x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pandemia împinge globalizarea spre un nou capitol

Pandemia împinge globalizarea spre un nou capitol

de Daniel Apostol    |    20 Iul 2020   •   07:30
Pandemia împinge globalizarea spre un nou capitol

Coronavirusul a devastat economia globală. S-a mutat rapid de la Est la Vest, răspândindu-se în Asia, Europa și Americi, fracturând legăturile dintre cele mai mari și mai interconectate piețe din lume. Pandemia Covid-19 a perturbat o serie de industrii și sectoare esențiale și pur și simplu a înghețat investițiile străine directe.

Distanțarea socială, blocarea activităților economice și restricțiile de călătorie au produs căderi masive în sectorul ospitalier și turism, în comerțul cu amănuntul, în sectorul divertismentului și în transporturi (în special cel aerian). Apoi, odată cu scăderea activității economice la nivel global, a scăzut masiv consumul de energie electrică și cererea de țiței și gaze naturale.

         Organismul ONU pentru comerț și dezvoltare (UNCTAD) consideră că pandemia va reduce fluxurile globale de investiții străine directe cu aproximativ 40% în 2020-21, o contracție mai profundă decât cea înregistrată în timpul crizei financiare din 2008-2009, iar Economist Intelligence Unit (EIU) se așteaptă ca volumele comerțului global să scadă cu aproape 23% în 2020, eclipsând pierderile înregistrate în timpul crizei financiare globale. Cu ochii pe căderea economică globală, este tentant să concluzionăm că globalizarea se apropie de un “rapid și urât final”. Dar o astfel de concluzie care alimentează curentele antiglobalizare, naționalist-populiste, e deocamdată cel puțin prematură. În general, pandemia pare mai puțin probabil să ucidă globalizarea decât să o reformuleze “într-o manieră mai uniform distribuită”.

         Un raport al EIU privind globalizarea și amenințarea Covid-19 arată că pandemia provoacă multinaționalele să-și construiască un nou climat de operare. Măsurile de blocare și prăbușirea activității economice globale au rupt artere tradiționale pentru investiții străine directe (ISD). Dar companiile multinaționale se adaptează la climatul actual. Conducătorii corporațiilor mută deja concentrarea de pe controlul daunelor pe termen scurt către rezistența și continuitatea pe termen lung. Lanțurile de aprovizionare caută și construiesc direcții noi și mai dispersate geografic. Cel mai puțin probabil să se întâmple - deloc de dorit și deloc profitabil, de altfel - este retragerea din comerțul internațional.

         EIU consideră că un rezultat mai probabil, cel puțin pe termen scurt, este ca unele investiții să fie direcționate și realizate în proximitate și alocate stocării, precum și în tehnologii pentru a facilita aceste procese. O concentrare mai mare va fi îndreptată pe diversificarea lanțurilor de aprovizionare regionale, dar și în piețe de desfacere la distanță.

         Până la urmă, în loc să o ucidă, pandemia COVI-19 ar putea duce la un nou capitol pentru globalizare.

×