Sănătate şi virtute

"Sănătate!" - cea mai prezenţă urare, de când ne naştem, până... murim bolnavi. O auzim în orice împrejurare, o folosim abuziv şi mecanic.

Tradiţionala urare "sănătate" ţine loc de orice alte cuvinte pe care le-am putea spune cunoscuţilor sau celor dragi, dar ne e atât de la îndemână să repetăm ce-am auzit la alţii, să folosim formule de politeţe şi de salut convingătoare şi verificate, decât să scormonim printre cuvinte şi expresii ca să căutam altele....

A fost o vreme când ştirile diverselor televiziuni se încheiau cu urări atent căutate de redactori: "o seară de poveste", "o seară de vis", "o seară albastră". Numai că s-a ajuns rapid la formulări ridicole - "o seară captivantă" sau "o seară de film", de rămâneai derutat, pe gânduri, mult după ce se terminau ştirile - să fie acţiune, comedie, documentar, desene animate, dramă? Scurt metraj? Peliculă sau...? În fine, au redus creativitatea la banalul "o seară frumoasă" şi au ales simplitatea, cea mereu netrădătoare.

Revenind la "sănătate!" - urarea cu care ne încheiem conversaţiile, întâlnirile, grijile pentru textul de felicitare şi cu care dăm tuturor senzaţia că ne pasă. Zicem cu înţelepciune "să fim sănătoşi" sau "sănătate să fie, că în rest avem de toate sau... că e mai bună decât toate" de parcă grija sănătăţii noastre a fost atribuită din moşi strămoşi mereu altcuiva.

Ne aşteptăm ca sănătatea să ne fie dată ca norocul la loto, fără ca noi să avem vreo obligaţie în acest sens. Toţi fumătorii pe care-i cunosc (şi pe care sper să-i văd şi în varianta lor cea mai bună, de nefumători) rostesc urarea cu adâncă semnificaţie şi mulţumesc de câte ori li se spune "să fie sănătoşi" - deşi, cu fiecare ţigară îngropată în plămâni, sunt tot mai galbeni şi mai bolnavi... Ţigara aduce în fumul ei amăgitor mai toate bolile grave, duşmance aprige ale sănătăţii fumătorului, dar şi ale celui care respiră prin preajmă. Mâncăm gras, sărat, greu, aiurea combinat, cu e-uri şi coloranţi, cu conservanţi şi înlocuitori, total nepotrivit cu matricea organismului, dar ne urăm cu sfinţenie "sănătate", chiar şi cu gura plină de tot ce ne face rău. Nu conştientizăm răul decât pe patul de spital şi încă vreo 2-3 zile după externare..., după care ne luăm cu viaţa din nou, povestim cum era să murim şi ne întoarcem la toate obiceiurile noastre proaste, despre care nu ne place să vorbim, despre care nu ne place să fim certaţi...

Ne minţim în atâtea privinţe, dar cea mai gravă minciună cu care trăim ca într-o căsnicie gri e despre sănătatea noastră - nu putem invoca la nesfârşit sărăcia sau lipsa de timp, pentru că sănătatea nu vrea sacrificii materiale şi nici ore suplimentare, ci vrea doar s-o înţelegem. Prima regulă ar fi să ne cunoaştem organismul şi să-i învăţăm semnalistica - nu ne trebuie cursuri speciale, ci o minimă lectură şi o permanentă atenţie la ceea ce ne transmite, cu atâta înţelepciune şi cumpătare, trupul nostru. Pe urmă, ar trebui să înţelegem că o zi fără sport, fără măcar 15 minute de alergare sau  mers rapid pe jos, înseamnă o zi în minus de viaţă... Nu-ţi trebuie abonamente la săli, nu-ţi trebuie echipamente şi antrenori personali, dacă viaţa ta nu a luat asta în calcul la buget - îţi trebuie doar inteligenţa de a acţiona la timp în favoarea ta.

Sănătatea trupului şi-a minţii nu reprezintă numai un noroc primit la naştere, ci şi poate singura obligaţie reală faţă de noi înşine.

