Obsesie triunghiulară

Există, cum bine se ştie, teme care pot fi exploatate la infinit, aşa-zisele subiecte "grase", cum ar fi OZN-urile, Yeti şi alte fiinţe asemănătoare, Atlantida, astrodromul de la Nazca, pentru a pomeni doar începutul listei. Locul de frunte este însă ocupat, şi nu de azi, de ieri, de o formaţiune geografică nu prea bine definită, dar extrem de periculoasă pentru navigatorii apelor şi cerurilor, Triunghiul Bermudelor.

Vârfurile acestui triunghi s-ar găsi la San Juan (Puerto Rico), în sudul Peninsulei Florida (cam pe la Miami) şi, bineînţeles, în Insula Bermuda. El a făcut să curgă fluvii de cerneală şi l-a făcut celebru cel puţin pe Charles Berlitz, autorul câtorva cărţi pe tema misterioaselor dispariţii. Berlitz pretindea că scrie nonficţiune. Nu lipsesc autorii care au atacat subiectul la modul exclusiv literar - unul dintre ei, Thomas Perry, este poate şi cel mai amuzant. El descrie, printre multe altele în cartea sa "Câinii adormiţi", activităţile unui club de excentrici britanici care organizează an de an expediţii în căutarea Atlantidei tocmai în triunghiul cu pricina.

Mai există câteva alte asemenea zone suspecte în Marea Nordului şi în Pacific, dar nici una dintre ele nu se poate lăuda cu numărul mare de dispariţii inexplicabile, cu vapoare şi avioane înghitiţe de ocean. Povestea începe prin anii '50 ai secolului trecut, când ziariştii se lansează în tot felul de speculaţii legate de câteva avioane ale marinei militare americane care nu s-au mai întors niciodată din misiunea efectuată în largul coastelor Floridei. Şi lista dispariţiilor misterioase nu s-a oprit aici.

La fel de bogată şi în continuă creştere pare să fie lista posibilelor explicaţii, cum ar fi anomaliile magnetice sau gravitaţionale. Sunt invocate cauze de un exotism nelimitat, un presupus astroport subacvatic (!) sau intervenţia supravieţuitorilor din Atlantida, legendară de la bun început. Pentru împătimiţii teoriilor conspiraţiei putem cita ipoteza unui poligon de încercare al armamentelor ultrasecrete, care folosesc deformarea unei dimensiuni, deocamdată necunoscută de marele public, a timpului şi spaţiului.

Amatorii de istorie sunt nevoiţi să se mulţumească cu amintirea faimoaselor Scylla şi Charybda, mari consumatoare de nave şi de marinari într-o Mediterană a mitologiei clasice. Dar clasiciştii serioşi vor găsi o referinţă la marele Arhimede, care a stabilit, printre multe altele, că plutirea unui obiect este condiţionată de densitatea lichidului, care trebuie să fie mai mare decât cea a obiectului pe care îl susţine la suprafaţă. Dacă reuşim să micşorăm densitatea lichidului introducând în el bule de gaz, obiectele care pluteau se vor scufunda. Cu alte cuvinte, ce pluteşte în vin se va scufunda dacă adăugăm sifon. Ipoteza este mult mai puţin romantică decât cele vehiculate până acum, dar mult mai serioasă.

Geologii şi oceanologii au pus în evidenţă cantităţi substanţiale de metan şi de alte hidrocarburi în apele din regiunea definită drept triunghi al Bermudelor. Deloc surprinzător, o situaţie asemănătoare există şi în Marea Nordului, altă zonă în care dispariţiile sunt relativ frecvente. Plecând de la observaţiile din 1960 ale lui Ivan T. Sanderson, doi specialişti de la universitatea din Melbourne, Australia, Joseph Monaghan şi David May, ne oferă o explicaţie nouă şi destul de plauzibilă a misterului din Atlantic.

Gazul metan, îngheţat în rocile de pe fundul oceanului, poate "evada" şi ajunge la suprafaţă sub forma unor bule în continuă dilatare, care explodează la suprafaţă. Dacă o navă are nenorocul să fie surprinsă de o asemenea bulă de gaz, se scufundă imediat. În cazul în care o bulă este destul de mare şi de densă pentru a surprinde un avion în zbor, efectul este, de asemeni, dezastruos. Motoarele pot aprinde metanul, ceea ce va duce inevitabil la prăbuşirea aeronavei.

Ar fi bine să precizăm că până una-alta nu dispunem de observaţii şi că această sobră teorie nu a fost confirmată decât de simulările pe computer. Ce mai rămâne de făcut este să-i eliminăm pe extratereştri, să ignorăm piramidele ascunse ale atlanţilor, să uităm de anomaliile temporale şi de fenomene meteorologice bizare şi să înţelegem că misteriosul nostru triunghi este pur şi simplu balonat, plin de gaze.

Ce ne facem însă cu amatorii de aplicaţii militare, care s-au şi gândit la un submarin înzestrat cu instalaţii de foraj, care eliberează imense bule de gaz spre vasele flotei inamice? Trebuie să recunoaştem că suntem o specie foarte inventivă...