Rezident in tara Elena Udrea

Oricum, speram, dupa saptamani de cosmar in care palatele, Parlamentul, politica interna, presa incovoiata pe condei au gravitat in jurul acestui subiect, ca in sfarsit am scapat. Orice subiect se zahariseste intr-o zi, fiindca altfel, Dumnezeule, incepem sa ne numim tara Elena Udrea. As! Sunt la Sangeru, bat clopotele tuturor bisericilor de pe Valea Cricovului, vestind praznuirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil

In timp ce Europa, care s-a razboit zeci si sute de ani cu tunul si puscociul, descopera ingrozita arma nimicitoare Molotov a piromanilor din cartierele marginase, Romania suporta si ea un blestem si o nebunie. De cateva saptamani bune, pagina de coperta a ziarelor infatiseaza cu mici exceptii portretul cu detalii de lenjerie aproximativa, in varianta semiimbracata-semidezbracata a doamnei Elena Udrea, de profesie, cum o alinta cineva, "camerista la palat". Doamna, dupa investigatiile noastre, nu s-a distins prin sfortari intelectuale si nu poate fi suspectata de genialitati. Ea n-a impins, asa cum ar rezulta din interesul urias cu care este invrednicita, caruta progresului romanesc nici cu un micron. Dovada stau imaginile jurnalelor care infatiseaza cel mai adesea genunchii rotunzi ai doamnei si proeminentele decolteului vizibile ca niste dovleci si mai putin expresiile ganditoare ale unui chip muncit de adancimi.

Oricum, speram, dupa saptamani de cosmar in care palatele, Parlamentul, politica interna, presa incovoiata pe condei au gravitat in jurul acestui subiect, ca in sfarsit am scapat. Orice subiect se zahariseste intr-o zi, fiindca altfel, Dumnezeule, incepem sa ne numim tara Elena Udrea. As! Sunt la Sangeru, bat clopotele tuturor bisericilor de pe Valea Cricovului, vestind praznuirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil. In aer, un concubinaj de ger vestind vecinatatile iernii si o raza poznasa care scapa printre doua paduri, rosii ca niste cozi de vulpe. Ei bine, instinctul jurnalistului ma indeamna sa apas butonul televizorului pentru un calup de stiri. Ce se mai petrece oare in suburbiile Parisului? In locul stirilor despre razbelul cu Europa al adolescentilor si tinerilor arabi, am bafta portretului rotofei al domnului Boc, personaj compensat pentru minusurile staturii, cu o gura neobosita si o droaie de functii. Despre ce credeti ca vorbea, cu vizibila inflacarare, domnul Boc? Despre trebuintele Clujului, unde-i primar? Despre presedintele tarii, care apasa tot mai tare pe un partid care zice-se are independenta si onoare? Nu. Domnul Boc facea cel mai ridicol si gretos panegiric doamnei Udrea. "Avocata de succes", "cariera stralucita", "cariera stralucita facuta prin merite proprii" si da-i si umfla cu silicoanele adularii subiectul. Nene Boc, te-ai facut de spanac! Sa-i lustruiesti sefului matale clanta usii, sa-i scuturi scamele de pe tricou ne-am obisnuit. Dar sa-i pupi in fund cameristele, e prea de tot. Un academician, prieten de ani de zile, mi-a spus cu naduf, dupa episoadele in care aceeasi Elena Udrea darama Guvernul, punea pe jar Parlamentul, exmatricula premierul: "In timp ce intelectuali de varf exerseaza zilnic anonimatul, noi ne legitimam, cel putin asa mi se pare mie, cu o gasca. Iarta-mi duritatea formulei, dar nu mai suport". Eminentul dascal isi iesise din fire. Pe undeva, prin sate, inundatiile au lasat comunitati intregi fara un acoperis. Promisiunile n-au invelit cu tigla nici o casa. Dascalii, in cea mai dura greva a slujitorilor scolii, acuza ca nu mai pot supravietui dintr-o leafa de mizerie. Noi continuam sa ne invartim in jurul popoului doamnei Udrea. Bravos natiune! Merita sa ne numim, intr-adevar, tara Elena Udrea.