Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Unipolarismul a fost un reziduu al bipolarismului. Abia odată cu căderea lui ia sfârşit ordinea globală bipolară care a circumscris Războiul Rece. Actuala criză financiară şi economică, spre deosebire de Marea criză din 1929, este una de sistem. Ultima criză a vechiului sistem mondial. Din ea se poate ieşi prin poarta din faţă, către un capitalism social sau prin poarta din spate, către un neo-feudalism regional-populist sau oligarho-anarhist.
Criza financiar-economică are un izvor în abuzul şi criza de încredere care au fost sub-produsul lăcomiei, egoismului, imprudenţei şi iresponsabilităţii bridate de societatea de piaţă şi consumismul specifice capitalismului neo-liberal şi neo-conservator. Acesta nu s-a limitat la afirmarea preponderenţei pieţei faţă de factorul politic (statul) ci a şi "comercializat" politicul. Sondajele de opinie au încetat să fie o formă de testare a reacţiei populare faţă de politicile publice, devenind fundamentul însuşi şi cauza deciziei politice. Reclama de marketing a invadat comunicarea politică transformându-o în manipulare electorală. Astfel, nu numai încrederea în bănci şi corporaţii s-a pierdut ci şi încrederea în instituţiile publice şi elita politică. Contractarea creditului politic a dus la contractarea participării civice. Criza financiară şi economică se asociază, deci, cu criza democraţiei şi a statului naţional. Cele dintâi nu vor putea fi rezolvate înaintea şi fără rezolvarea celor din urmă.
Starea de insecuritate invadează conştiinţa colectivă. Insecuritatea referitoare la locurile de muncă, la economii, la investiţii, la plasamente (în fonduri de pensii, asigurări etc.) se asociază cu spaima indusă de sentimentul că puterea este vacantă şi protectorul absent. Disperarea generează nervozitate şi iraţionalitate socială. Le vedem în revoltele de stradă din Grecia, Letonia sau Ungaria, în victoria partidelor regionalist-xenofobe din Italia sau Austria ori în escaladarea segregaţionismului din Belgia, Spania, Marea Britanie. în căutarea securităţii pierdute - atât în termeni reali cât şi simbolici - oamenii renunţă la libertate pentru refugiul oferit de potentaţii locali. Astfel societatea se fragmentează şi statul se dezagregă. Naţiunile europene se confruntă cu trei sfidări globle: recesiunea economică; fragmentarea socială şi politică (glocalizarea negativă); oligarhizarea. Pe acest fundal, ofensiva extremismului cu dimensiunea sa xenofobă şi exclusivistă, apare ca un fenomen natural. Reacţia conducătorilor naţionali faţă de sfidările amintite are loc sub imperiul instinctelor populiste şi constă în protecţionism naţional şi intervenţionism politic. "Mai întâi economia germană!" "Locuri de muncă britanice pentru salariaţi britanici!" "Investiţi în Franţa şi nu aiurea!" "Străinii afară din Italia!" "Cumpăraţi mărfuri spaniole!" Iată numai câteva lozinci ale zilei, uneori rostite de lideri precum Nicolas Sarkozy sau Angela Merkel, alte ori susţinute prin demonstraţii de stradă nu fără accente fasciste. Cele patru libertăţi de mişcare europene - a bunurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor - sunt obligate la recul - în special prin închiderea pieţelor muncii, prin aşa-zise măsuri pentru descurajarea "dumpingului social" (de fapt acţiuni de concurenţă neloială pe piaţa europeană a muncii), prin subvenţii care opresc delocalizările întreprinderilor falsificând raportul dintre cerere şi ofertă pe calea anulării avantajelor comparative ale noilor state membre. Concurenţa între persoanele private revine la concurenţa între naţiuni. La rându-i, abandonarea monedei unice ar duce la război monetar, războiul monetar la război comercial, războiul comercial la război economic, iar războiul economic la război pur şi simplu. Protecţionismul şi naţionalismul sunt fraţi. Or, naţionalism înseamnă război.
La Consiliul informal de la Bruxelles, care a respins ideea unui program european de stabilizare şi integrare care să includă şi statele Europei Centrale, preşedinţia României s-a plasat în tabăra conservatorilor vestici împotriva intereselor românilor. Dacă o UE cu mai multe viteze poate exista, o UE cu noi linii de demarcaţie, nu! Or, numai Europa Unită poate slava statul naţiune, democraţia şi securitatea. Fără ea demonii războiului ne vor bântui din nou.
