Romania - o tragedie cu iesire la mare

Una din dificultatile tarilor "in tranzitie" este ca in vreme ce oamenii cred ca stiu ce nu mai vor, de fapt, foarte putini din ei au o idee clara despre ce vor cu adevarat si cum pot sa ajunga acolo.

Am o parere execrabila despre dl Silviu Brucan, dar trebuie sa recunosc ca multe din cele intamplate in ultimii 15 ani spun ca poate nu se insela cu totul atunci cand afirma ca decembrie 1989 a fost mai degraba o revolta anti-Ceausescu decat o revolutie anticomunista.

Sosit la La Paz, unul din cei mai cunoscuti consultanti politici americani este intampinat cu un umor neasteptat de catre noul sef al statului bolivian: "Bine ati venit, Señor! Sunt Hugo Banzer Suárez, fost dictator; in prezent, presedintele democratic ales al Boliviei". Si mai surprinzator: cine si-ar fi imaginat ca, dupa ce in anii ’70 dictatorul bolivian devenise un paria al "lumii civilizate", acuzat fiind de crime, tortura, disparitii ale oponentilor politici, executii si deportari, avea sa fie distins in anul 2001 de catre Asociatia Internationala a Consultantilor Politici cu Medalia Democratiei pentru "succese in reinstaurarea democratiei in Bolivia"?

Nu mai sunt sigur ca, de nu ar fi fost pus la zid cu o graba de acum istorica si ca urmare a unui simulacru de proces, Nicolae Ceausescu nu ar fi redevenit presedinte al Romaniei, de data aceasta prin alegeri libere si corecte. A fost exact felul in care a revenit la putere Banzer: satui de incompetenta si lacomia "democratilor" ce-i urmasera lui Banzer la putere, bolivienii l-au readus pe dictator in palatul prezidential prin clasicul vot al nemultumirii. Cum tot votul nemultumirii l-a readus pe dl Ion Iliescu la Cotroceni, dupa esecul CDR-ului de a administra tara mai bine decat o facusera "structurile".

Unde sunt "oamenii de bine", capabili de a determina schimbari de fond? Unii, foarte putini din pacate, au incercat politicul si s-au ales cu ghiontii ridiculizarilor noastre. Altii - despre care credem ca ar trebui sa intre in joc - isi asund refuzul in spatele celebrei "Politica e o tarfa". Este. Cu ce nu ma impac insa ramane ideea ca politica ar fi o abstractiune, o tarfa in sine si de la sine. Nu este. Politica e ce sunt oamenii care o practica, o slujesc sau se slujesc de ea.

In vreme ce "oamenii de bine" continua sa stea pe tusa, "ailalti" isi vad de ale lor: premierul ne invita sa-i numaram ouale cu abacul. Asta, zice-se, pentru ca dna Nastase e ocupata cu numaratoarea electronica a celorlalte oua de familie, Faberg...-urile, abia salvate din ghearele coruptiei. Noroc ca nimeni nu a dat curs invitatiei dlui prim-ministru, altfel s-ar fi aflat astazi intr-o teribila schimbare de voce. Si asta l-ar fi dezavantajat in razboaiele orale pe care le tot poarta la intervale ciudat de fixe (cumva, dupa un orar electoral?) cu presedintele.

La randul sau, parintele "democratiei originale" romanesti sopteste enervat presei ca nu o priveste ce se intampla la varful partidului de guvernamant. Ba, exista si temeri ca mandarinii opozitiei - ce isi zice, cu o autoironie de zile mari, Alianta pentu Dreptate si Adevar - isi ascut gelutii si dinutii pentru a mai tofani si patriciza ce a mai ramas de tenderit.

In sfarsit, suntem amenintati cu iminenta inviere din morti a "Romaniei profunde".

Pana cand acest miracol se va implini, Romania ramane uneori o nedumerire cu vedere la delta, alteori - o tragedie cu iesire la mare. Un somnabulism politic, social si economic pentru care terapia intarzie sa apara.