Rugăciunea, icoanele şi radiaţiile

Serghei Nicolaevici Lazarev, un bio­te­rapeut rus de excepţie, relatează în una dintre cărţile sale că, într-o lo­cuinţă aflată în apropierea Centralei Nucleare de la Cernobîl, unde nivelul de radiaţii era depăşit atât de mult încât nu mai era propice vreunei forme de viaţă, a fost descoperită o lo­cuinţă "curată". Nivelul de radiaţii în casa unei familii obişnuite era ino­fensiv. Ce se întâmpla în casa cu prici­na, cum se face că nişte oameni trăiau într-un focar de radiaţii, iar aerul din locuinţa lor era curat? Lazarev – fost lu­crător la Departamentul de Para­psi­hologie al KGB-ului – are "experienţa testării extrasenzoriale în diagnosticarea obiectelor nevii". El a par­ti­cipat, cum spune singur în cartea "Diagnosticarea karmei – Sistemul autoreglării câmpurilor", la experienţe de găsire pe hartă a locurilor pro­pice creşterii viţei-de-vie în Cri­meea, a locurilor favorabile pentru aşezările omeneşti, unde s-au păstrat curate apa şi aerul, a găsit prin diagnosticare extrasenzorială locuri pro­pi­ce pentru construirea sanatoriilor sau a aşezămintelor bune pentru tra­tatea anumitor boli. Lazarev a indicat cu precizie locuri în care se găsesc zăcăminte naturale şi, doar privind pe hartă sau văzând fotografii, a identificat locul în care Râul Neva era poluat în exces cu fosfor şi cu azot.

"La nivelul fin al câmpurilor, fiinţele vii şi obiectele nevii au aceleaşi caracteristici, interacţionează între ele, de aceea, orice gând negativ, orice trăire sau purtare au impact asupra obiectului neviu, putându-i pro­voca prejudicii.(...) Când omul distruge prin trăirile sale emoţionale s­tructura câmpului unui obiect, asu­pra lui se îndreaptă un răspuns de atac. Obiectul neviu poate acţiona în mod activ asupra fiinţei vii şi să fa­că schimb de informaţii cu acesta", spune Lazarev. În acest citat avem şi răspunsul la întrebarea "Cum a fost posibil ca, într-o zonă iradiată peste măsură, să existe o casă cu aer curat"? Lazarev spune că oamenii care locuiau în casa cu pricina aveau multe icoane pe pereţi şi erau lipsiţi de agresivitate subconştientă. Acei oameni simpli se rugau cu tot sufletul şi aveau un nivel de etică şi de credinţă foarte înalt; ei nu-şi pierduseră speranţa, credinţa şi iubirea în faţa intemperiilor aduse de explozia de la Cernobîl şi, prin aceste atitu­dini, păstrau o relaţie armonioasă cu toate obiectele lumii înconjurătoare, dar – în mod special – cu icoanele!

Poate că pentru noi ar fi util să înţelegem azi, când radiaţiile proveni­te din Japonia par să fie o ameninţare pentru întreaga lume, că o centrală nucleară este şi ea "un obiect neviu", dar – cum spune Lazarev – avem ­nevoie să înţelegem că noi comuni­căm la nivelul subconştientului şi cu aceste obiecte. Dacă teoria lui La­zarev este valabilă, atunci să ne în­tre­băm care ar putea fi consecinţele agre­sivităţii pe care o manifestăm fa­ţă de centralele nucleare şi, dacă ru­gă­ciunea, lipsa agresivităţii sub­con­ş­tiente, practica bunătăţii, a iubirii, a blândeţii şi a înţelegerii pot purifica aerul iradiat, n-ar fi mai înţelept din partea noastră să ne apărăm cu propriile capacităţi? Maica Tereza a spus: "Eu nu sunt împotriva războiului, eu sunt pentru pace" şi, prin aceasta, ea marca o diferenţă enormă de atitudine interioară, care ne face să avem sentimente diferite, emoţii şi comportamente diferite. Nu să luptăm împotriva centralelor nu­cleare, ci să fim atenţi la stările noastre interioare, căci iată – în relaţia cu toate obiectele lumii nevii – ele pot opera schimbări fundamentale. Chiar dacă n-ar fi adevărată teoria lui Lazarev, rugăciunea, etica interioară şi credinţa în iubire ne pot face numai bine. Dacă iubirea şi rugăciunea au efecte şi asupra radiaţiilor şi, dacă icoanele minunate din casele noastre amplifică iubirea care vine de la noi, e cu atât mai bine. Atunci, în loc să rămânem agresivi în relaţia cu centralele nucleare, poate provocând pre­judicii de care nu suntem con­ştienţi pentru că nu avem înţe­le­gerea legilor spirituale ale existenţei, în lipsa soluţiilor (vorbim aici despre oamenii obiş­nuiţi) şi a posibilităţilor de intervenţie concretă, putem alege să iubim mai mult. A gândi cu drag sau măcar cu înţelegere şi compasiune lumea, dar şi obiectele făcute de mintea omului poate deveni o atitudine înţe­leap­tă, care – cine ştie – ne poate feri şi de radiaţii, dar şi de alte calamităţi, pe care majoritatea marilor iniţiaţi şi înţelepţi ai lumii le pun în legătură cu agresivitatea subconştientă colectivă. Mai multă iubire ar putea însemna mai mult aer curat şi o soartă mai fericită pentru oameni şi obiecte. Să reflectăm la asta!