Poti hamai la Marele Licurici?

Si daca noi ne purtam atat de corect, atat de loial, n-ar fi cazul, oare, sa le amintim Aliatilor ca si ei ar trebui sa se poarte la fel?! Fireste ca ar trebui. Cu o singura conditie. Ca Romania sa fie aliat si nu sluga. Or, din cate se stie chiar de la Traian Basescu, Romania e mai mult sluga la Marele Licurici.

Cazul celor doi romani detinuti de Armata americana in Irak sub titlul de prizonieri de razboi se anunta deja, prin datele definitorii, drept una dintre numeroasele afaceri postdecembriste condamnate sa ramana obscure.
La intalnirea dintre opacitatea unei Puteri ce se vrea intemeiata pe Adevar si tembelismul de telenovela al unei prese tot mai tabloidizitate se intrevede deja neputinta opiniei publice de a afla raspunsul la cateva intrebari esentiale:
a) De ce n-a intreprins nimic presedintele dupa ce, in 13 noiembrie 2006, fusese informat?
b) De ce nu l-a informat MAE si pe Calin Popescu Tariceanu?
c) De ce n-a informat MAE opinia publica si familiile?
d) Ce jocuri meschine s-au mai urmarit prin trimiterea dosarului in poalele Oficiosului prezidential?
Chiar daca pedepsita sa ramana nelamurita, noua afacere isi dezvaluie, totusi, un aspect asupra caruia se poate medita.
Nu stim daca tamplarul si electricianul doar au incalcat Regulamentele, detinerea lor timp de trei luni dand expresia tembelismului american, sau daca ei au filmat pentru o forta ostila Coalitiei.
Sigur este insa ca ei sunt doi cetateni romani insfacati de militarii americani, varati la zdup si tinuti acolo ca prizonieri de razboi.
Peste tot in lumea civilizata, autoritatile unui stat se dau de ceasul mortii cand doi cetateni ai statului respectiv sunt arestati si tinuti intr-o inchisoare dintr-o alta tara.
Cu atat mai mult se agita autoritatile cand tara cu pricina se numeste Irak.
Tara in care judecatorii, avand in spate soldatul american cu pusca, pronunta sentinte ca pe vremea lui Saddam Hussein, iar condamnatii la moarte sunt spanzurati in direct la tv.
Ar fi fost normal ca autoritatile noastre sa se nelinisteasca, daca nu le permitea osanza sa se agite.
Autoritatile, in frunte cu presedintele, au dovedit, fara drept de apel, ca le doare in cot.

Somat sa se pronunte la conferinta de presa de la Bruxelles, Traian Basescu a expediat chestiunea in stilu-i binecunoscut cand vine vorba de ceva care nu-i aduce profit electoral.
Si a doua zi, cand a fost obligat sa-si aduca aminte ca fusese informat, presedintele n-a dat semne ca l-ar preocupa cazul.
Prestatia prezidentiala a celui care se vrea Cel mai iubit fiu al poporului e stranie nu doar prin raportare la obligativitatea Autoritatii statului roman de a-si ocroti cetatenii oriunde s-ar afla si in orice incurcatura s-ar vari acestia.
E stranie si prin raportare la cei care ii detin pe cei doi romani ca prizonieri de razboi.
Cei care ii detin sunt militarii americani.
Altfel spus, cei cu care militarii romani lupta - umar la umar, vorba unui cliseu - in infernul din Irak.
Romania e aliata Americii intr-un razboi: zis si cel din Irak.
Asa cum, intre 1941 si 1944, a fost aliata Germaniei intr-un alt razboi: zis si cel din Est.
Sa ne imaginam ca doi cetateni romani nimeriti pe frontul rusesc ar fi fost insfacati de nemti, varati la zdup si detinuti ca prizonieri de razboi.
Ar fi raspuns Maresalul Antonescu ridicand din umeri sugubat, cum a procedat Traian Basescu cand a fost intrebat despre situatia celor doi cetateni romani?
N-am pus intamplator aceasta intrebare intemeiata pe raportarea la Maresalul Antonescu.
De fiecare data cand s-a pus problema retragerii noastre din Irak, Traian Basescu si-a destupat robinetele cuvintelor mari: onoarea militara, datoriile sfinte fata de aliati.

Cam aceleasi vorbe cu care Maresalul Antonescu dadea replica mustrarilor, tot mai ample si mai vehemente, pentru ca refuza sa iasa din Alianta cu Germania.
Ca si in cazul Maresalului, n-avem motive sa nu-i dam dreptate lui Traian Basescu.
Intr-adevar, e o datorie de onoare de a merge pana la capat alaturi de Aliatii americani in capcana dezastrului din Irak.
Si daca noi ne purtam atat de corect, atat de loial, n-ar fi cazul, oare, sa le amintim Aliatilor ca si ei ar trebui sa se poarte la fel?!
Fireste ca ar trebui. Cu o singura conditie.
Ca Romania sa fie aliat si nu sluga.
Or, din cate se stie chiar de la Traian Basescu, Romania e mai mult sluga la Marele Licurici.
Cum sa reactioneze altfel decat printr-un scheunat domnul presedinte la sfidarea Aliatului american: de a lua prizonieri de razboi doi cetateni romani intr-un razboi pe care-l ducem impreuna?