x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Pe de patru - ca la pocher

Pe de patru - ca la pocher

de Mihai Tanasescu    |    10 Noi 2006   •   00:00
Pe de patru  -  ca la pocher

In doi ani de mandat, guvernantii au reusit sa modifice de patru ori Codul Fiscal, in 2005, si sa rectifice de patru ori bugetul, in 2006. Politica fiscal-bugetara a Guvernului Tariceanu arata ca un joc de pocher, in care autoritatile pluseaza in fiecare an "pe de 4".

Parlamentul dezbate zilele acestea legea bugetului pentru anul 2007. Nu voi reveni asupra modului in care a fost construit acest buget si nici in ce masura raspunde societatii romanesti. Ma voi opri insa asupra anuntului pe care premierul Tariceanu l-a facut saptamana trecuta cu privire la noua rectificare bugetara pe care Guvernul o va opera pana la finalul acestui an.

Tariceanu spunea ca Ministerul Finantelor va reduce deficitul bugetar cu pana la 1 procent din PIB, pentru ca "ar fi catastrofal" ca autoritatile sa cheltuiasca 3,5% din PIB intr-o perioada atat de scurta de timp. Premierul acuza ministerele propriului Cabinet pentru executia bugetara slaba, care, in loc sa produca deficitul bugetar prognozat de Ministerul Finantelor, a condus la un excedent de 1,7% din PIB dupa 9 luni.

Cum arata politica economica a Guvernului Tariceanu? In doi ani de mandat, guvernantii au reusit sa modifice de patru ori Codul Fiscal in 2005 si sa rectifice de patru ori bugetul in 2006. Politica fiscal-bugetara a Guvernului Tariceanu arata ca un joc de pocher, in care autoritatile pluseaza in fiecare an "pe de 4". Mai mult, autoritatile au reusit performanta de a majora deficitul bugetar de cinci ori in doar sase luni si, in cele din urma, sa-l micsoreze la doua luni dupa ultima marire, pentru ca nu au reusit sa-si atinga obiectivele.

Povestea deficitului bugetar al anului 2006 nu s-a terminat, pentru ca ministrul de Finante nu este tocmai de acord cu masura de reducere a deficitului. Sebastian Vladescu spune ca iminenta rectificare bugetara de toamna nu va aduce si o modificare a tintei de deficit, pentru ca in ultimele doua luni ale anului, Guvernul cheltuieste foarte mult. Cum va fi pana la urma? Cine poate spune ce va face Guvernul Tariceanu atunci cand declaratiile facute de premier si de ministrul de Finante la doar cateva zile se bat cap in cap? Poate doar presedintele Basescu.

Deficitul bugetar pentru anul 2007 nu arata nici el mai sigur. Premierul a trimis in Parlament proiectul de buget pentru 2007, dupa care a anuntat saptamana trecuta ca Executivul pe care il conduce va infiinta in cel mai scurt timp Fondul National de Dezvoltare. Acest fond va fi alimentat din veniturile obtinute in urma procesului de privatizare si urmeaza sa finanteze proiecte de infrastructura.

Prim-ministrul a uitat probabil ca infiintarea Fondului de Dezvoltare presupune modificarea unor prevederi bugetare care tocmai sunt dezbatute in Parlament. Mai mult, Tariceanu a uitat cu desavarsire ca veniturile din privatizare au fost deja luate in calcul ca si cheltuieli publice, iar infiintarea acestui nou fond va conduce la majorarea cu aproape doua miliarde a deficitului bugetar stabilit pentru 2007, tot de Guvernul Tariceanu, la 2,8% din PIB.

Asa cum a uitat sa cuprinda in buget banii pentru FND, tot asa premierul a uitat si de sumele necesare pentru implementarea Pilonului II de pensii. Pentru ca acesta sa devina functional, este nevoie de un transfer din banii publici catre un sistem de pensii administrat privat. Proiectul de buget propus de Guvern Parlamentului nu contine nici o prevedere referitoare la Pilonul II de pensii. Astfel, deficitul bugetar se va mai "ingrasa" cu aproape 1% in 2007.

Fondul Proprietatea reprezinta eterna promisiune a Guvernului pentru proprietarii deposedati abuziv de regimul comunist. Dupa doi ani de mandat, Cabinetul condus de premierul Tariceanu tot nu a reusit sa faca acest fond functional. Poate anul 2007 va fi cu noroc pentru Fondul Proprietatea, si atunci toate fondurile necesare functionarii sale, aproape 4 miliarde de euro (4% din PIB), se vor regasi in deficitul bugetar.

Premierul Tariceanu este la fel de hotarat cu deficitul bugetar din acest an cum a fost si cu alegerile anticipate anul trecut, iar pentru 2007 s-a hotarat sa mizeze tot "pe de 4".
×
Subiecte în articol: tariceanu editorial deficitul