Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-un volum de poezii ale lui Jacques Prevert ilustrat cu fotografii din Paris, una dintre ele arată un afiş cu textul christic: "Veniţi la mine cei ce sunteţi osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă" peste care un hâtru a adăugat, după "osteniţi şi împovăraţi", cu litere de-o şchioapă: DE IMPOZITE. De o manieră generală constatăm în societatea românească (şi nu numai) o necunoaştere totală a condiţiilor pe care le implică funcţionarea unei societăţi umaniste şi liberale. Demolarea sistemului fiscal comunist şi reconstruirea unui sistem de fiscalitate compatibil cu economia de piaţă şi capabil să inducă stimularea eficienţei acesteia nu s-a realizat nici până azi. Nereformarea sistemului fiscal, ci dimpotrivă "îmbogăţirea" lui cu tot felul de reglementări discriminatorii sau favorabil excepţiilor ne-au condus la abuzurile prea bine cunoscute şi trăite de noi toţi. O societate liberală nu se identifică cu societatea laxistă, a principiului laissez-faire, pervertită, manipulată sau oarbă ca în zilele noastre. Nu e o contradicţie între, pe de-o parte, poverile şi năclăiala birocratică şi coruptă a sistemului fiscal şi, pe de altă parte, realitatea laxistă de care vorbeam. Poverile îi încovoaie pe oamenii care mai încearcă să facă vreo afacere de posibil succes, iar laxismul îi ajută pe cei "iniţiaţi", adică, de regulă, pe "învârtiţii" zilei. În realitate, politicile financiare din România se fundamentează pe pretinse adevăruri incontestabile care de fapt sunt prejudecăţi admise fără discuţie. Sistemul comunist a reuşit marea performanţă ca ideile sale dominante în materie de fiscalitate să rămână înrădăcinate, şi după Revoluţie induse chiar în psihologia oamenilor. Atât de mult au fost repetate aceste concepte eronate încât chiar când politica a vrut să schimbe ceva ea nu s-a mai putut opune eficient agresivităţii grupurilor de presiune de tot felul. În materie de reformă a fiscalităţii suntem în urmă cu 20 de ani. Impozitul trebuie să favorizeze o mai bună gestionare a economiei. Ca atare, impozitul nu trebuie să lovească beneficiile provenite din realizarea unor tehnici mai eficace, din scăderea costurilor sau o mai bună orientare a producţiei care în fapt constituie motorul principal al economiei de piaţă. La urma urmelor trebuie penalizate întreprinderile cu pierderi, iar nu cele care realizează beneficii. Impozitul trebuie prelevat conform unor reguli simple şi clare care nu dau naştere la nici un arbitrariu şi a căror aplicare trebuie să fie cât mai puţin costisitoare. Complicaţiile, interpretările şi costurile excesive în aplicarea impozitului vădesc nu doar incompetenţă, ci, de cele mai multe ori, un abuz şi o voinţă excesivă a puterii iresponsabile, a birocraţiei care, în propriul său interes, se pune în slujba unei puteri politice incapabilă să-şi facă datoria.
