Oglindindu-ne în ceilalţi

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Despre domnul N. se poate spune că n-are vîrstă. Dar nu în felul în care o spunem despre persoanele care se ţin bine pînă tîrziu. Domnul N. o şi demonstrează, umblă de cînd îl ştiu numai în trening, merge întotdeauna grăbit, de parcă ar fi aşteptat undeva, pare să nu se cunoască îndeaproape cu nimeni din cartier, iar dacă îl saluţi răspunde scurt şi mirat.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Despre domnul N. se poate spune că n-are vîrstă. Dar nu în felul în care o spunem despre persoanele care se ţin bine pînă tîrziu. Domnul N. o şi demonstrează, umblă de cînd îl ştiu numai în trening, merge întotdeauna grăbit, de parcă ar fi aşteptat undeva, pare să nu se cunoască îndeaproape cu nimeni din cartier, iar dacă îl saluţi răspunde scurt şi mirat.

Îi zic domnul N., fiindcă nu ştiu cum îl cheamă şi nici nu ţin să aflu mai multe despre el. Îmi e de ajuns că-l întîlnesc de cîteva ori într-un an şi că mă pot oglindi cu un plus de speranţă în modul în care el înfruntă trecerea timpului. Fie vară, fie iarnă, domnul N. e proaspăt ras şi pieptănat lins. Ca un actor sud-american abia ieşit din baie. Cît despre treningul său negru, umblă cînd cu el, cînd cu o haină descheiată la toţi nasturii, purtată direct peste un tricou negru, fără guler, chiar şi cînd afară sînt plus patruzeci sau cînd sînt minus douăzeci de grade. Pentru domnul N. nu există ger, nu există caniculă.

La cît de interiorizat păşeşte, tăind diagonale periculoase printre maşini, cred că nici lumea din jur nu există. Tot ce contează e numai el şi ambiţia lui de a nu îmbătrîni, de a fi în formă, gata în orice moment să candideze pentru locul întîi la concursul Bărbatul care a reuşit să învingă bătrîneţea.

La şaizeci de ani, dacă n-o fi avînd şi mai mulţi, i se înfăţişează cartierului tot atît de zvelt şi de indiferent la viaţa amorfă din preajmă-i ca la patruzeci. Mi-ar fi greu să-l concurez, însă ambiţia lui mă determină să-mi pun nişte întrebări. Nu-i deloc exagerat să spun că aş vrea să mă regăsesc în ţinuta lui ca într-o oglindă din aceea de la circ, care te lungeşte şi te face pentru o clipă omul care ai fi vrut să fii. E nevoie şi de încăpăţînarea asta a lui, chiar dacă mulţi o găsesc exagerată. Altfel ar fi să mă oglindesc numai în burtoşi şi în cocîrjaţi, în inşi care au început să îmbătrînească de la treizeci de ani, iar la patruzeci au abandonat complet lupta cu ei înşişi. Ştiţi ce-mi spun, cînd îl văd pe ciudatul de N.? Dacă el vrea, îmi spun, trebuie să vreau şi eu. Dacă el poate, trebuie să pot şi eu. Dacă el reuşeşte, trebuie să reuşesc şi eu. Să fim măcar doi, să părem caraghioşi între atîţia bărbaţi care au îmbătrînit înainte de vreme, dar să părem caraghioşi fiind doi. Devenind noi doi un exemplu pentru alţii, în curînd numărul caraghioşilor, care la şaizeci de ani se ţin drepţi şi demni în port şi în privire, exact ca la patruzeci de ani, va fi mai mare. De ce trebuie ca normalitatea să se întîmple numai în jos? De ce n-am impune şi un standard de normalitate în tot ce-i mai bun, mai sănătos şi mai deştept? Nu-i uşor, fiindcă omul care a fost tîmpit la treizeci de ani nu devine la bătrîneţe un înţelept. Devine un tîmpit în vîrstă. Dar dacă domnul N. a putut, înseamnă că se poate.

Mai ales că, aşa cum spuneam, fără să ne fi cunoscut, într-o zi domnul N. m-a oprit, m-a salutat ceremonios, ca pe vremuri, şi mi-a zis că se oglindeşte în mine.