Seminte si tonomate

De floare si de inima albastra. In loc de paine si circ. Asta e varianta locala a ospitalitatii si anul acesta la Marea Neagra. Semintele sunt la liber, chiar pe nisip (la doua coji gasesti si una intreaga, daca te uiti bine), iar boxele date la maximum iti arata ca in orice ospatar se ascunde un Iosif Sava, gata sa te initieze in armoniile manelelor.

Litoralul a pornit-o pe un drum inchis - si nu-ti trebuie profesor de bune maniere ca sa afli asta. E suficient un contabil. Investitiile in zgomot si mitocanie au facut ca, in ultimii cinci-sase ani, bugetul mediu al turistului pe litoralul romanesc sa scada in termeni reali, la fel ca si media zilelor petrecute aici. Nu pentru ca oamenii au mai putini bani. Ci pentru ca aceia care au cu ce, vorba cantecului, nu mai au si de ce. Litoralul nostru, conceput pentru un public captiv, fara pasapoarte (pana in ’90) si fara bani (de prin ’96 incoace), trebuie sa sape tot mai jos in datele demografice, spre turistii cu bugete tot mai mici si timpane tot mai insensibile. Evident, bugete mai mici inseamna pretentii mai mici. Si schimba fundamental datele problemei: nu mai esti musafir, esti tolerat de gazdele tale, in ochii carora se vede dispretul pentru faptul ca n-ai mai avut bani decat pentru Eforie Sud...

Acum vreo doi ani, licitatia ultimelor hoteluri de la mare a dus la preturi astronomice pentru unele dintre ele. Pana in ziua de azi ramane neclar planul de afaceri al cumparatorilor, in cazul in care au avut unul. Se vede imediat insa ca in cele mai multe cazuri, investitiile au fost minime. Cele doua-trei exceptii sunt cele ale unor patroni veritabili implicati in turism (Copos merita vizitat la Eforie Nord) sau cu volum mare de afaceri in alte domenii, adica cu bani - si cateodata gust - de amenajari. In rest, singurul lucru nou e pe tabelul de la receptie: pretul cazarii. In el se vede nu numai disperarea proprietarului (care probabil ca are de dat banii inapoi bancilor creditoare), ci si zambetul discret al unui cartel al preturilor. Unul care face deja Romania necompetitiva chiar si in relatie cu Bulgaria. Fara sa luam in calcul tunetul boxelor - vazute si azi drept cea mai sigura nada pentru turistii care-ti trec prin fata teraselor. Interzise chiar si in tari mai orientale decat a noastra...

De fapt, in cele mai multe cazuri, muzica de la terase nici nu se mai adreseaza trecatorilor. E doar o modalitate de marcare a teritoriului intre gastile subterane care controleaza afacerile cu imitatii de pizza si bere diluata. Pana acum cativa ani, doar Vama Veche reusise sa scape de modelul acesta al lui "surzeste-l si tepuieste-l!". Acum, lumea interlopa e in plin asalt si acolo. Semnificativ, prima reduta a invadatorilor a fost o terasa care nu vindea nimic, dar care instalase niste boxe uriase din care revarsa asupra concurentilor - care nu fusesera de acord sa-si vanda afacerea - vocea de aur (22 de carate, cateva kile cel putin) a lui Adrian Little Wonder.

Paradoxal, singura speranta pentru litoralul nostru ramane tocmai falimentul. Doar el mai poate taia curentul in difuzoare si trimite ospatarii-vampiri acasa in cripta de unde au iesit cu chitantierele in mana. Sigur ca asta era treaba unui minister, din cate imi aduc aminte, dar parca e mai sigur sa lasam piata sa rezolve... Pana atunci, cea mai sigura critica ramane aceea cu care tratam si socialismul: cu piciorul. Sau ma rog, cu roata de la avion.