Presedintele joaca leapsa pe furate

Politic, am asistat la o gretoasa scena de leapsa pe furate. Tinta - scaunul premierului. Cel care ramanea fara scaun era fiul ploii. Iesea din joc. Pentru cateva ceasuri, fiul ploii a fost Tariceanu, plecat, dupa ce si-a tinut gospodareste, la prima ora a diminetii, sedinta de comandament consacrata inundatiilor, la Bratislava

Politic, am asistat la o gretoasa scena de leapsa pe furate. Tinta - scaunul premierului. Cel care ramanea fara scaun era fiul ploii. Iesea din joc. Pentru cateva ceasuri, fiul ploii a fost Tariceanu, plecat, dupa ce si-a tinut gospodareste, la prima ora a diminetii, sedinta de comandament consacrata inundatiilor, la Bratislava

Obosit de liturghia atator ploi, cu plansul lor infundat in batista de tabla a burlanelor, Patriarhul a decis o slujba de secare a prapadului ceresc. Rugaciunea lui Teoctist, la care s-au asociat, nazalizand, un sobor de arhierei, a fost o revolta a sutanelor la neputinta politicienilor mireni, administratori nevrednici ai nenorocirii. Minune cereasca - ploaia a contenit. Luni s-a aratat chiar o raza de soare, bearca e drept, peste Colentina. Dumnezeu a ascultat glasul tanguitor al popilor sau, plictisit de balciul liber-cugetatorilor de pe Dambovita, i-a lasat balta, sa se paruiasca cu si fara potop.

Ce s-a mai petrecut de cand s-au rupt inca o data baierele cerului? Au mai murit sapte oameni. Au mai cazut cateva sute de case. Au mai fost tavalite prin mal gospodarii, recolte, acareturi. Politic, am asistat la o gretoasa scena de leapsa pe furate. Tinta - scaunul premierului. Cand eram tineri, un astfel de joc de societate (pe care unii il numesc "cine pleaca la plimbare, pierde locul de onoare") ne angaja cu toata fiinta. Cativa jucatori si intotdeauna un scaun mai putin. Cand se intrerupea, fara avertisment, muzica, fiecare trebuia sa ocupe in viteza, dand uneori din coate, cu suprafata mai ingusta sau mai lata a fundului, un scaun. Cel care ramanea fara scaun era fiul ploii. Iesea din joc. Pentru cateva ceasuri, fiul ploii a fost Tariceanu, plecat, dupa ce si-a tinut gospodareste, la prima ora a diminetii, sedinta de comandament consacrata inundatiilor, la Bratislava. Nici nu s-a cocotat bine in avion mai-marele Palatului Victoria, ca vulturul de la Cotroceni, cu ochiul lui plesuv la panda, a si inhatat scaunul. Ochiul dracului smaraldul patrupedului din mahon si plus pe care au stat, pe sarite, nadragii lui Vacaroiu si Nastase, sau cei zgaltaiti de Basescu insusi ai lui Ciorbea sau Radu Vasile. Psihanalistii ar gasi talmaciri docte pentru aceasta boala. Fiindca este o boala. Traian Basescu, care a fost de toate in ierarhiile puterii, iar acum este in scaunul cel mai inalt, sufera o amputare si o nedreptate. N-a stat niciodata pe scaunul lui Nastase. Si vrea sa stea, nu dezlegandu-se de vecinatatile voluptoase ale Elenei Udrea, ci imbinand jiltul de la Cotroceni cu cel de la Victoria, intr-o mobila comuna. Un fel de fotoliu-pat. Basescu vrea, asa cum de altfel a marturisit-o, presedinte executiv. Are nevoie sa schimbe o amarata de Constitutie? Are nevoie sa schimbe un prapadit de Parlament? Are nevoie sa dea peste cap ce mai e de dat din randuita neoranduiala a societatii romanesti? Ce mare branza sa darami un schelet ofticos, cand in spatele tau, vijelios, trezit din smarcuri, te aclama poporul?! Niciodata nu l-am vazut pe Traian Basescu atat de grav si intepenit, turnat in betonul unei multumiri interioare nemarginite, ca in minutele cat a tronat in scaunul primului ministru. Parca ii intrase o tepusa de zahar tos in fund, gadilandu-l placut. Cand presedintele mimeaza raspunderile pentru tarisoara lui grav incercata, ochiul deschis (mai are unul peste care pleoapa atarna ca un cearsaf, lasandu-l jumatate dezvelit) se deschide si mai tare, capatand tais si otelire. Te astepti ca presedintele, dand deoparte toti netotii, sa astupe apele, sa reconstruiasca cu un gest de ctitor toate casele intr-o noapte, sa invie, ca Iisus pe Lazar, inecatii. Il reintalnesti, peste o zi, cu ha-ha-itul lui marinaresc care n-are nici o legatura cu durerea, cu amaratii slabi si nevolnici. Alt om? Alt presedinte? Alte roluri? In piesa "Mandragola" a lui Machiavelli, personajul central (eram student si punerea in scena era a unui regizor oltean) purta doua fete. O fata era la ceafa. Se adresa salii cand cu una, cand cu cealalta. Una mima blandetea, cealalta se arata asasina. Am plecat din sala inspaimantat, catand la fetele nevazute ale celor pe care-i intalneam.