"Plângi, nu-i nimic rău în asta"

"Plângi; când pângi, devii una cu plânsul. Nu e nimeni care să-l pri­veas­că, nu e nimeni care să-l vadă; fii atent şi conştient de plâns - eşti pierdut în plâns. Ai devenit lacrimile tale şi ochii înroşiţi şi umflaţi, iar inima ta se află într-o criză. (...) Plân­ge, nu-i nimic rău în asta, dar stai deoparte şi contemplă - nu te identifica. Dacă poţi să stai deoparte, este o experienţă extraordinară. Plângi, lasă-ţi corpul să plângă, lasă-ţi la­cri­mi­le să curgă, nu le suprima, pentru că suprimarea nu ajută nimănui, doar stai de-o parte şi contemplă", spune Osho, unul dintre cei  mai mari maeş­tri spirituali ai lumii, în cartea sa "În­tâlniri cu oameni remarcabili"...

Fii autentic, spune maestrul! Fii tu însuţi, fă ce simţi, manifestă ce simţi, lasă totul să curgă aşa cum vine. Dar "nu te identifica", asta-i esenţa. Tu eşti tu, lacrimile tale nu sunt tu. Nu-i tu nici râsul, dar asta nu înseamnă că nu poţi râde şi nici că ai avea ne­voie să stai serios în vreme ce vine la tine râsul. "Contemplă", asta-i ideea. Con­templă râsul sau plânsul, dar nu te identifica niciodată cu ele. Con­tem­plă-ţi poziţia socială, priveşte-o cu atenţie... Dacă eşti muncitor, prefect, vânzător de ziare, gunoier ori sa­vant, tu nu eşti... nimic din toate aces­tea. Nu eşti ceea ce faci, dacă te pri­veşti de la fereastra observatorului sau al fiinţei tale. Nu eşti nici mă­car numele tău, nici lacrimile tale, ni­ci visele, nici iluziile, nici crizele... Toa­te vin şi pleacă, dar tu... rămâi. Toa­te se zbuciumă, or curg cu blân­de­ţe prin existenţa ta, toate-s într-o maiestuoasă trecere prin FIINŢA ca­re acceptă în tine tot ce se întâmplă.

"Nu reprima ceea ce simţi", iată o altă invitaţie la eliberare, înţelep­ciune şi înţelegere de sine. "Nu reprima"; permite, acceptă, spune-le "da" trăirilor tale, oricât de absurde ar fi ele. Educaţia îţi cere cenzură şi ai nevoie de cenzură în relaţia cu lumea. Cenzurează-te dacă ceea ce manifeşti poate face rău cuiva. Permite-ţi să fii au­tentic în tine însuţi şi cu tine, căci asta te poate  scoate din lanţuri pe care nu le poţi vedea. În fapt, nici nu vrei să le vezi, căci nu vrei să ştii că nu eşti liber altfel decât... eliberând trăirile reprimate... Râsul sau plânsul ar putea sta acolo, într-un ungher în­tunecos al inconştientului, în aş­tep­tarea "mântuirii". Şi a le mântui în­seamnă a le lăsa să fie cum sunt.

"Nu uita Centrul! Suprave­ghează-ţi comportamentul, acţiunile, identi­fi­­cările şi crează distanţă; încetul cu încetul, distanţa capătă viaţă - martorul şi înfăptuitorul ajung să fie sepa­raţi. Te poţi vedea pe tine însuţi râ­zând, te poţi vedea pe tine însuţi plân­gând, te poţi vedea mâncând, fă­când dra­goste, dar orice s-ar petrece în ju­rul tău, tu rămâi privitorul. Nu te re­pezi să devii una cu ceea ce se pe­tre­ce, indiferent despre ce ar fi vor­ba", spu­ne Osho. Şi o spune pentru că toţi ma­rii maeştri spirituali au văzut în iden­tificare cauza suferinţei umane. Cau­za distrugerii. Cauza flagelului emo­ţional. Cauza... nebuniei, a ororii şi a ignoranţei. Omul liber devine li­ber... de propriile-i trăiri şi nu există cale de eliberare, alta decât... o ac­cep­tare deplină a imaginilor, emo­ţii­lor şi sentimentelor sale. Dacă nu le permiţi să fie, ele te pot distruge... Dacă eşti slab, care-i problema? Ma­ni­festă-te cum eşti, acesta-i curajul. Căci toate cele ce intră în manifestare vor şi pleca într-o zi. Vine ploaia şi pleacă. Vine tinereţea şi pleacă. Vi­ne... soarele şi... pleacă. Vine ora trei şi pleacă în secunda următoare. Şi atunci, de ce să insişti? De ce să te identifici ca plânsul sau cu râsul? Cu funcţia ta sau cu... acareturile tale? Cu du­rerea de cap sau cu... nefericirea? Ele vin şi pleacă... Ele trec şi de aceea este iraţional să afirmi că ar exista ce­va ce "nu mai trece"... Trece... în­tot­dea­una. Dar tu le reţii tocmai pentru că le reprimi. Pentru că te gândeşti in­sistent la ele. Dar acesta-i secretul, poate prea simplu; dacă vine plânsul, plângi!