpii: impactul mediatic al comportamentului omenesc nu-şi are temeiul in capacitatea lui Traian Băsescu de fi interesant in sine. Impactul işi are cauza in contrastul dintre năzbătiile la care se dedă şi ipostaza de şef al statului.

Dacă ar fi simplu cetăţean sau chiar simplu politician, Traian Băsescu ar fi banal in ceea ce face ca om şi, prin asta, complet neinteresant pentru presă.

S-ar cuveni să menţionăm, tot din domeniul pitorescului: Â Â Â

- Cearta cu jurnaliştii. Deşi nu-i exclus să exprime şi o paranoia a bunei păreri despre sine, eternul conflict cu jurnaliştii ii aduce lui Traian Băsescu o mediatizare sigură.

- Atacarea unor persoane şi personalităţi.

Traian Băsescu ştie că insultarea unui politician sau lider de opinie creează imediat un scandal mediatic.

După aproape trei ani de mandat, putem spune că, in materie de starletă tv, Traian Băsescu e practic de neintrecut intre politicienii de azi. Scriam intr-unul din numerele anterioare că un moment deosebit, precum Discursul de politică externă din faţa corpului diplomatic, a fost aproape practic inexistent in presă şi la televiziuni. De ce? Din simplul motiv că Traian Băsescu a evitat să mai facă giumbuşlucuri, ţinănd un discurs serios. Dacă ne găndim la ideile indrăzneţe din acest discurs, unele chiar sărite de pe fix - situaţia din Irak, situaţia vizelor pentru cetăţenii moldoveni, idealizarea realităţii, din Covasna şi Harghita - ar fi fost suficiente temeiuri pentru ca Discursul să se bucure de o mediatizare uriaşă. Nu s-a intămplat aşa ceva. Şi asta pentru că Traian Băsescu devine pe zi ce trece victima propriului truc aducător de rating. Presa se concentrează exclusiv pe şotiile sale, pe amănuntele pitoreşti, dar exterioare ale personalităţii. Cănd Traian Băsescu e la locul său, momentul creat de domnia sa e trecut sub tăcere. Cănd se dă in stambă, intrănd in divorţ flagrant cu ipostaza de preşedinte, presa il mediatizează.

Cazul Discursului de politică externă atrage atenţia asupra riscurilor pe care şi le-a asumat şi le asumă prin axarea comunicării publice exclusiv pe pitoresc şi senzaţional. Nu numai că lucrurile serioase, cu adevărat importante, sunt trecute sub tăcere in plan mediatic, dar mai mult, imaginea lui Traian Băsescu se conturează tot mai tare drept una a unui pehlivan de iarmaroc. Intrebaţi un om simplu ce-şi aminteşte din cei trei ani de mandat prezidenţial. Mai mult ca sigur va invoca ieşirile la restaurant, dansul din buric, dar mai ales hăhăitul, celebrul deja hăhăit prezidenţial, ţinănd loc de toate: de faptă istorică şi de viziune asupra realităţii.