Pentru un campionat naţional al hoţilor

Manglitori de duzină, pungaşi ocazionali, buzunărarzi de metrou, hoţi cu strategie, borfaşi de rând, şuţi de penumbră, spărgători fără scrupule, bandiţi cinici, hackeri emeriţi, funcţionari cinici, miniştri protejaţi şi alte categorii văzute şi încă nevăzute ezită să se organizeze într-un campionat naţional al furtului, banditismului, fraudei şi delapidării.

Începutul, trebuie să recunoaştem, e greu. Chiar dacă toţi aceştia au aceeaşi vocaţie, îi desparte personalitatea fiecăruia. Îi învrăjbeşte diferenţa de succesuri. Îi poartă prin teritoriile incertitudinii voinţa de mai bine.

Unii dintre aceşti maeştri ai fărădelegii au experienţă în domeniu. Alţii sunt începători şi se precipită, se reped, se autodemască repede. O anumită autocenzură le-ar face bine. Lăcomia, însă, se întrece în ei cu dorinţa de celebritate. Şi de aceea gafează. În popor au loc dezbateri aprinse legate de cantitatea şi calitatea prestaţiei hoţilor.
Oamenii au început să-şi exprime preferinţele pentru una sau pentru alta dintre personalităţile acestei competiţii a jegului. Tensiunile cresc ameninţător la mesele amicale, unde subiectul în discuţie este acesta:

Cine fură mai mult şi mai bine? Mai mult decât atât, sunt oameni serioşi, care fac reproşuri amicilor lor indignaţi de ştirile despre delapidările doamnei Ridzi, afirmând că e o nedreptate să loveşti într-un biet ministru care nu poate să justifice circa 800.000 de euro, dar treci cu vederea, de exemplu, falsele organizări de şantier pe unde se fură, dintr-un foc, 15-20 de milioane de euro. Dreptate e asta?

Noi, românii, avem deficienţe la capitolul organizare. Nici hoţii nu sunt bine organizaţi la noi. Ei funcţionează spontan, individualist, fără a tenta marile performanţe mondiale, ce nu se pot obţine decât prin pregătire acerbă, prin dăruire câinească şi prin modernizarea mijloacelor. Se compară ai noştri cu mafia? Un fel de amatorism suficient sieşi îmbolnăveşte pe tinerii aspiranţi la performanţă, încă din copilăria elanului lor destructiv.

Nici instituţiile abilitate nu-şi fac datoria, aşa cum s-ar cuveni. Ajutorul pe care-l oferă ele hoţilor (folosim abuziv acest cuvânt, pentru a cuprinde toate categoriile mai sus enumerate) ajunge prea târziu la aceştia şi nu-i întăreşte suficient, pentru ca ei să ştie să înfrunte vitregiile şi provocările tuturor legilor şi autorităţilor. O şcoală românească de pregătit şi specializat hoţi ar feri guvernele viitoare de accidente stupide cum s-a întâmplat zilele trecute, când, vorba prietenului nostru, inginerul Viorel B., a căzut victimă rigidităţii şi legii o persoană aproape inocentă, dacă nu ar fi cele câteva sute amărâte de mii de euro pe care nu le poate justifica.

Dar ce ţară e asta, care lasă nepedepsite toate fraudele, toate hoţiile, toate banditismele a 20 de ani, cu miliardele de dolari prădaţi, ca să creeze acest moment penibil în care un ministru e ameninţat cu căderea de spectrul unui ciubuc ordinar?

N-are voie un ministru nici măcar atât să uite şi el, ce a făcut cu câteva sute de mii de euro? Unde vom ajunge, în acest stat inchizitorial care e pe punctul de a nu lăsa nici miniştrilor săi dreptul de a delapida?

Din aceste motive şi din toate celelalte privitoare la lipsa de standard a multelor şi măruntelor acţiuni de pişicheri, ale acestor hoţi dezorganizaţi, borfaşi de rând, spărgători fără scrupule, bandiţi cinici, hackeri emeriţi, şuţi din penumbră, funcţionari cinici, miniştri protejaţi, organizarea hoţilor devine extrem de urgentă. Această lege ar trebui să disciplineze debandada din furtişagul românesc pe categorii, pe divizii, după cantitatea şi calitatea muncii fiecăruia. Nu poate fi tolerată la nesfârşit această amestecătură lugubră, între hoţii de buzunare din tramvaie şi delapidatorii ministeriali din Guvern.

Împărţirea, de exemplu, în trei divizii a acestor echipe ar da mai multă încredere poporului că va fi furat corespunzător şi că spargerile de locuinţe nu vor fi obstrucţionate, în opinia publică, de spargerile de bănci. Un regulament serios ar trebui să stăpânească domeniul, în aşa fel, încât echipele de hoţi care nu-şi fac datoria şi nu fură bine sau, mai grav, dau dovezi de cinste şi de omenie, să fie excluse din campionat şi în cele trei divizii să se păstreze numai mucul, numai sfârcul, rareori cocostârcul.

Un capitol aparte ar merita hoţii internaţionali. Faţă de ei, societatea trebuie să adopte o poziţie nuanţată, mai deschisă şi mai prietenoasă, avându-se în vedere climatul în care aceştia trebuie să acţioneze, inclusiv nivelul de pază electronică din marile oraşe, dar şi istoria legendară a fărădelegilor din istoria acelor ţări. Căci una e să acţionezi în teritoriul şuţilor şi alta în umbra lui Al Pacino. Înăuntrul sau în afara ţării, hoţii trebuie organizaţi. Că sunt manglitori sau sunt miniştri cu carapace, ei parcă întruchipează mai vechea lozincă a domnului Traian Băsescu, cu toată tensiunea ei virală şi autobiografică: "Aici sunt banii dumneavoastră!". Vizionară zicere.