Serviciul funerar Direct în Rai (I)

ÎNTREPRINZĂTOR  •  CULAI COJOCARU ÎŞI DESCHISE O FIRMĂ
După falimentarea Combinatului de Utilaj Greu Floreşti, Culai Cojocaru, de profesie miezuitor clasa I, obţinu un atestat de spălător de parbrize, vitrine şi geamuri.

Nu-i folosi la nimic. Cohorte de băieţaşi zdrenţăroşi, ştergându-şi mucii cu mâneca flanelului jerpelit, desculţi, indiferent de anotimp, îl concurau sălbatic. Pentru ca omul să-şi spele parbrizul sau geamul nu era nevoie de nici o calificare pe cuprinsul orăşelului Floreşti.

Da, la Bucureşti, era o altă situaţie. Parbrizele erau luate în primire la marile intersecţii, cât timp maşina şedea la Stop şi, cum totul, inclusiv luatul banilor, trebuia rezolvat în doi timpi şi trei mişcări, spălătorului i se cerea o îndemânare ieşită din comun. Şi nu atât pentru că, odată ivit, pe neaşteptate, verdele eliberator, maşina o zbughea din loc atât de iute, că te putea schilodi, ci mai ales pentru că puteai rămâne fără banii cuveniţi.

La Floreşti însă, dat fiind că se găsea o singură intersecţie, mare şi lată, iar maşinile erau puţine, aveai timp nu numai să primeşti banii, dar şi să taci la observaţiile unora de la volan despre ditamai găliganii care, în loc să muncească, trândăvesc pe la intersecţii sub pretextul că spală parbrize.

Astfel că, după o serie de încercări eşuate de a fi, pe rând, curelar, detectiv particular, depanator de ascensoare, critic literar şi curăţitor-reparator de pălării, Culai Cojocaru îşi deschise o firmă de Servicii Funerare. Şi-o înregistră la Registrul Comerţului sub numele semnificativ: Direct în Rai.

La vreun an de la înfiinţare, firma se clasă pe locul întâi în Topul întreprinderilor mici şi mijlocii, iniţiat de o Fundaţie ce scotea bani frumoşi din afacerea asta. Un loc fruntaş în Top aducea publicitate pe gratis. În plus, o firmă situată pe primele locuri nu dădea de bănuit că ar fi în pragul falimentului. Traşi pe sfoară de locul din Top, furnizorii continuau să-ţi dea materiale până când, într-o zi, aflau că acţionarii au şters-o în Brazilia cu puţinii bani rămaşi cu tot. De aceea, nu puţine erau firmele care se grăbeau să mituiască Fundaţia pentru a-şi asigura un loc fruntaş în Top.

Direct în Rai însă ocupa pe merit un loc fruntaş. Afacerea mergea foarte bine.

Postul de televiziune local, care-şi avea sediul într-o garsonieră de la marginea oraşului, singura locaţie pe care şi-o permisese investitorul, realiză un amplu interviu cu acţionarul majoritar, cum îi spuse lui Culai Cojocaru autoarea dialogului, o mamă eroină convertită la jurnalism militant. Cu acest prilej, fostul miezuitor clasa I dezvălui că numele firmei, Direct în Rai, explica în mare parte succesul financiar. Toată lumea vrea să ajungă în Rai – declară el reporteriţei, care tremura niţel ţinându-i microfonul sub bărbie, nu de emoţie, ci de frig, deoarece era îmbrăcată subţire. Firma noastră garantează clientului că va ajunge Direct în Rai fără să mai treacă în prealabil, cum ar trebui, prin Purgatoriu. Un enorm avantaj, continuă el – fără să clipească –, dat fiind că, în ultimul timp, din cauza unor lu-crări de consolidare, în Purgatoriu se stă mult. Câţiva dintre cei care au ajuns cu chiu, cu vai în Raiul terminus au făcut plângere la Cabinetul lui Dumnezeu. Li s-a răspuns însă că firma care a câştigat licitaţia, deşi nu respectă prevederile contractului, nu poate fi penalizată. Când reporteriţa îi aduse caseta cu interviul, patronul îi reproşă, nu oricum, ci chiar violent, că la acest răspuns ea nu l-a întrebat imediat pe interlocutor cine garantează calitatea serviciilor. Era o întrebare necesară din punct de vedere cetăţenesc, dar mai ales din punctul de vedere al patronului, furios pe Culai Cojocaru, pentru că refuza să-i dea publicitate.

La un moment dat, se gândiră să refacă interviul, pentru a vârî întrebarea despre calitatea serviciilor. Renunţară în cele din urmă, chiar dacă nu fără părere de rău. Interviul trebuia să intre pe post cât mai repede. Fusese înregistrat pe singura casetă pe care o mai avea postul, confruntat cu mari dificultăţi financiare. După difuzare, interviul se ştergea şi caseta putea fi folosită pentru alte materiale. Dacă ar fi refăcut interviul, postul ar fi trebuit să-şi întrerupă emisia din lipsă de materiale noi. E drept, aveau la dispoziţie nişte emisiuni mai vechi. Le reluaseră de atâtea ori, încât mulţi telespectatori, după ce le văzuseră de dimineaţa până seara, telefonaseră pentru a semnala că sesizaseră falsuri grosolane. Astfel că interviul se difuză fără întrebarea cu pricina. Telespectatorii nu aflară cine garantează doritorilor că vor ajunge direct în Rai. Mare nenorocire n-a fost. Puţini îşi puseseră această întrebare. Pentru că puţini urmăriseră interviul dintre telespectatorii fideli postului, ahtiaţi după telenovele, şi nu după emisiunile economice. Totuşi, dacă reporteriţa ar fi fost mult mai isteaţă şi l-ar fi întrebat, Culai Cojocaru ar fi răspuns că în certificatul de garanţie, înmânat automat o dată cu chitanţa, e înscris dreptul clientului (viu, desigur, mortul era exclus!) de a cere despăgubiri în cazul în care decedatul nu ajunge în Rai. Pentru asta cei care se considerau păgubiţi nu aveau decât să prezinte firmei un document iscălit de răposat prin care să confirme că nu ajunsese în Rai. Nu era suficientă însă doar hârtia ajunsă de pe Lumea cealaltă la neamurile în viaţă. Pentru a preîntâmpina posibilele escrocherii, beneficiarul serviciilor funerare trebuia să facă rost şi de o autentificare a hârtiei sale de către una din autorităţile locului în care ajunsese. Dacă, din greşeală, se trezise în Iad, documentul se cerea să fie autentificat de Talpa-Iadului. Şi cum aceasta nu ştia carte – ar fi continuat Culai Cojocaru –, firma noastră recunoaşte drept autentică şi iscălitura cu deştul.

E drept, de la înfiinţarea firmei nu se primise nici o reclamaţie. Pentru situaţia când s-ar fi primit, firma era pregătită să corecteze greşeala. Astfel, dacă răposatul nu confirma, în termen de trei zile, că a ajuns în Rai, firma era dispusă să plătească despăgubiri neamurilor care plătiseră bani grei pentru a-l şti pe cel drag într-un loc cu soare şi verdeaţă.

Va urma