Popor narcotizat cu etnolăptuci

Duminică, zi lăsată de Dumnezeu pentru hodină. Doar Guvernul oste­neş­te pentru prosperitatea noastră, înjugat voiniceşte să ne scoată din criză. Boc face teleconferinţă cu pre­fec­ţii. Transmite, vezi Doamne, însăr­ci­nări. În fapt, prinzându-l pe mujic în casă, fugărit de mocirla din uliţă, îl prelucrează televizistic. Marele propagandist, îmbrăcat de preşedinte în izmene de premier, e grav. Cuvintele, în general turuite, îngăduie câteva pauze pentru luare aminte. Ieşim din criză! A cincisprezecea sau a cincizecea oară? Ga­ta. Să crape de oftică opo­ziţia. S-a isprăvit cu mizeria, cu foa­mea. Chiar şi cu etnootrăvurile care stâlcesc pe dinlăuntru tineretul. Executivul a luat măsuri şi a făcut, în fiecare regiune autonomă din punct de vedere botanic, comisii de luptă împotriva lăptucilor halucinogene. Din cele vreo 2.000 de etnobota­nice, câte au identificat străinii, guvernul de la Bu­cu­reşti a pus gând rău câtorva. Nu ştim încă dacă marijuana, găsită inofensivă de EBA, fata aceea şcolită pe înaltele scaune ale barurilor şi care ne reprezintă la Bru­xel­les, se încadrează la buruienile in­ter­zise sau permise. Eu zic că din res­pect pentru sulemenita noastră eminenţă europeană, marijuana, că o fi ea buruiană sau ţurţure de streaşină, să rămână la liber. Boc, plin de el ca un tuci în care fierbe mămăliga na­ţio­nală, se uită fix în ochii poporului. Ma­fioţii comer­ţu­lui cu etnobotanice vor fi puşi la zid, pentru a fi mitraliaţi cu dispreţul nostru, robinetele cu bani negri se închid, părinţii înspăi­mân­taţi că odraslele lor ar putea da col­ţul pot sta liniştiţi. Iar criza – sau re­cesiunea, dar ce im­por­tanţă mai are? – se încheie. Mai spre primăvară. Doamna Udrea – iar ea are întotdeauna dreptate – e însă de altă pă­re­re. A făcut ordine şi în acest subiect, mo­tiv pentru care cred că ea merită să fie următorul şef la PDL şi al Exe­cu­­tivului: criza s-a isprăvit deja. In­trăm, ieşim, intrăm, ieşim. Gata cu obscenităţile. Ne-am scos. Încerc un frison nostalgic. Parcă era bine în criză. Ne învăţasem cu ea, ne hârjoneam zi de zi prin pieţe unde n-aveam ce scoate din portofel, ne târguiam cu criza pe centură, ciu­pin­d-o de rotunjimi. Acum plonjând ne­pregătiţi în bunăstare aproape că mă tem de o intoxicaţie, de un puseu care să ne ducă la Urgenţă. Dacă face po­porul o toxiinfecţie alimentară în Cră­ciunul permanent care ni se anunţă?
E timpul, după ce am povestit cele învăţate duminică la televizor, să mă întreb şi eu, nu atât de grav ca domnul Boc, până unde mai poate merge narcotizarea poporului cu botanicele minciunii politice? Îi mai crede cineva? Răspunsul mi-a venit seara târ­ziu, când îl sărbătoream pe  fiu-meu, care a devenit tată pentru a doua oară, de astă dată al unui băiat, şi era şi ziua lui. M-a sunat din părţile vestice ale ţării un fost coleg de facultate. Nevas­tă-sa, cu un an de studii în urma noas­tră, era o bănăţeancă frumoasă şi, din acest motiv poate, nu băgasem de seamă că este suspectă de prostie. Mesajul celor doi e că eu m-am tâm­pit şi nu văd, prin ce scriu şi bolboro­sesc uneori pe la Antena 3, meritele excepţionale ale domnului Băsescu. Mă sunaseră să mă certe. Aici au drep­tate. Nu-i văd meritele şi nu le-am văzut niciodată, dovadă că sunt singurul ziarist, cred, care, în 20 de ani de când scriu despre actualul preşedinte şi de când am avut ghini­o­nul să-i aflu adevărata faţă, n-am reuşit decât să-l critic. De ce nu văd ne­mernicia opoziţiei, de ce nu bag sa­mă cât de corupţi sunt alde Anto­nes­­cu şi Ponta? Cu criza aşa e cum a zis Boc, afirmă ei. Am ieşit sau ieşim? – îndrăznesc eu să-i întrerup. Am ie­şit! – strigă el, iar pe nevastă-sa o aud acompaniindu-l din spate.

M-am interesat dacă cei doi, bunii mei colegi din prima studenţie, sunt membri ai partidului portocaliu. Nu sunt. Nici măcar nu s-au îmbogăţit. O duc chiar pe o rână. Sunt pur şi simplu adepţi îm­pătimiţi ai lui Băsescu şi, prin contaminare, îi iubesc şi pe Udrea, şi pe Hoară, şi pe Boc. Şi pe Ridzi, şi pe ăla cu gunoaiele, şi pe Sulfina. Iubesc şi averea lui Videanu de parcă ar fi a lor şi n-au nimic împotriva amănuntului că EBA e semianalfabetă. Ce parcă doar ea e? Şi ce dacă Udrea e pu­tred de bogată? A fost deşteaptă şi nu s-a încurcat ca alte fraiere cu toţi coate-goale. Aici o imaginez pe fosta mea colegă oftând ca de o în­frân­­gere personală. Şi ea, la cât de fa­sonată era, să se cantoneze lângă Gigel al ei! Cine i-a ameţit pe neferici­ţii ăştia, altfel oameni simpatici, cu ce eurolăptuci le-a dat pe la nas regi­mul Băsescu de se lasă, la vârsta lor care nu mai e jună, prostiţi în halul ăsta? Avem o uriaşă datorie externă, iar banii împru­mutaţi, sume incredi­bi­le, dispar cât ai clipi, fără să lase în spa­te vreo amprentă pe chi­pul din ce în ce mai uzat al României. Nu doar nepotul meu Alexandru, născut acum o săptămână, va plăti datoriile făcute de Băsescu-Udrea-Boc, ci şi nepoţii nepoţilor lui.

Ce ne vom face fără drogul etno­bo­­tanic al minciunii când acest regim va cădea? Sunt unii, aproximaţi la 8%-11% din alegători, care au devenit dependenţi şi am certitudinea că nu mai pot trăi fără el. Minte deci mai departe, domnule Boc! Minte de pil­dă că benzina n-a tre­cut de 5 lei litrul. Colegul meu va fi convins că aşa e chiar şi când va nu­măra banii la pom­pă. Minte cu avânt revoluţionar! Min­te, domnule Băsescu, fiindcă ori­cum n-ai exer­ci­ţiul de a roşi! Minţiţi, du­minica şi lu­nea şi la miezul nopţii şi la miezul veş­niciei, fiindcă se vor găsi mereu fraieri care să vă ia în serios. Trăiască ieşirea din criza în care abia am intrat!