Parlamentul European? Non, merci!

Duminică sunt alegeri pentru Parlamentul European. Se anunţă, încă de pe acum, un absenteism fără precedent. Optimiştii văd o prezenţă de 30%, pesimiştii de 15%. Majoritatea confortabilă a guvernului PD-L-PSD, de peste 70% în Parlament, se întoarce pe dos când vine vorba despre interesul cetăţenilor pentru alegerile europarlamentare. Tot peste 70%, dar lipsă. E un serios avertisment de greaţă politică, pe care îl au periodic nişte români, de obicei foarte mulţi.

Cea mai mare parte a candidaţilor pentru legislativul de la Bruxelles şi Strasbourg au bătut ţara. Pe afişele ce au împâzit străzile patriei, cei 33 şi-au legat chipul de vehiculele prezidenţiale: candidaţii PSD de Mircea Geoană, cei de la PNL de Crin Antonescu. Pentru PD-L, preşedintele Băsescu şi premierul Boc au tuns oaia şi au dat cu piciorul în minge. Poate, în toate aceste întâlniri electorale, candidaţii au vorbit despre cele mai importante subiecte legate de legislativul european.

Ce face acolo un reprezentant al României, de ce e important să votăm oameni cu o competenţă dovedită, şi nu habarnişti, care sunt mecanismele prin care un amărăştean de la sat sau de la oraş poate interacţiona cu organismele europene dacă la el în ţară nu-i sunt respectate unele drepturi. Teme s-ar fi găsit cu siguranţă. România fiind însă o ţară balcanică, insuficient ataşată istoric unor valoric democratice de tip european, temele invocate mai sus nu pot avea prea mare succes. Dezinteresul faţă de aceste alegeri o demonstrează.

Cât de curios e unul din milioanele de locuitori ai satului românesc cine e Javier Solana şi ce vrea el? Problemele sale sunt legate de canalizare, uliţe înfundate, lipsa curentului electric pe ici, pe colo sau efectele devastatoare ale secetei. Evident, dacă vine un candidat, omul are bunul-simţ să-l asculte. Şi instinctul de a-i lua o găleată portocalie, o jachetă roşie de fâş sau un fular galben. Din păcate, mulţi dintre ei doar cu atât se aleg în urma unei campanii electorale de acest tip. De lămurit, mai puţin.

Poate nu este doar vina politicienilor. Emisiunile televizate şi articolele presei scrise au avut în ultimele 30 de zile teme preferate din politica internă. Tensiunile interminabile din coaliţia PD-L-PSD, ciobănelile şefului statului, angajamentele interminabile de tip "vom avea", "vom face", "se vor realiza" ale unor membri ai Guvernului. Totul este plasat într-un viitor la fel de incert ca în ultimii 20 de ani. Singurul îndemnat să spere, la nesfârşit, e votantul.

La noi, nici tunelul în care să apară o eventuală luminiţă nu există. Infrastructura rutieră şi feroviară ne trage foarte mult în jos ca ţară. Pierdem anual miliarde bune de euro din cauza acestei veritabile ameninţări, tratată cu sictir şi indolenţă de mai-marii zilei. 

Presa, din rândurile căreia fac şi eu parte, n-a încurajat prea multe dezbateri pe teme europene. Ca vehicul de transmisie al intereselor cetăţenilor spre politicieni şi viceversa, televiziunile au relatat tot despre declaraţiile belicoase pe deconcentrate, salarii unice, numiri prin agenţii şi ministere. Subiectele predilecte din dezbaterile Parlamentului European nu fac audienţă.

Şi prin intermediul acestui păcătos, dar obligatoriu reper profesional, toate emisiunile cu profil electoral porneau cu intenţii bune şi teme europene, dar sfârşeau inevitabil în dezbateri aprinse pe teme dâmboviţene.

Regret, ca jurnalist, că n-am putut oferi celor puţini care vor merge la vot duminică o idee clară şi bine conturată despre Parlamentul European. Mai ales în anul în care televiziunile şi ziarele sunt mai multe şi mai influente ca oricând, în ultimii 20 de ani.

Pentru că au şanse amândoi de a fi aleşi, aş fi vrut o dezbatere pe tema valorilor europene între Corneliu Vadim Tudor şi Elena Băsescu. Evident, fără derapaje. Sau o confruntare între doi foşti colegi de guvern, Adrian Severin şi Theodor Stolojan, pe subiectul corupţie şi justiţie. N-am avut plăcerea. Poate în alegerile viitoare.

Există riscul indiscutabil ca unele teme europene fundamentale, în legătură directă cu interesul economic, de politică externă sau de securitate al statului român, să fie votate la Bruxelles fără ca vreun român de rând să ştie asta. Mizăm doar pe inteligenţa prezumată a celor 33 de viitori europarlamentari români de a lua decizii favorabile ţării noastre.

Prezenţa la vot la 7 iunie va putea fi tradusă şi ca un cec în alb oferit de majoritatea absolută a românilor neparticipanţi, pe cinci ani, reprezentanţilor noştri în Parlamentul European.
Adevăratele pasiuni, balcanice şi latine din România, se vor declanşa pentru cursa prezidenţială. Acolo să vezi interes. Şi interese.