Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doar ideea că programul de convergenţă pentru aderarea la euro înlocuieşte un proiect naţional de dezvoltare ar putea fi singura justificare pentru menţinerea unei date-ţintă în acest program. Pentru că ţinând cont de faptul că nu România adoptă sau nu euro, ci este admisă sau nu în zona euro, o dată-ţintă este mai mult o glumă. România este de departe cea mai puţin pregătită pentru adoptarea euro dintre toate aspirantele. Totuşi este singura care o ţine băţ cu o dată-ţintă în privinţa acestui obiectiv (şi încă una nerealist de apropiată!), şi asta într-un moment în care, după cum s-au răsucit lucrurile, nici zona euro nu mai vrea să primească noi membri, nici candidaţii nu mai vor să se înghesuie să intre! Criza a evidenţiat deficienţe majore ale monedei europene, cu care participanţii nu ştiu cum să se mai lupte chiar şi în formaţia în care se află, darămite într-o formaţie cu şi mai mulţi vărgăleţi de alde România, iar neparticipanţii zic bogdaproste că nu au apucat să se lege la cap cu euro şi nici nu vor s-o mai facă! Chiar şi ţări precum Cehia sau Polonia, care ar putea să îndeplinească criteriile cerute!
Poziţia României distonează în toate direcţiile. Şi, cel mai probabil, un telefon de la Bruxelles a încercat să rezolve problema: băieţi, dacă voi continuaţi să umblaţi după cai verzi pe pereţi cu aderarea la euro, atunci vă spunem clar că noi n-am înnebunit de-a binelea să vă mai primim şi, ca atare, aţi face bine să renunţaţi oficial la data-ţintă, nu de alta, dar pentru a nu ne obliga, din punctul nostru de vedere, să vă refuzăm, iar, din punctul vostru de vedere, să fiţi refuzaţi! S-ar părea însă că există în ultimul timp o anumită tendinţă la Bucureşti de a mai contra comenzi de pe la Paris sau Berlin, ceea ce nu-i tocmai rău! Cu euro însă nu-i de glumit!
După ce episoadele grecesc şi irlandez au bulversat zona euro, iar altele şi mai şi, precum cel portughez sau cel spaniol, ameninţă să se producă, uşa euro s-a închis. Căci s-a dovedit fără echivoc că necompetitivii nu pot face faţă în echipă cu competitivii şi de fapt strică treaba şi a lor, şi a celorlalţi. Nici cei rămaşi în afară nu mai bat la uşa cu pricina, pentru că apartenenţa le-ar impune nişte exigenţe care îi depăşesc, respectiv înainte de toate obligaţia de a arunca toate ajustările pe politica fiscal-bugetară fără a mai putea folosi politica valutară (cursul) şi politica monetară (preţurile) ajunse în mâna altora!
În aceste condiţii, teza dlui Isărescu – şi anume că este bine a menţine data-ţintă de aderare la euro, întrucât planul de a o atinge cuprinde exact ceea ce România trebuie oricum să facă, disciplinându-se astfel acţiunea guvernamentală – nu mai ţine. Şi nu mai ţine din două motive majore.
În primul rând, BNR este singura instituţie care trage avantaje de pe urma menţinerii unei asemenea date-ţintă. Căci este tocmai modalitatea de a se arunca toată povara ajustărilor asupra politicii fiscal-bugetare, degrevând de această sarcină politicile monetară şi valutară din parohia BNR şi scoţând astfel instituţia cu pricina basma curată, ba chiar cu laudele că menţine cursul şi inflaţia, deşi o face cu preţul scăderii economiei! Guvernul – asupra căruia cade în aceste condiţii toată povara ajustărilor, întrucât în parohia sa este politica fiscal-bugetară – are din menţinerea datei-ţintă pentru aderarea la euro numai dezavantaje, acesta preluând în pleasnă tăierile de salarii şi programe sociale şi creşterile de impozite.
În al doilea rând, teza în materie a dlui Isărescu nu mai ţine, pentru că acesta fusese deja pus de corifeii UE să anunţe el însuşi măsuri de descurajare a creditării în valută pentru persoanele fizice. Prin complexitatea lui, acest subiect merită o analiză aparte. Aici însă poate fi spus doar că, în nemărginita lor ipocrizie, strategii occidentali au găsit creditul în valută drept ţap ispăşitor pentru eşecul propriilor strategii în estul Europei, de parcă acest credit ar fi căzut cumva din ceruri, şi nu l-ar fi adus din Vest chiar băncile lor. Descurajarea creditării în valută este de fapt mesajul nu al apropierii, ci, dimpotrivă, al îndepărtării Estului de euro, al "dezeuroizării" Estului!
