Politicăloşia Băsescu

"Care este diferenţa dintre un politician şi un hoţ?" Singurul care a reuşit să găsească o diferenţă între cei doi a răspuns: "Pe primul îl aleg eu, al doilea mă alege el pe mine". Umorul anecdotei ascunde masochism, dar şi o actualitate disperantă. Pentru români, egalitatea de competenţe dintre politician şi hoţ denotă o percepţie publică de mult consolidată. Suprapunerea celor două tipologii are bază statistică fără marje mari de eroare.

Vârful de percepere îl reprezintă decizia lui Traian Băsescu de a sacrifica România pentru a se realege preşedinte. În acest caz, s-a furat ţara cu totul, viitorul naţiunii a fost prădat. Pungăşia s-a făcut în cârdăşie cu partidul pe care nu a încetat o clipă să-l conducă. Ascunzând problemele grave cu care economia se confrunta din cauza jafului făcut de guvernare, probleme agravate şi de efectele crizei financiare mondiale, a dispus trecerea sub tăcere şi amânarea oricăror măsuri de redresare economică, deoarece efectele lor ar fi redus şansele sale de realegere. Mai mult, a supralicitat cu noi promisiuni electorale. Traian Băsescu s-a pus pe sine înaintea ţării, condamnând România cu bună ştiinţă la sărăcie şi înrobire prin îndatorare. Sistemul public şi cel privat au fost în bună parte distruse, lipsite de griji rămânând doar afacerile de partid. Şi asta în condiţiile în care 2008-2009 au fost anii când ciordeala portocalie s-a dublat pentru a obţine în afara banilor personali şi sumele necesare campaniilor electorale, cele mai scumpe şi mai dezmăţate din câte s-au consumat vreodată. Ideea de alegeri democratice a fost serios compromisă, substitutul acestora devenind un amestec între sufragiu plătit şi furt instituţional la numărarea voturilor sub "paza" Ministerului de Interne.

Se consolidează astfel un sistem electoral care, pentru a funcţiona, are nevoie de electori sărăciţi şi îndobitociţi. Mecanismul votului se bazează pe disperarea, pe tâmpeala şi promiscuitatea alegătorului. Băsescu va face mereu tot ce-i stă în putinţă să ţină "majoritatea" înfometată, asistată social prin diverse mite politice. Transformată în masă de manevră, ea devine predispusă să ţâşnească pavlovian spre urne în schimbul câtorva lei. Fiecare vot astfel dat lui Băsescu şi partidului său este o dublă delapidare: sumele plătite au fost furate din bani publici, iar votul măsluit, amanetând viitorul, îl face apt pentru o nouă prădălnicie. Cumpărarea se completează ulterior cu aritmetica părtinitoare a adunării şi centralizării datelor electorale, de aici şi obsesia pentru deţinerea portofoliului de la Interne. Pot fi considerate actele lui Traian Băsescu o înaltă trădare a intereselor statului român?

Momentul realegerii este şi punctul culminant dintr-o operetă politică în care discursul preşedintelui s-a învârtit în jurul cuvântului ticălos. L-a rostit consecvent cu aceeaşi pasiune cu care vorbeşte despre sine, spunându-şi preşedintele. Ticălos - obsesie nereprimată, declinată uneori cu violenţă, alteori mieros, dar întotdeauna la adresa altora, vrând parcă să spună că "diavolul e celălalt". Hoţul strigă "Hoţii!". Uzurpând ideea de preşedinte, Traian Băsescu este impostorul exemplar, reuşindu-i această mare farsă şi pentru că uneori impostura e mai convingătoare decât modelul autentic.

Tâlhăriile bandei de pungaşi conduse de reales au defectat parcursul istoric al României, generând costuri enorme şi repercusiuni pe termen lung. Situaţia seamănă cu cea a Argentinei din 2001, când, din cauza unei datorii de peste 100 de milioane de dolari, ţara s-a aflat în pragul falimentului. Acum, pentru România, cea mai proastă şi mai păguboasă soluţie de întoarcere la normalitate ar fi cea violentă. Cu atât mai mult cu cât prezentul e o aberaţie înfricoşătoare: braţul care apără statul - poliţia - se revoltă, celălalt, care-l hrăneşte - fiscul -, se revoltă şi el. Întregul organism social este cuprins de spasme. Trupul României pare posedat, zvârcolindu-se sălbatic, fără putinţa de a-şi expulza demonul, asemenea îndrăcitului care-şi loveşte cu pumnii capul şi trupul trântit la pământ, urlând că diavolul este celălalt.

Pentru mulţi, soluţia este exilul, evadarea dintr-un destin nedrept. Din România nu se pleacă, ci se fuge. Oamenii golesc ţara ca alungaţi de un mare pericol, goniţi de o molimă devastatoare. Fug ca de dracul de hăhăitul realesului ce sună a pagubă, care dă fiori precum un banc macabru.

Istoria noastră va fi confundată pentru o perioadă de timp cu o anecdotă scălâmbă. Ea se va sfârşi cu cea mai proastă glumă pe care Băsescu a făcut-o: Emil Boc, culmea batjocoririi statului român. Sinistre caricaturi, stăpânul şi ţuţărul. După Carol al II-lea, Traian Băsescu este cel mai "pustiitor flagel" care s-a abătut vreodată asupra României. Nu conştientizăm încă dimensiunea dezastrului şi nici faptul că, tolerându-l pe Băsescu, i-am devenit complici. Vom fi judecaţi cu indulgenţă de copiii noştri?