Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dincolo de fraternitatea noastră cu românii din străinătate, povestea cotidiană a vieţii lor se desfăşoară cu aceleaşi dificultăţi, cu acelaşi sentiment de nesiguranţă şi dor de casă. Ignoranţa noastră, a celor din ţară, este uneori mai gravă decât prostia.
Dincolo de fraternitatea noastră cu românii din străinătate, povestea cotidiană a vieţii lor se desfăşoară cu aceleaşi dificultăţi, cu acelaşi sentiment de nesiguranţă şi dor de casă. Ignoranţa noastră, a celor din ţară, este uneori mai gravă decât prostia. Când aflu de la autorităţile italiene şi cele spaniole că mulţi români muncesc legal pe salarii ilegale, adică mai mici decât cele impuse prin acordurile patronate-sindicate aprobate şi de guvernele italian şi spaniol mă cuprinde jalea că ei nu sunt încă bine informaţi, că ei nu ştiu încă în ce fel să-şi ceară drepturile.
Joia trecută mă aflam în Parlamentul italian şi vorbeam despre nedreptatea gravă comisă de unii politicieni italieni şi unele poziţii din media la adresa întregii comunităţi de români. în acel moment un deputat italian îmi spune: "Am trei fete şi o româncă se ocupă de îngrijirea lor; fata aceasta, românca, e a patra fată a mea!" Însă pe scena mediatică nu sunt prezentaţi (cu rare excepţii) decât românii care comit fărădelegi. Numeric vorbind, ei nu reprezintă o proporţie dramatică. Impactul este însă cel al vizibilităţii. Ce nu-i spus (prin media) nu există. Cu 2000 de ani urmă, primul împărat roman, Augustus, spunea că în politică este esenţială vizibilitatea. Vizibilitatea obţinută atât de iresponsabil şi uşor pe spinarea comunităţii românilor ce muncesc în străinătate e profund imorală şi absolut incorectă. Guvernele străine (de exemplu în Spania) au văzut foarte clar că imigraţia economică (românii fiind cei mai numeroşi) "este soluţia iar nu problema".
Nu scriu aceste rânduri fără a avea în minte şi crimele sau banditismele comise de unii români sau taberele mizerabile ale comunităţilor rome ce au înspăimântat milioane de italieni. Ca reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate nu pot fi obiectiv şi eficient în faţa autorităţilor străine dacă sunt subiectiv şi orb faţă de infracţiunile comise de unii cetăţeni români. Dialogul şi cooperarea noastră cu guvernele şi autorităţile străine pentru a realiza concret integrarea românilor nu este de fapt altceva decât deplina aplicare în practică a drepturilor ce le sunt conferite prin legislaţie, în primul rând cea europeană. Am constatat că guvernele străine doresc sincer să realizeze această normală integrare. Dacă integrarea nu este posibilă din cauza înrăutăţirii stării economiei din acele ţări, atunci Guvernul României trebuie să intervină cu măsuri clare pentru a da românilor o şansă în ţara lor. Cu atât mai mult cu cât se bazează pe creştere economică.
Ca fost ministru de Externe mai am o durere care nu-mi dă pace. Am auzit de la mulţi români aflaţi în străinătate că sunt rău trataţi (am auzit chiar exprimarea "ca animalele") în consulatele României de pe cuprinsul Europei. Sunt probabil şi excepţii dar încă nu am auzit despre ele. Nu vreau să spun colegilor care lucrează în consulate (şi ambasade dealtminteri) decât atât: un cuvânt bun, o atitudine politicoasă, asigurarea ordinii şi disciplinei printr-o bună şi continuă informare nu costă nimic. "Vorba dulce, mult aduce".
Actualul Guvern al României şi-a propus mărirea substanţială a numărului secţiilor de vot atât de necesare pentru a avea un rezultat cât mai reprezentativ al voinţei exprimate de românii din străinătate. Răspunderea Guvernului României – indiferent de care ar fi acela – faţă de milioanele de români care s-au expatriat de nevoie este triplă. Întâi pentru că dureroasă tranziţie românească i-a adus pe cei mai mulţi dintre ei în situaţia de a nu avea nici o altă cale de a ieşi din sărăcie decât să emigreze la muncă. Al doilea pentru că au scăpat guvernele României de o periculoasă presiune a şomajului şi a stărilor sociale extrem de tensionate pe care cu siguranţă le-am fi avut în ţară cu cei două milioane şi jumătate de români fără un loc de muncă. Al treilea – şi culmea norocului – că românii aflaţi la muncă trimit acasă un total anual de peste 5 miliarde de euro. Pledoaria mea se opreşte aici. Acţiunea şi răspunderea statului român pentru cei aflaţi la muncă în străinătate e abia la început.
Citește pe Antena3.ro
