x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale O nouă intervenţie de chibiţ electoral

O nouă intervenţie de chibiţ electoral

de Ion Cristoiu    |    02 Iun 2008   •   00:00

Astfel că joi seară cel care i-a chemat pe români la vot n-a fost preşedintele României, ci preşedintele unui partid – PD-L.



Joi, 29 mai 2008, preşedintele Traian Băsescu a făcut, de la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă despre alegerile locale. Cînd s-a aflat prin redacţii acest moment, anunţat de Administraţia de la Cotroceni cu vreo oră înainte, mulţi s-au gîndit că vor fi martorii unei implicări făţişe, brutale a preşedintelui în campania pentru locale, de partea unei formaţiuni politice, PD-L, şi a unui candidat: Vasile Blaga. Aşteptările lor au fost înşelate. Traian Băsescu s-a mulţumit să-i îndemne pe români să meargă la vot. Desigur, prin raportare la ceea ce poate fi în stare domnul preşedinte cînd vine vorba despre a sfida Constituţia, Legea şi bunul simţ, acest simplu îndemn pare ceva incredibil. Să fi fost lovit Traian Băsescu de o criză de înţelepciune? Să-şi fi dat seama, ca într-o revelaţie de joi, că e preşedintele României, şi nu al Partidului Democrat-Liberal?

Dacă această intervenţie ar fi fost singura în campania electorală, am fi fost îndreptăţiţi să credem şi să declarăm că joi, 29 mai 2008, la ora 19:00, Traian Băsescu s-a comportat ca un preşedinte al României. Pentru că, în ultimă instanţă, e de datoria preşedintelui României să cheme alegătorii la vot, prezenţa masivă la un scrutin dînd seama de tăria conştiinţei civice a unui popor. Numai că în această campanie Traian Băsescu a intervenit de mai multe ori în chestiunea localelor.

Şi nu pentru a-şi reafirma neutralitatea faţă de candidaţii înscrişi în cursă, mulţumindu-se, eventual, cu formularea unor exigenţe generale, impuse de normele democratice (să fie o campanie corectă şi civilizată, să nu se înregistreze încălcări ale Legii), ci pentru a se substitui, în chip anticonstituţional, lui Vasile Blaga, candidatul PD-L pentru Primăria Bucureştilor.

La 6 mai 2008, în interviul aranjat de Radio România Actualităţi, Traian Băsescu s-a lansat în atacuri incalificabile la adresa partidelor cu care se confrunta PD-L în campania electorală: PSD şi PNL.

N-a fost exprimarea unei poziţii critice faţă de întreaga clasă politică. O componentă a clasei politice, PD-L, a fost subiectul unor laude deşănţate. Tot cu prilejul acestei şuete ruşinoase pentru o instituţie care se numeşte Postul public de Radio, Traian Băsescu şi-a permis să lanseze suspiciuni extrem de grave privind nişte aşa-zise înţelegeri între candidaţi şi formaţiunile competitoare. Deşi n-a dat nume, Traian Băsescu a acuzat partidele adversare PD-L că pun la cale un blat la alegerile locale.

A doua zi, 7 mai 2008, preşedintele a inspectat lucrările la podul de la Lainici şi de la DN 66 A, Cîmpu lui Neag – Herculane. Obiectivele respective n-au însă nici o legătură cu prerogativele prezidenţiale. Intens mediatizată, vizita de lucru a lui Traian Băsescu, trimiţînd la celebrele descinderi ale lui Nicolae Ceauşescu, a fost percepută ca un ghiont dat ministrului Transporturilor, Ludovic Orban. Ludovic Orban se afla înscris în campania pentru Bucureşti. Un adversar al lui Vasile Blaga a fost astfel atacat de şeful statului.

A venit apoi faimosul moment electoral de duminică, 11 mai 2008, regizat împreună cu postul Realitatea TV, pus la dispoziţie de arhitectul FNI, Sorin Ovidiu Vîntu, Administraţiei prezidenţiale cu microfoane şi analişti cu tot. Traian Băsescu ia masa la un restaurant din Bucureşti cu Vasile Blaga, candidatul PD-L, şi cu Adriean Videanu şi Liviu Negoiţă, şeful şi, respectiv, adjunctul echipei de campanie a lui Vasile Blaga. O echipă a televiziunii FNI e convocată pentru ca întreaga ţară să afle că el, Traian Băsescu, îl sprijină pe Vasile Blaga. La ieşirea din local, marcînd o premieră în istoria instituţiei şefului de stat, Traian Băsescu dă o declaraţie în care îi atacă violent pe contracandidaţii lui Vasile Blaga.

Miercuri, 13 mai 2008, Traian Băsescu întreprinde o nouă vizită electorală la Lainici.

Duminică, 18 mai 2008, un alt moment electoral PD-L regizat de Traian Băsescu: Ziua Porţilor Deschise la Cotroceni. Dînd unei acţiuni asumate de preşedinţii anteriori sub semnul transparenţei o semnificaţie aberantă – aniversarea Referendumului din mai 2007 – Traian Băsescu lansează noi atacuri la adresa formaţiunilor adversare PD-L.

Luni, 19 mai 2008, Traian Băsescu regizează un aşa-zis dialog la Realitatea TV. Cum Sorin Oprescu e dezvăluit de sondaje drept principal concurent al lui Vasile Blaga, Traian Băsescu declanşează un atac limpede împotriva candidatului independent. E limpede: şeful statului s-a implicat anticonstituţional în campanie, ca un chibiţ al PD-L şi un înlocuitor al lui Vasile Blaga. Astfel că joi seară cel care i-a chemat pe români la vot n-a fost preşedintele României, ci preşedintele unui partid – PD-L. De aceea, declaraţia sa a fost percepută ca o nouă intervenţie în favoarea PD-L.

×