Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Revolutia romana a fost o mare victorie in numele dreptului la libertate. Totodata, ea ne-a adus in fata unei mari provocari. Trebuia depasita prapastia dintre politica si cetateni, precum si prapastia dintre munca si rezultatele economice. Nu ne-am asumat-o nici cu modestie, nici cu realism. Sarcina cea mai importanta era aceea de suscita o economie de piata libera, in care toate locurile de munca mostenite din comunism sa fie regandite. Societatea ce trebuia sa creasca din revolutie era obligata sa fie una a tehnologiei informatice moderne, solicitand fiecaruia o schimbare radicala a pregatirii pentru munca. S-ar fi cuvenit deci ca romanii sa fie mai bine scoliti, nu mai superficial.
Bazata in cea mai mare parte pe sectoare cu tehnologii necompetitive si in lipsa unor politici sustinute pentru retehnologizarea industriei, economia romaneasca a intrat intr-un nou ciclu de indatorare si de acumulare de deficite. Nu am dorit cu adevarat sa contrazicem fondul realitatii romanesti a ultimilor 150 de ani in care ceea ce se realizeaza se face nu prin efortul de economisire, ci prin imprumuturi.
Exact cand trebuia mai mult ca oricand, dupa marele elan colectiv al revolutiei, un angajament al societatii pentru innoire, politica ne-a impins catre un "egoism democratic" pentru a-l parafraza pe Tocqueville. Eroziunea grava a mentalului colectiv sub comunism ar fi trebuit vindecata de un raspuns, si el colectiv, cu privire la noile valori democratice si pluraliste. In realitate am trait degradarea continua a atitudinii colective prin compromisuri absolut neviabile intre mentalul impus de comunisti si nevoile culturale ale tranzitiei spre democratie, stat de drept si economie de piata. Parteneriatul public-privat care ar fi fost nimerit sa stea la temelia noii societati a fost inlocuit de destramarea valorilor publice pe caile inavutirii private. Doua dintre exemplele strigatoare la cer sunt lasarea in declin si paragina – aproape in totalitate – a infrastructurii si prabusirea sub cote minime a cercetarii.
Inegalitatea tot mai agresiva si adanca e cauza mizeriei morale si a incapacitatii de a organiza actiuni colective. S-a nascut o mica suprasocietate a celor bogati si influenti care coexista fara interactiune cu societatea unei majoritati tot mai sarace. fii, ca si cum nu ar fi destul, modul in care viata noastra este povestita de media este facut numai din exceptii, din evenimente urate, dureroase, scandaloase. Acest tip de evenimente au devenit regula mediatica, ceea ce face ca admiratia publicului sa fie mereu fluida si schimbatoare. Indeosebi pentru ca astfel de evenimente starnesc invidia, rautatea si dorinta de razbunare. Efortul fiecaruia nu a lipsit, dar s-a risipit intr-o munca de calificare slaba si prost platita. De aici realitatea dureroasa a scurgerii spre entitati din afara Romaniei a unei mari parti din valoarea nou creata, obtinuta uneori din cresterea productivitatii prin noi tehnologii, dar cel mai adesea doar prin cresterea preturilor si tarifelor.
Semnele declinului sunt poate cele mai dureroase in scoala. Investitorii gasesc greu lucratori cu calificarea potrivita si interes pentru munca bine facuta. Elevii si studentii nostri asculta cursuri, redacteaza uneori pe calculator, dar nu mai studiaza pentru a invata si doar prin exceptie mai fac teme de casa. Nu exista un drept la cunoastere dat de Dumnezeu, ci numai unul dobandit prin invatare asidua, temeinica, continua. A citi intensiv astazi e absolut demodat desi, cum se vede atat de bine in societatile dezvoltate, ramane absolut necesar. Prin toate acestea vedem ca tara noastra n-a izbutit inca iesirea din subdezvoltare. N-am invatat lectia elementara a dezvoltarii: singurul tratament eficient impotriva saraciei este crearea de avutie.
Citește pe Antena3.ro
