Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mama lui m-a avut întâi pe mine, în sensul că, fiind primul născut, am fost pentru o vreme fiul tuturor surorilor mai mici ale mamei. Îndeosebi al Aritinei. Pe urmă, Aritina s-a măritat şi-a devenit mama copiilor săi. Vărul Ionel s-a născut într-o zi de primăvară, pe câmp, ajungând, astfel, fără să i se ceară consimţământul, cel mai tânăr membru al ceapeului local. Acolo, pe câmp, şi-a şi petrecut primii ani de viaţă. Povestea vărului meu o ştiu cel mai bine furnicile.
Mic fiind, chiar dacă nu atât de mic precum ele, Ionel cu cine era să se războiască? Fiindcă lui i-a plăcut, încă din prima zi a venirii pe lume, să se joace de-a războiul. S-a războit mai întâi cu furnicile. Apoi cu firele de iarbă şi cu ţărâna. Nu se ştie cu precizie cine a câştigat aceste războaie. Se ştie însă cine le-a pierdut. În primul rând, mătuşa Aritina, deoarece, o dată cu copilăria, Ionel a părăsit şi ceapeul al cărui membru fusese, fără voia lui, până atunci. Îl aşteptau alte războaie, căci vărul meu a intrat într-o şcoală militară, devenind la absolvirea acesteia ofiţer. Primirea României în NATO l-a prins pe Ionel Cristescu maior. Numai că nu toţi ofiţerii puteau fi primiţi, împreună cu ţara şi armata, în noua alianţă.
De dragul ţării şi, într-o oarecare măsură, al soldelor primite drept compensaţie, vărul meu a trecut în rezervă. După un timp, a constatat că i s-au terminat banii. I s-a terminat, totodată, şi iluzia că poate trăi doar din pensie. Dimensiunile acesteia l-ar fi îndreptăţit să reînceapă războiul acela de demult cu furnicile. Cum ele n-aveau nici o vină, a ales să lucreze ca simplu funcţionar într-o instituţie a statului. Numai că domnul stat l-a căutat la portofel pe fostul maior şi i-a zis că şi pensie, şi salariu e prea mult pentru unul ca el. În realitate, cele două nu erau de speriat. Nevoile, da. Aşa că maiorul în rezervă Cristescu a pornit pe faţă războiul cu acestea din urmă.
Eu nu mai sunt deloc, sau aproape deloc, copilul mătuşii Aritina. El, da. Prin urmare, la fiecare sfârşit de săptămână, Ionel Cristescu merge să-şi vadă mama. Cam de două ori pe lună trebuie să-i cumpere medicamente. Şi mai trebuie să cumpere ţigări pentru prăpăditul de Geoangăle, care trăieşte fără nici un venit în curtea alăturată. ˝i mai trebuie să pună benzină în rezervorul maşinii. ˝i mai trebuie să plătească întreţinerea la apartamentul din Bucureşti. Şi mai trebuie să-şi ajute fiul, chiar dacă este ditamai profesorul de liceu acum. ˝i mai trebuie să aibă încredere în viitor. Şi mai trebuie să îmbătrânească.
Deoarece, deşi în rezervă, el este un maior încă tânăr, iar maiorii se cade să fie niţeluşi mai bătrâni. Vărul Ionel merge mai departe pe frontul vieţii. Câteodată, mai că ar vrea să se tragă la umbra unei căruţe şi s-o roage pe maică-sa să-l nască din nou. Şi-ar păstra sufletul de acum. Ar schimba însă drumul, sperând ca, o dată cu el, să-l schimbe şi ţara, şi armata.
Citește pe Antena3.ro
