x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Primăvară care-ai fost nu veni, n-ai nici un rost

Primăvară care-ai fost nu veni, n-ai nici un rost

de Florin Condurateanu    |    15 Apr 2021   •   07:51
Primăvară care-ai fost nu veni, n-ai nici un rost

Cum căpcăunul ăsta de virus globală? atacă bezmetic în toate părţile nu putea ocoli folkul. S-a infectat cu coronavirus şi Victor Socaciu, vocea puternic bărbătească, ce a cântat neuitat imnul Craiovei, imnul Rapidului, protestul „noi rămânem tot ca proştii”, versuri memorabile ale lui Adrian Păunescu. Socaciu se luptă alături de medicii eroi pentru viaţa lui, e la terapie intensivă. 

Prietenul lui de nădejde, Vasile Şeicaru, ne îndeamnă să ridicăm rugă pentru impunătorul artist, aflat la grea cumpănă a destinului. Cenaclul Flacăra nu numai că a adus bucurii în sufletele a mii şi mii de români, dar a lansat şi cântăreţi de mare  succes, a legat prietenii călătorind prin zeci de ani. Aşa şi prietenia între Vasile Şeicaru şi Victor Socaciu, două vârfuri ale muzicii folk. Îmi povestea Şeicaru că şi acum în concerte, după peste 30 de ani, din sală i se cer cântecele devenite şlagăre, ca de exemplu „La adio, tu”, din lirica de dragoste a lui Adrian Păunescu. „Şi de la mine pân-la tine cuvântul însuşi va-ngheţa,/Nici să te strig nu ştiu prea bine,/Iubita mea, pierduta mea,/Când te-am văzut ultima oară ştiai şi tu,/Plângeai şi tu /Și ai plecat cu tot cu gară,/Nici tren nu mai există, nu!”. Istorisea Şeicaru că şi acum sala fredonează piesa „Antiprimăvară”, compoziţie a lui pe versuri de Păunescu. „La noi e iarnă pe vecie/Doi foşti nefericiţi amanţi/Ia-ţi înflorirea, primăvară/ Și toţi cocorii emigranţi. (...) În noi e loc numai de iarnă/Vom îngheța sub ultim ger/Orbecăind pe copci de gheață/Ca un stingher spre alt stingher”! Reamintim că Vasile Şeicaru a debutat pe scena Cenaclului Flacăra în faţa unui stadion plin la Constanţa cântând: „Iubita mea, să ne aruncăm în valuri/Să ne iubim în mare neînfrânt/Să ne luăm dacă voieşti la vară/Trei săptămâni concediu pe pământ”! Poezia şi melodia au fost compuse
pe drumul autocarului spre spectacolul Flacăra de la Constanţa.

×