Să porneşti spre glorie de la 41 de lei şi de la un radio prăpădit

„Mai învârte, Doamne, roata/să-mi mai văd o dată soarta...” Splendid sună cântecul Mariei Dragomiroiu, chemând „anii tinereţii, vai ce r­ep­e­de-au trecut”. Marile figuri ale neamului au decolat spre celebritate din casa bătrânească aflată pe o uliţă a satului unde au văzut pentru prima oară lucirea vieţii. Şi gloria nu le-a împins spre uitare lumea satului, cu oa­menii cumsecade rostind „Bună ziua” şi necunoscuţilor întâlniţi pe uli­ţă. Tulburătoare este istorisirea de­pănată de marele scriitor Octavian Pa­ler, iubind până la ultima fibră a su­fletului satul natal, Lisa din zona Fă­găraşului, cu mirosul ierbii şi cu po­ezia gâzelor din poieniţa unde se du­cea cu văcuţa la păscut şi unde se adân­cea în paginile cărţilor.

Tatăl său a hotărât să-l ducă la oraş, la şcoa­lă. Îngrozit de părăsirea universului sa­tului, băieţandrul Octavian s-a ho­tă­rât să se lepede de cuminţenie şi să eva­deze în zori de zi pentru a scăpa de plecarea spre oraş. Când ziua nu-şi intrase în drepturi, copilul Octavi­an Paler s-a strecurat în fundul curţii şi când încălecase gardul să fugă a auzit vocea tatălui care-l descoperise:

„Întoarce-te şi hai la gară că-ţi dau 41 de lei!”. Băiatul s-a supus şi aşa a pornit pe drumul spre celebritate, cu drumul spre Făgăraş, la şcoală. Maes­trul s-a întrebat toată viaţa de unde venise acea sumă de 41 de lei dată de tatăl lui, care a însemnat decontul spre glorie. Copilăria Mariei Drago­mi­roiu a fost marcată de cântecele Mariilor, Lătăreţu şi Tănase, auzite zilnic la difuzorul prăpădit agăţat pe un perete al casei din comuna ei din Vâlcea. A plecat la Bucureşti, s-a înscris la un liceu pretenţios, la Liceul Caragiale, unde era colegă cu fii de ştabi. Venea copila talentată cu primul tramvai şi în clasa goală cânta. Avea un singur spectator, pe femeia de serviciu sprijinită în mătură, care, uimită de cântarea splendidă a ţărăncuţei, aplauda. Maria a câştigat cu 10 concursul „Floarea din gră­dină” şi a devenit îndrăgita regină a cântului popular.

Din lună-n lună, Maria Dragomiroiu simte  nevoia să-şi umple sufletul cu atmosfera satu­lui vâlcean, mătură frunzele din pridvorul casei părinteşti şi priveşte la urma lăsată pe perete de bătrânul difuzor care o îmbogăţea cu dulceaţa folclorului românesc. Amintirea mamei i-a fost muză decisivă Mariei Dragomiroiu, peste ani, deja vedetă, îşi plimba fetiţa în cărucior pe străzile Bucureştiului şi privea luna plină amintindu-şi cum mama îi cânta „Lună plină, dă-le copiilor mei sănătate şi să-nveţe carte”. Inspi­rându-se din cântul mamei îngânat în prispa casei bătrâneşti, Maria Dragomiroiu a compus o melodie devenită un mare succes în care a schimbat versurile, rugând luna plină să ţeasă din razele ei un leagăn pentru „pruncuţul meu”.