Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un ratat nu e şi un resemnat. Le pare celor din jur un resemnat, dar ratatul se pregăteşte mental pentru revanşă. Şi nu neapărat în domeniul în care a eşuat.
Toţi cei care cumpără licenţe de la universităţile-fantomă, toţi doctorii şi doctoranzii învăţământului de la distanţă şi al altor direcţii de fraudă universitară sunt nişte rataţi, care se răzbună pe soartă, pe societate, pe propriile neputinţe, cumpărând ceea ce se obţine de regulă învăţând. Primele parlamente de după 1990 au fost alcătuite şi din rataţii societăţii de dinainte.
Un ratat nu e şi un prost. E mai degrabă un om care ori şi-a greşit drumul, ori s-a născut într-o epocă în care pentru dotarea sa naturală nu se găseau drumuri. Pentru mulţi români cu simţul comerţu-lui şi al puterii n-au existat, vreme de 50 de ani, căi de realizare. Bişniţarii erau persoane sau, mai bine zis, o clasă comercială care îşi rata vocaţia. Resemnaţii nu au găsit motive nici după 1990 să se întoarcă în competiţia socială. Dar rataţii, da. Rataţii nu au speculat o anume dezordine administrativă, ci au impus-o.
În toţi cei care s-au repezit spre politică, fiind trecuţi de acum de vârsta începuturilor, îi găsim pe rataţii care îmbătrâneau şi nu dovediseră nimic din ce promiseseră şi din ce se aştepta de la ei. În atletism, câştigătorii de profesie îşi fac un titlu de onoare din faptul că au izbândit cu mijloace corecte în toate cursele. Pentru ei, e o chestiune de onoare să fie cinstiţi, ştiindu-se dinainte câştigători.
Cei însă care se situează, tot prin vocaţie, pe ultimele locuri, aşteaptă chiar şi întreaga lor carieră ocazia de a ieşi o dată primul dând din coate şi punându-le piedică adversarilor. Se cunosc cazuri când, în competiţii mondiale şi olimpice, alergătorii de curse lungi au luat-o pe scurtături şi au fost descalificaţi. Unii au ştiut că vor fi descalificaţi, chiar din clipa când au decis s-o ia pe un drum mai scurt, dar nu s-au putut controla. Ratatului să nu-i dai şansa de a scurta distanţa până la scop, fiindcă nu va sta prea mult pe gânduri.
Parlamentele de după 1990 au fost toate nişte scurtături pentru nerealizaţii în viaţă, în familie, în profesie, în societate. Nici un mare realizat profesional nu schimbă tot ce a obţinut pe acel drum cu o carieră confuză, de politician într-un timp al debandadei în ierarhii.
În politică n-au intrat mari profesori, mari medici, mari arhitecţi, mari intelectuali din inginerie, ci marii rataţi ai acestor domenii. Oameni pe care-i ştiau toţi din meserie că se zbăteau fără să realizeze nimic de seamă. Intrând în politică, nu s-au realizat în profesia de bază, ci mai degrabă penal sau ca imagine publică vicioasă. E şi asta o realizare, să te faci cunoscut, să obţii notorietate şi avere discreditând un tip de formaţie de la temelia civilizaţiei.
Cum să nu existe în România şi oameni integri, cu mare capacitate intelectuală? Există, şi încă mulţi. Nu stau însă alături cu politicienii de scurtătură, pentru că nu le permite etica omului realizat. Aici e diferenţa: realizarea e, în sine, o etică profesională, pe când ratarea e abandonul ideii de etică.
Citește pe Antena3.ro
