Programul Rabla pentru oameni

"De aceea, programul Rabla pentru oameni a devenit o necesitate istorică. Una cu profund caracter umanist. Pe măsură ce înaintează În vărstă, oamenii trebuie scoşi din circuit"

Oamenii sunt ca maşinile, se strică. Azi, o bujie, mâine, un amortizor, poimâine, carburatorul. Oricât de bine şi-ar face treaba cei de la service, ce este vechi vechi rămâne, şi asta se cunoaşte cel mai bine în trafic. Îndeosebi la oameni. Maşinile te pot induce în eroare. Bine lustruite, încălţate corespunzător, drese prin părţile esenţiale ale motorului, îţi bucură ochiul când le vezi, crezând la început că sunt noi-nouţe. Dar imediat ce se avântă pe şosele, observi încetineala cu care îşi leagănă şoldurile şi le auzi respiraţia gâjâită. Nici nu mai este nevoie să distingi alte semne pentru a înţelege cu cine ai de-a face. Programul Rabla s-a ivit la timp, punându-le la respect pe aceste pensionare fudule care-şi dau ifose de domnişoare.

După maşini, au urmat bicicletele, apoi casele. Şi pe bună dreptate, fiindcă şi asupra lor s-a năpustit timpul, învechindu-le, ba chiar transformându-le, pe cele mai multe, în dărăpănături ce stau gata să se prăbuşească. Totul a rămas deocamdată doar pe hârtie, în sensul că locuinţele au rămas neatinse, având mari şanse să moară de bătrâneţe.

Ei, ce s-a putut la maşini şi biciclete şi nu s-a putut încă la case pare să meargă de minune la oameni. Oricât ai încerca să-i vopseşti, să le schimbi încălţările după ultima modă şi să le faci mici reglaje la motor, nu este chip ca oamenii să-şi ascundă bătrâneţea. Nenorocirea este că, odată ajunşi bătrâni, în loc să le dea prin minte să tragă pe dreapta, ei se reped mai abitir ca la tinereţe în trafic. Îi vezi pe trotuarele din faţa spitalelor şi farmaciilor, prin staţiile de tramvai şi prin pieţe, pe la fel de fel de ghişee. Neruşinaţi cum îi ştim, îi întâlneşti chiar şi la mitinguri. Oriunde te-ai duce, te împiedici de ei, ceea ce înseamnă cât se poate de clar că bătrânii ne cam încurcă. Dar ne încurcă rău de tot! Ne pun, ca să zicem aşa, beţe în roate, periclitându-ne astfel mersul înainte. Unii spun că fără intenţie, însă graba de-a îmbătrâni îi dă de gol, dovedindu-le premeditarea. Mai grav e faptul că are de suferit din cauza asta însuşi viitorul, nu atât al nostru, ca persoane, cât al ţării. De aceea, programul Rabla pentru oameni a devenit o necesitate istorică. Una cu profund caracter umanist. Pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii trebuie scoşi din circuit. Trebuie să dispară din viaţa publică, exceptând, fireşte, secţiile de votare, unde, din motive ce ţin de etica socială, e recomandabil să li se permită totuşi accesul. Legea unică a pensiilor a făcut începutul. Vor urma, n-avem nici o îndoială, şi alţi paşi, la fel de importanţi, pe calea îndeplinirii cu succes a programului Rabla pentru oameni. În ce ne priveşte, avem o mare dilemă: deşi există mai multe gropi în cimitire decât pe şosele, de ce se acordă  atenţie doar acestora din urmă?