Şi eu îl am la mână pe Băsescu

Nu pot aborda subiectul zilei pe Dâmboviţa (surpriza pe care i-o coace Vîntu lui Băsescu) fără a consemna victoria americană în cel de-al treilea război mondial. Da, după vreo zece ani de răscolit planeta, Osama ben Laden a fost depistat şi ucis de un comando. Presupun că luptătorii americani care au realizat isprava sunt de origine arabă, altfel n-aveau cum să-şi apropie preţioasa ţintă. De ce am zis al treilea război mondial? Pentru că lupta pentru capturarea unui singur individ, cel care a semnat măcelul de la Turnurile Gemene şi atâtea altele, mai mici, dar la fel de sângeroase, cu victime întotdeauna civile, a angajat forţe incredibile şi cheltuieli uriaşe, câte încap în ceea ce numim război mondial. Sărbătoarea americanilor, pe străzile marilor lor oraşe, este şi sărbătoarea mea şi a ta, domnule cititor, şi a arabilor de rând care n-au nimic în comun cu terorismul.

Mă întorc la ceea ce urma să îmbogăţească, nu în spaţiul monden, ci al luptei politice şi pentru putere, ziua de azi. Băsescu – cine altul? – şi-a mai băgat în zeghe un fost susţinător, cel care l-a sprijinit pe faţă în prima campanie electorală şi invo­lun­tar în cea de a doua, "mogulul" So­rin Ovidiu Vîntu, devenit apoi duş­man de moarte. Ce ştie arestatul des­pre cel cu care se întâlnea noaptea într-o parcare de la periferiile Capita­lei şi, sunt indicii, de alte numeroase ori acasă? Cunoaşte el ceva ce noi nu ştim din ticăloşiile preşedintelui? Posibil. Îl are cu ceva la mână? – m-a întrebat şi ne-a întrebat Dana Gre­cu într-o emisiune a Antenei 3 de la finele săptămânii trecute. Şi atunci, spre surpriza unora, am spus că şi eu îl am la mână pe preşedinte. Şi am contabilizat, în variantă rezumată, câteva dintre fărădelegile comise de cel care îşi întemeiază uriaşa avere politică pe pokerul dia­bo­lic al dosarelor. Îl am la mână, ba­zându-mă, de pildă, pe dezvălui­rile fă­cute de Băcanu, în nişte anchete mi­nuţioase, dintr-un ziar România li­beră care nu mai e azi, cu furtul ne­ru­şinat al flotei comerciale a Ro­mâ­ni­ei. Justiţia nu şi-a spus cu­vântul încă, dar am certitudinea că şi-l va spune într-o zi. Îl am la mână, de pildă, cu repartiţia unei case din fondul locativ de stat de primarul Traian Băsescu cetăţeanului Traian Băsescu, gest nu doar imoral, ci ilegal, pentru că cetăţeanul mai avea şi mai avusese şi alte case. Îl am la mână cu mărturia mincinoasă că n-a cârpit un puşti la Ploieşti, în condiţiile în care nu doar imaginile filmate îl contrazic, ci şi multele mărturii ale conjudeţenilor mei care au fost de faţă. Îl am la mână cu transformarea Constituţiei, pe care a călcat-o în picioare de zeci de ori, într-o târfă de bordel pe care o mototoleşte cum vrea. Îl am la mână cu îndatorarea României pe câteva gene­raţii, confiscându-i viitorul, prin gesturi de aventurier care-şi joacă la ruletă nevasta, supuşii, ţoalele – nu cele de pe el, ci cele de pe ceilalţi. Îl am la mână cu starea de râs în care a ajuns diplomaţia românească în condiţii în care avem încă diplomaţi de elită. Îl am la mână cu dezmăţul promovării pe criterii erotice, într-o ţară care a ajuns la cheremul nonvalorilor. Îl am la mână cu... Aş putea continua, dar e destul. Radu Tudor, în aceeaşi emisiune, presupunea că o bombă ar fi publicarea dosarului de securitate al lui Băsescu. Nu e bombă, Radule! Toate aceste ticăloşii, enumerate de mine, sunt ştiute de toată lumea. Şi? Nu doar eu îl am la mână, cum am spus cu ironie, pe Traian Băsescu, ci şi domnia ta, cititorule, şi cel care nu mă citeşte sau mă citeşte, dar nu-mi dă dreptate. Poporul întreg îl are la mână pe cel care-i e călău şi stăpân. Şi ce dacă îl are? Dosarul de securitate? Va spune că e o făcătură. Un film com­pro­miţător dintr-o vilă de la munte, unde cică a petrecut două săptămâni cu o înalt promovată la un minister de drumuri? Şi? Un tip care le-a cărat zilnic mâncarea şi băutura a notat, meticulos, nu doar marca de whisky cerută matinal, ci şi gramajul mâncării. Crezând că Băsescu va cădea la alegerile din mandatul doi, a scos la vânzare acest jurnal. Pe mine nu m-a interesat. Sunt acestea probe să-l zboare din scena politică pe orice individ dintr-o ţară normală, dar nu din România. Iată de ce, înainte de a se produce, dacă se va produce, marea dezvăluire pe care o promite Sorin Ovidiu Vîntu – sunt convins că omul de afaceri are destulă muniţie şi nu minte –, reiau dezamăgit afirmaţia mea. Şi eu îl am la mână pe Traian Băsescu, dar cui foloseşte?! La ce bun? Un şef PDL, primar într-o comună de la Dunăre, supărat brusc pe partid, îmi confirmă că şi el a furat voturi pentru EBA.

A fost ordin de sus să aduc zece voturi. Am adus aproape o sută. Cum? Păi, zice el, i-am chemat pe unii cu ajutor social, pe ăia care aveau probleme cu pământul, pe cei care cereau diverse aprobări.

Vreţi să vă rezolv treaba? Bine. Votaţi. Dacă am un singur vot mai puţin, v-aţi spălat pe bot. Şi a ieşit aţă. De unde era ordinul? Cum de unde? De la împărăţie. E asta o măgărie faţă de democraţie, faţă de tinerii cu adevărat merituoşi ai acestei ţări? E şi dacă e, ce!? Ce ştie Vîntu despre Băsescu? Poate mai multe decât ştie o ţară întreagă, dar mă îndoiesc că va fi destul pentru a clinti un singur fir de păr din chelia prezidenţială.