Patronul roman

Zilele trecute a fost dat publicitatii un studiu realizat de Institutul National de Statistica (INS), potrivit caruia cei mai multi romani care au devenit patroni in ultimii doi ani au fost, inainte de a dobandi aceasta calitate, muncitori necalificati (52%) sau calificati (25%), in timp ce doar 2,7% dintre acestia au avut functii de conducere. Remarcabil este si procentajul mare al tinerilor in randul celor care au demarat o afacere: aproximativ 29% au varste sub 30 de ani, iar alti 30% se situeaza in intervalul 30-39 de ani.

Aceste date ar reprezenta dovada statistica a faptului ca pentru a te descurca in viata nu ai neaparat nevoie de scoala si ca spiritul antreprenorial este un dar "nativ", care se poate cultiva prin studiu, dar nu este obligatoriu. Maria Pietreanu, directorul INS, a accentuat acest lucru, spunand ca romanii au capatat un nou mod de gandire "adaptat la evolutia societatii".

Dar, vorba lui Mircea Badea, traim in Romania si chestia asta ne ocupa tot timpul. Si ne-am obisnuit ca intre granitele noastre nationale sa convietuiasca in paralel doua Romanii, separate in mod fundamental dupa mai multe criterii. Din punct de vedere electoral, avem Romania lui Nastase (Iliescu) si cea a lui Basescu. Exemplele ar putea continua, insa pe noi ne intereseaza alte doua Romanii: cea din statisticile oficiale si cea reala.

Cata vreme, din punct de vedere statistic, nivelul de trai creste vertiginos, somerii sunt o specie pe cale de disparitie, iar masinile se schimba mai des decat sosetele, nu poate sa mire pe nimeni stirea ca suntem o tara de patroni. Si ca, de la vladica pana la opinca, tot romanul intra in afaceri.

Pe ce se bazeaza concluziile studiului INS? Pe lectura cererilor de inmatriculare a firmelor la Registrul Comertului. Cata vreme o "afacere" se poate porni cu un capital social de 2 milioane de lei (200 RON), cu cheltuieli de alte cateva milioane si cu sediul in camara locuintei personale de la etajul opt al unui bloc din Militari, este evident ca tot romanul poate deveni patron in doi timpi si trei miscari. Dupa noile reglementari, in doua saptamani.

Daca am alatura cifrei "impresionante" de societati nou-infiintate cea a firmelor radiate, deja rozul paleste. Iar daca domnii de la Statistica ar fi avut curiozitatea sa consulte si baza de date a Ministerului de Finante si sa calculeze numarul societatilor care au depus bilant contabil in ultimii doi ani, ar fi constatat cu usurinta ca numarul firmelor cu activitate este mult mai mic decat al celor inscrise. Iar cele cu profit sunt si mai putine.

Nu neaga nimeni spiritul antreprenorial al conationalilor nostri. Dar de aici pana la a pune pe roate o afacere este cale lunga. Ti-ai facut "sereleul" cu doua sute de euro. Bun! Dar mai departe? De unde bani pentru desfasurarea activitatii? De la banca? Putin probabil! Bancile nu finanteaza idei, fie ele si de geniu, ci planuri de afaceri, in care investitorul investeste si el, adica isi asuma riscul. In plus, procedurile de acordare a finantarilor pentru intreprinderi nou-infiintate sunt suficient de greoaie si birocratice, in ciuda fondurilor europene mai mult decat generoase, ca sa-i descurajeze pe majoritatea solicitantilor.

Si mai este un aspect, care deriva din acelasi spirit antreprenorial romanesc. Stim sa fentam legislatia. Asa ca printre miile de firme care se inregistreaza anual, un procent semnificativ il reprezinta cele create pentru ca "patronul" sa incaseze un salariu fara a mai plati taxele impovaratoare catre stat. Dar asta nu mai e afacere, ci smecherie. Legala, cinstita, dar smecherie.

Ne-am bucura cu totii ca Romania reala sa fie congruenta cu cea din statistici. Sa o ducem cu totii din ce in ce mai bine. Pentru asta insa mai avem mult de lucrat la mentalitati. Iar pesimistii spun ca acest lucru nu se va intampla mai devreme de doua generatii. Probabil ca nepotii nostri vor fi cu totii patroni. Macar de-am apuca vremurile alea, sa ne angajam si noi pe post de consilieri istorici la firmele lor.