x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Românii mai mult plătesc decât primesc

Românii mai mult plătesc decât primesc

de Petre Roman    |    28 Ian 2010   •   00:00

Afirmaţia din titlu, prea des adevărată în relaţia cu statul român, e din păcate adevărată şi în relaţia cu Uniunea Europeană. În 3 ani de când a devenit membră a UE, România a reuşit să utilizeze fonduri europene în valoare de 1,3 mld. Euro, dar a plătit la bugetul UE 3,2 mld. euro, perioadă în care ar fi avut dreptul să primească peste 8 mld. euro. Încă înainte de aderare am militat pentru elaborarea unui plan guvernamental (legi, reglementări şi instituţii) prin care să beneficiem rapid de fondurile europene destinate României. Iată însă că nu ne-am făcut nici sanie, nici car.

În prezent, accesarea acestor fonduri este grav afectată de contaminarea procedurilor de licitaţii cel puţin pe două căi: 1) contestarea excesivă a rezultatelor licitaţiilor ca modalitate de blocare a finanţării proiectelor şi 2) câştigarea licitaţiilor printr-un adevărat „dumping"  asupra preţului lucrărilor adică oferta de realizare a proiectului la o valoare mult mai scăzută decât posibilă în realitate.

Adesea am condamnat preţurile enorme practicate la realizarea unor lucrări publice ştiind prea bine că în spate funcţiona o ţesătură a corupţiei. Acum însă, fiind vorba de preţuri practicate în UE, drumul corupţiei este mult îngreunat. Reglementările fiind suficient de transparente guvernul mai are datoria de a realiza cat mai eficient aceste proceduri. O încercare de acest fel  a guvernului român a fost însă blocată de Comisia Europeană deşi reglementări similare se practică în ţări ca Spania, Italia şi Franţa. Am putea spune deci „Quod licet Iovi nod licet bovi"  adică „Ce i se permite lui Jupiter nu i se permite boului". Suspiciunea unor favorizări persistă în imaginea de la Bruxelles, noi însă am vrea să nu fim pe poziţia boului.

Să exemplific: o firmă străină (care funcţionează cu un avocat şi o secretară) a blocat toate licitaţiile pentru proiecte de amenajare hidrografică prin contestarea câştigătorilor, rezultatul fiind neînceperea niciuneia dintre lucrările licitate. Un alt exemplu este al unei firme care în mod constant câştigă licitaţii pe criteriul celui mai mic preţ. Aparent e în regulă dar în realitate, la valoarea câştigătoare, este absolut imposibil de realizat lucrarea şi  astfel lucrarea necesită fonduri suplimentare (obţinute prin acte adiţionale!).  În Spania asemenea situaţii sunt practic interzise căci prin lege licitatorul nu poate oferta cu mai mult de 14% sub valoarea proiectului şi chiar pentru reduceri de sub 14% el trebuie să explice concret de unde reduce costurile proiectului.

Eurobarometrul publicat în aceste zile indică faptul că românii sunt mult mai pesimişti în ceea ce priveşte propria lor situaţie decât sentimentul mediu european, dar sunt cei mai încrezători în instituţiile europene. Păi dacă-i aşa, haideţi fraţilor români să ne luăm banii noştri europeni!

×
Subiecte în articol: editorial