Poetul care alearga dupa tren

PE PLACA DE MORMANT a unei mamici "casnice" e scris in piatra textul urmator: 64 de ani, 17.560 ciorbite, 7.800 iahnii de fasole si cartofi, 872 cozonaci, 324 salate "bef", 11.400 cafelute, 3 copii, 1 sot betiv, 37.874 pijamale, chiloti si camasi spalate cu mana si 8.923 injuraturi. Toate de mama. DE INDATA CE ECARISAJUL aduna maidanezii dintr-un loc foarte circulat, apar altii. Iti taie calea cu haita dand prietenos din coada, parc-ar vrea sa te asigure ca sosesc cu experienta unor cartiere ingrate si ca-si cunosc atat drepturile, cat si destinul. E ceea ce s-ar putea numi migratia libera a cainilor in natura. Ce-i nelinistitor, intr-o stranie relatie de paralelism, e migratia nebunilor. Vagabondul cu mintea incetosata, care se proptea cat era ziua de mare de masini si apoi adormea chircit pe cate o capota de Mercedes, a disparut. Dar alarmele Mercedes-urilor urla ca inainte, fiindca un alt nebun da tarcoale masinilor scumpe.

VENIND VORBA, intr-un grup de poeti, despre excentricitatile unora dintre ei, m-am simtit dator sa povestesc cum am fost trimis de Uniune la un congres de literati la Belgrad si cum poetul din delegatie a sosit in fuga in Gara de Nord, chiar in clipa in care trenul se urnea din loc. Ei, si ce-i atat de extraordinar in faptul ca un om alerga sa prinda trenul? De ce sa fie asta o excentricitate de poet? - m-au luat la rost confratii. Intr-adevar, nu-i nimic iesit din comun din fuga dupa tren. Atata doar ca poetul era in maiou si-n izmene. "N-a vrut sa sune ceasul!", a zis el. Si fiindca ce citea pe fetele noastre il obliga sa vina cu amanunte, ne-a dat si acele lamuriri care, din punctul lui de vedere, trebuiau sa ne detensioneze: "O sa-mi cumpar niste haine la sarbi". "Din pacate - mi-a confirmat unul dintre poeti - are acest obicei." "Sa alerge in picioarele goale, in maiou si indispensabili dupa trenuri?", am intrebat. "Nu, sa intarzie."

PE MASURA ce stim tot mai multe despre creier, se inmultesc si vestile proaste. Bunaoara, faptul ca asa-numitul centru al autocontrolului lucreaza cu mari, cu foarte mari diferente, de la indivind la individ. Degeaba construim lumi bazate pe echitate si egalitate, daca portia pe care ne-o da societatea n-are acelasi inteles si aceleasi folosinte pentru toti. Diferentele la autocontrol, de unde decalajele la eficienta, de unde tot restul.

LA UN BANCHET, cei cativa invitati care-si construiesc vile se plang, adunati la aceeasi masa, de o fatalitate. De un tip de santaj social, ale carui dimensiuni nimeni nu putea sa le intrevada: relatiile cu instalatorii. Toti instalatorii sunt obraznici, toti muncesc prost, toti fura, toti te prostesc in fata. Doamnele, care socoteau ca banii trebuia sa le asigure controlul absolut asupra lucratorilor, au priviri de gaini hipnotizate. "Ba, eu, zice una dintre doamne, cu o privire de gaina abia calcata de cocos, am un instalator bun. E cinstit, respectuos, asa cum trebuie sa fie." Pe loc, noii proprietari de vile se precipita, ca la o mare nedreptate. Cum adica sa existe si instalatori corecti? Noi, oamenii cu bani, ori avem cu totii instalatori infecti, ori nu mai e nici o regula pe lumea asta!