Pâine rea, de slugă

Nimeni nu poate fi umilit - spune un cugetător - fără să consimtă la asta. Ideea trebuie dusă mai departe: unii nu doar consimt la umi­linţă, ci o şi caută. Nu-s per­verşi, sunt oameni slabi, care se mulţumesc cu un minimum de continuitate şi de siguranţă, dintr-un regim de viaţă umilitor.

Odinioară, când se vorbea despre stăpâni, nu despre preşedinţi, despre directori şi despre şefi, era foarte populară zicerea „Stăpânul mă bate, stăpânu-mi dă pâine". În regi­murile democratice, există prea multe locuri de muncă pentru ziarişti ca vreunul să se vrea slugă. Dominanta condiţiei de gazetar e gândirea liberă. Poţi să scrii prost, dar libertate e şi să scrii prost la o publicaţie care îţi dă voie să fii ce eşti. Un lucru pare clinic într-un regim democratic: ziaristul care umblă după un stăpân brutal, stăpânul care-l obligă să scrie contra nevoii sale elementare de descătuşare, care consimte la umilinţă şi încă pe bani puţini.

Ştiind că se găsesc destule curve, care nu se simt apărate de peşti decât atunci când sunt bătute şi umilite, trebuie să acceptăm reali­tatea că în toate profesiile se găsesc inşi care, între o viaţă relaxată şi una chinuită, o aleg pe a doua, oricâte ocazii de a alege şi altceva ar avea.

În toate democraţiile, Puterea îşi tipăreşte şi ziare partizane. De regulă, acestea nu fac un partizanat furibund, ci unul moderat, ca să rămână credibile. Îmbracă haina echilibrului. Orice haină ar îmbrăca tipăriturile Puterii, tot put a slugărnicie, tot consimt la umilinţă. În redacţiile Puterii se adună dintotdeauna bicisnicii meseriei, frustraţii, cei care au dorit mult şi au ieşit codaşi din toate competiţiile profesionale. Dar şi destui condeieri timoraţi, care suferă că nu se pot exprima liber, însă îndură umilinţe după umilinţe, fără să-şi poată explica nici ei de ce.

Pricina trebuie căutată în acel avans de protecţie, ce pare să-l garanteze stăpânul pentru omul cu suflet de slugă. Cei mai detestabili sunt jurnaliştii Puterii care-şi răzbună destinul de slugi atacându-şi confraţii din presa liberă, gazetarii care lucrează la marile ziare şi canale tv, în trusturile „mogulilor".

Ce nu pot să înţeleagă frustraţii cu inimi de slugi e că la aceste trusturi de presă nu ajungi neavând încotro. Ajungi voind, alegând o politică editorială care ţi se potriveşte. Faci gazetărie la întâlnire de idei şi interese. Unii au şi aici conduită de mercenari, nu însă de slugi. Nu-ţi convine, pleci, faci scandal, te descarci, fiindcă mai există ziare şi reviste unde nu trebuie să consimţi la umilinţă. O slugă cu condeiul de la o foaie a Puterii nu poate să spere decât la o slujbă la fel de prost plă­tită şi la fel de îngrădită, la o altă foaie a puterii. Am citit un atac comandat de Putere, publicat sub numele unei amărâte de la un ziar stând în curent, când se închid şi se deschid uşile de la Cotroceni, şi m-am gândit să-i dau numele autoarei. M-am abţinut, cu sentimentul că pedepsesc un infirm.

Din articol se vedea că fetei îi e ruşine de ce spune pe hârtie, dar că totuşi consimte ca să nu-şi piardă pâinea. Şi măcar de ar fi o pâine unsă cu unt, dar e neagră, cu zaţ de nechezol şi tartinată cu rahat.