Romania de dincolo de Chitila

Body Art, Eat Art, Sleep Art, Street Art, Sky Art… Daca le-am folosi in traducere, numele noilor forme de arta ne-ar tine mai putin respectuosi cu inventatorii lor. Poate si datorita obiceiului national de a divaga spre derizoriu si trivial: Cur Art, Gratar Art, Fas Art, Obor Art, Muraturi Art, Cimitir Art. In engleza, orice ineptie ne suna sacru. La New York, la vernisajul unei expozitii de Eat Art, s-a glumit, s-a baut si s-a petrecut ca la tractir, dar la Bucurestii din Deal, la o prezentare de Body Art, unde un estropiat o facea pe nebunul "americaneste", exibandu-si cele scarbavnice, atmosfera era de Sfanta Impartasanie.

INTR-UNA DIN ZILELE CRACIUNULUI, seara, pe canalul Mezzo, o soprana canta inspirat, marcata de gratia momentului, Ave Maria de Schubert. E o femeie de culoare, dar numai gandul ca ai putea sa o numesti negresa e abject. Intai vine Sarbatoarea, apoi vocea ei minunata, pe urma vin Schubert si starea de spirit a publicului. Esti neom daca te cobori la chestiunea rasiala. Pe un canal vecin insa, un film cu traficanti si politisti smecheri de Harlem e un film cu negri. E la fel de neuman sa nu observi ca nu e un film cu albi. Vorbim de discriminare, dar se practica sistematic si o incriminare, cu motivatii pe care abia de le banuim.

O ACTRITA GURESA, urata si planturoasa penetreaza o multime de emisiuni cu umplutura comica, unde se da, cum vine vorba, spirituala, agila si simpatica. De fapt, nu se da. Ea chiar crede ca profesia compenseaza in fata unui public mare si inocent, ceea ce o declanseaza ea, ca femeie, inaintea unui barbat. Discut cu un coleg cazul, iar el ma contreaza: Ce-ai, omule, cu dansa? Isi face meseria! Dar nu-i deloc asa. Cu omul care ti se vara tot timpul in suflet ai dreptul la respingere. Exista si un gen de nesimtire globala, de televiziune. Curentul electric e acela care-si face meseria. Toanta globala trimite milioane de nevinovati spre un model cu defecte de fabricatie.

CAND UN POLITICIAN vorbeste de Romania, amicul T.B. ridica ochii in tavan, ca si cum ar cauta ceva pe o harta imaginara si zice razand ca unul care a localizat iarasi corect subiectul: Aha, Romania de dincolo de Chitila!

OCHELARII DE PLASTIC pentru cei mai saraci dintre saraci. Nu-s buni, dar sunt ieftini. Cum vezi, bre, cu ei? Multumesc, prost. Da’ la cat m-au costat, doar n-oi fi vrand sa vad ingeri?

SCHIMBAREA AGENDEI cu numere de telefon, la sfarsitul anului. Nume care dureaza o zi, nume care dureaza cateva luni, nume care nu-ti mai spun nimic. Care dureaza doar cat secunda in care le-ai scris in agenda.

DOAMNA CARE A CUMPARAT candva ieftin un tablou. Bravo, i s-a spus, ati facut o afacere buna. Tablourilor le creste pretul! Iar ea se intereseaza la sfarsitul fiecarui an daca i-a crescut pretul. Dupa 20 de ani, un negustor ii da o lovitura de gratie: Sunt si tablouri carora nu le creste pretul. Doamna e consternata: Dar am asteptat 20 de ani!!! Milos si cumva galant, negustorul ii mai ofera un motiv de speranta: Nu va suparati, ce varsta aveti?