Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
E mai curând o punte suspendată în bătaia vântului, cu șuruburile slăbite și cu cablurile destrămate: război amenințător la est, competitivitate erodată, politici comunitare și naționale captive ambițiilor și supuse realpolitik-ului. E un climat din care se iese greu. Nicio țară din UE - și cu atât mai mult nici România, aflată la granița ei estică - nu mai are luxul de a zace în acest climat cu profunde consecințe economice și sociale.
Războiul de la est nu este doar o tragedie umană, ci și un test de stres economic. Prețurile volatile au erodat marje, au amânat investiții, au cultivat neîncredere. În timp ce Statele Unite și China operează pe scară masivă și își protejează industriile strategice, Europa caută încă o „busolă a competitivității”, cu economia prinsă între reglementări greoaie și o piață „unică” vizibil fragmentată. Se vede în protecția disproporționată a unor sectoare, în excepțiile de la reguli comune, în ritmurile diferite de implementare. Statele cu industrie consolidată obțin derogări și sprijin direcționat; cele cu industrii emergente sunt împinse să respecte litera normei fără aceleași beneficii. Rezultatul este o piață unică cu viteze diferite, unde capitalul migrează spre centrele cu certitudini politice, iar convergența încetinește. Realpolitik fără real-economie creează iluzia puterii și a prosperității, dar mută creșterea de la periferie spre nucleu. Antidotul este simplu și dificil deopotrivă: reguli clare, criterii comune de performanță, autorizări accelerate și o politică europeană a ofertei – energie, capacitate industrială, talent. O piață unică nu este o colecție de excepții, ci un contract de disciplină economică egală pentru toți.
Europa a ajuns să confunde strategia cu reglementarea și ambiția cu birocrația. În loc să repare motorul competitivității, îl învăluie în sute de pagini de rapoarte. În timp ce Statele Unite subvenționează masiv producția, iar China o accelerează prin puterea statului, Uniunea Europeană răspunde cu tone de formulare de granturi și „ghiduri de eligibilitate”.
Competitivitatea nu se dispune prin directive scrise de „conțopiști”, ci e dată de kilowați ieftini rezultați într-o piață cu ofertă bogată; e dată și de sporirea fabricilor rentabile; și de costul redus și viteza inovării tehnologice. Iar predictibilitatea, timpii de autorizare și stabilitatea fiscală sunt cele trei teste ale unei administrații care stimulează creșterea economică - iar Europa le pică, pe rând, din propria comoditate. În plus, între „Green Deal” și „level playing field” („teren de joc echitabil”) s-a pierdut un adevăr simplu: o industrie care plătește de două ori mai mult pentru energie nu poate concura global, oricât de „sustenabil” ar fi discursul politic care o guvernează.
Europa are nevoie să-și repornească rapid motoarele, iar pentru asta trebuie să reînvețe economia ofertei: energie abundentă, capital mobil, reguli clare și simple și curaj de a privilegia performanța în fața oratoriei păguboase. Motorul competitivității și al redresării economice nu se repară cu bogăție de declarații ambițioase, ci cu abundență de curent electric, gaze naturale, carburanți, oțel, coduri scrise și asumarea riscurilor.
Restul e doar zgomot de fond.
Daniel Apostol este editorialist, analist economic și expert în politici publice, prim-vicepreședinte ASPES.
Citește pe Antena3.ro
