Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ştirea scurtă şi pe înţelesul electoratului băsescian sună cam aşa: Videanu a pus un popă, fost şef al cimitirelor şi crematoriilor, şef la privatizare. Dezvoltând olecuţă subiectul, dacă ne interesează, aflăm că numitul Popa, teolog la bază şi posesor al unui trecut administrativ cu iz penal, a fost numit adjunct al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI). Structura asta cu nume complicat se ocupă (sau, mai exact, ar trebui să se ocupe) de gestionarea societăţilor din energie (gaze, petrol etc.) aflate în proprietatea statului, de exercitarea calităţii de acţionar a statului la firmele unde pachetele majoritare au fost deja vândute şi, nu în ultimul rând, de vânzarea acestor entităţi şi/sau a acţiunilor rămase încă la stat. |n câteva cuvinte, OPSPI e FPS-ul (APAPS-ul, dacă vă sună mai bine) de uz propriu pe care şi l-a inventat, o tempora, Dan Ioan Popescu, astfel încât societăţile strategice pe care le călărea administrativ să nu i se mute, întru privatizarea convenită de guvernul Năstase cu marii finanţatori internaţionali, la Ovidiu Muşetescu.
Din perspectiva privatizării, eu zic să stăm liniştiţi. Administraţia portocalie mai are un pic şi scoate acest cuvânt şi din dicţionar, că din programul de guvernare şi din acţiunea publică l-au eliminat de-o bună bucată de vreme. Deci nu trebuie să ne străbată vreo spaimă că-l pune Adriean Videanu pe părinţel (pe care-l mai şi cheamă, culmea ironiei, Popa) să vândă vreo perlă a coroanei prin Piaţa Matache sau la Obor. Principala valenţă a OPSPI, ca să nu scriu singura, a rămas cea de administrare. Adică, mai pe româneşte, controlul economiei de stat, de la numirile clientelei politice în funcţiile executive, consiliile de administraţie (CA) şi adunările generale ale acţionarilor (AGA) şi până la avizarea/semnarea/aprobarea contractelor comerciale.
Iar toate astea se traduc în bani, mulţi bani, extrem de mulţi bani. Pentru că vorbim despre instituţia care are-n propria ogradă, printre fabricile şi uzinele de armament încă neprăduite de cei dinainte, Nuclearelectrica, Hidroelectrica, Electrica, Transgaz, Romgaz şi ce-a mai rămas la stat după vânzările Petrom şi ale celor două Distrigaz-uri.
Toate regimurile politice, de orice coloratură ar fi ele, vin să se pricopsească. Nimeni nu se sfârtecă la guvernare de dragul poporului, fie el suveran sau nu. Şi toţi îşi numesc (unii mai brutal, alţii mai inteligent) oamenii de încredere în funcţiile-cheie ale statului. Evident că pentru a face bani. Dar grava, insurmontabila problemă a acestui regim politic este lipsa totală a competenţelor, a oamenilor care să (şi) ştie meserie.
Până acum nişte ani, cei care ajungeau la guvernare aveau suficientă minte (înţelepciune, precauţie, spuneţi-i cum vreţi) să pună la butoane oameni de-ai lor din interiorul sistemului. Adică meseriaşi care, de dragul supravieţuirii sau parvenirii, se vopseau politic. Şi care, pe lângă a face bani, ştiau să gestioneze/administreze sistemul. Cei de azi, însă, au aşa de mulţi fomişti de hrănit şi sunt ei înşişi atât de hămesiţi, încât nici măcar nu se mai străduiesc să mimeze grija pentru interesul public.
victor.ciutacu@jurnalul.ro
Citește pe Antena3.ro
