Punctul pe Ei. Joaca nemțească ne-a umplut de neînțelegere și năduf

Dragomir a comis o nouă persecuție a românașului microbist. De această dată motivat. Preșul de la LPF, presionat pecuniar de UEFA și televiziile transmițătoare de sport, ne-a lăsat în sâmbăta trecută fără fotbalul nostru cel de toate zilele. Și n-ar fi fost un capăt de țară dacă astfel n-am fi fost obligați să migrăm către alte destinații ale bășicii. Dacă n-am fi fost obligați să consumăm mirare holbându-ne la joaca nemțească de pe Wembley. Dar, așa, ca martori ai finalei CE dintre Bayern și Borussia, ne-am umplut de neînțelegere și năduf. Fiindcă menuurile sofisticate ale fotbalului de l-am vizionat la Londra nu se potrivesc de nici un fel cu brânza mămăligită din campionatul intern. Iar o astfel de nepotrivire ne arde rău la lingurică. Fiindcă nici o comparație nu poate apropia fotbalul nostru nevoiaș de fotbalul ălorlalți.
   
Bayern și Borussia au prestat admirabil. Tribuna a fost impresionantă. Iar la final bucuria și tristețea au căpătat definiții absolut autentice prin reacțiile combatanților și a suporterilor. Exuberanța a fost a lui Jupp Heynckes. O exuberanță care a egalat măreția momentului. De cealaltă parte, Jurgen Klopp, deși marcat de o înfrângere dramatică, din respect pentru învingători, a forțat o mină protocolar destinsă. Civilizație și nimic altceva. Despre meci nici o poveste. Este suficient că l-am văzut.
   
Povestea, o poveste urâtă, începe doar când ne repatriem în cotonogeala de-acasă. Când ne repatriem în fotbalul care curge deseori precum scuipatul din gura prostului. Afirmația poate părea că are detenta săriturii peste cal. Dar ea nu este decât egală cu revolta care mă încearcă. Nu mai suport să văd fotbaliști în sclavie. Nu mai suport să văd fotbaliști și antrenori batjocoriți de niște țuțări care au puterea și nici un fel de competență. Criza financiară reprezintă, într-adevăr, o realitate convingătoare. Cred că nici în privința calității fotbalistice nu stăm ca lumea. Numai că sărăcia valorică a fotbalului urmează unor decizii neghioabe care au guvernat fenomenul de mai mulți ani încoace.
   
Fotbalul chinuit din meciurile finalului de sezon acuză din plin criza de valoare. Dar și mai urâtă este competiția marginalilor. Acei marginali care dau în gropi atunci când cerșeșc victorii nemeritate. Marginali care colindă prin aceleași gropi atunci când se consideră victime inocente ale mizeriilor din fotbal pe care, de altfel, tot ei le promovează. Un ultim exemplu îl oferă Dinu Gheorghe. El cosideră că Astra este victima unor lucrături mârșave. Dar tot el afirmă că Astra n-ar avea nevoie de o întărire a lotului. Că ar fi nevoie de o întărire la nivel relațional. Altfel spus, competiția din teren nu contează. Să fim putenici în șmecherie.