Sănătatea e primul semn că suntem în stare să iubim - ce-i drept, pe noi înşine, dar şi pe cei dragi, dacă noi le gătim sau organizăm frigiderul - când ai grijă de propria-ţi sănătate, înseamnă că ştii multe despre ambiţie, puterea de a te abţine, capacitatea de a nu lua mai mult decât ai nevoie, calitatea de a cunoaşte ceea ce iubeşti... Nu suntem graşi pentru că suferim de-o boală, ci pentru că n-avem ambiţie să ne smulgem dulciurile şi grăsimile şi pâinea din faţă. Suntem leneşi şi gâfâim nu pentru că avem o viaţă grea, ci pentru că nu suntem în stare să ne desprindem de emisiuni nocive despre vieţile sinistre ale unora spre a face o plimbare sau o alergare şi nici să ne ridicăm fundul mare de pe scaunul de la serviciu sau de la calculator spre a face orice fel de mişcare. Tenul femeilor nu e îmbătrânit de la lipsa vreunei creme scumpe sau a unui tratament cosmetic minune - ci pentru că nu ştiu să bea apa cea mai sănătoasă, ci sucuri acidulate şi alcool, fumează sau stau în fumul altora, se fardează prea mult şi cu parabeni dăunători, mănâncă prost, dorm pe apucatelea şi nu mai ştiu să fie senine. Fundul şi talia lor nu s-au mărit de prea mulţi copiii sau griji, ci pentru că n-au avut şansa de a fi educate spre a se ocupa şi de ele, nu numai de cei din jur. Pentru că nu  şi-au format deprinderea de a păstra măcar o jumătate de oră a lor, în care să nu facă decât genuflexiuni, flotări, abdomene, fandări, mişcări de stretching, dans... Suntem nesănătoşi pentru că suntem apăsaţi de griji şi de tristeţi, de depresii pe care nici nu ştim să le recunoaştem şi de oameni care nu ne înţeleg.

Îmi aduc aminte ce bine dorm după ce merg la un spectacol sau un concert în care sufletul meu primeşte tot ce are nevoie... Sau după o zi în care n-am citit nici o mizerie de ziar şi n-am deschis deloc televizorul... Sau cu ce zâmbet şi cu linişte adorm după ce mi-am petrecut seara cu oameni dragi şi buni... Ce somn adânc şi cu ce zâmbet m-am trezit după ce mi-am petrecut o bună parte din noapte citind Jurnalul Oanei Pellea... Există atâtea feluri de a te linişti, există atâţia oameni cu proprietăţi curative, există încă spectacole grozave, există concerte cu  Dan Grigore şi Angela Gheorghiu, cu Tudor Gheorghe sau Mihai Mărgineanu, cu Alexandru Tomescu sau Mandinga, se încheie stagiunea la Filarmonică, se întâmplă atâtea lucruri minunate în ţara asta despre care ştim numai noi, cei câţiva oameni încă sănătoşi...

A ura întruna "sănătate" fără a şti despre ce vorbeşti, fără a respecta o minimă convenţie între tine şi trupul tău, e la fel cu a minţi întruna, fără ruşine pe toţi cei care-ţi ies în cale. Şi pe tine, mai ales. E la fel de ipocrit cu a vorbi despre  defectele altora fără a ţi le vedea pe-ale tale. Sau fără a le vedea calităţile, minunăţiile de sub nesiguranţă.

Poate n-ar fi rău, până la clarificarea situaţiei dintre noi şi trupul nostru, dintre creier şi suflet, dintre noi şi ceilalţi, să începem să abordăm şi alte urări care definesc la fel de bine aspiraţiile oamenilor buni. Cum sănătatea e una din condiţiile de bună funcţionare şi existenţă pe lume, de ce nu ne-am putea ura şi: "cinste, prietene!", "adevăr, amice!", "respect, omule!", "frumuseţe, copilule!", "coerenţă, colega!", "ambiţie, tinere!", "bun-simţ, domnule!"... şi atâtea altele.

Întrebarea de pus pe gând azi: Dacă trupul tău ar vorbi cu tine, despre ce crezi că te-ar certa cel mai tare?