Sobolanii rosii

Sinteza evolutiei economice o poate constitui un glosar de termeni care nu descriu capitalismul, ci fojgaiala guzganilor purtatori de paraziti.

O revista economica facea in urma cu doua saptamani o descoperire de senzatie: cele mai mari 25 de companii private din Romania produc 25% din Produsul Intern Brut. Interesant!

Dar oare de ce in Statele Unite peste 90% din PIB este realizat in sfera intreprinderilor mici si mijlocii? Fiindca acolo exista PIATA. O structura potrivnica monopolurilor, duopolurilor si oligopolurilor.

Desi publicatia nu asta si-a dorit sa transmita, observam ca multe dintre firmele de pe lista fie au beneficiat de ajutoare de stat, fie isi permit sa ceara clientilor bani in avans, pentru a-si rezolva problemele de lichiditate. In locul unor mamuti de stat apare un numar de elefanti privati care anuleaza notiunea de concurenta. Indiferent ca apartin unor investitori romani sau straini, structurile monopoliste pot sa creasca preturile de la un an la altul cu 15%, 20% sau 30%, iar pentru ca inflatia sa ajunga la 9%, 7% sau 5% se pune frana consumului. Unde-i piata? Nicaieri. Vedem doar entitati care extrag RENTE din nivelul de trai, pentru ca au fost lasate sa-si imparta fosta "mosie" socialista in fiefuri ceva mai mici, ca s-ajunga la toti.

De la rente mai e un pas pana la ARENDA. Cele doua notiuni se potrivesc de minune unei economii care are mai multe trasaturi specifice FEUDALISMULUI tarziu decat capitalismului. Greii afacerilor din Romania au primit deja titulatura de BARONI. Sub ei se pozitioneaza firesc baronetii sindicali. Aceasta PSEUDO-ARISTOCRATIE nu castiga din calitatea managementului, ci de pe urma privilegiilor acordate de REGELE-STAT. Mai jos de baroni si baroneti, practicantii asa-ziselor profesiuni liberale tind sa se adapteze mersului vremurilor si sa se asocieze dupa modelul din Evul Mediu - BREASLA. Iar nota de plata pentru toti acesti privilegiati o achita IOBAGII, prostimea care compenseaza din salarii ciuntite zgarcenia companiilor fata de buget si fata de furnizorii de utilitati. Asta dupa ce au capitalizat patronul, prin acceptarea fortata a unor lefuri de mizerie. Cand scapa de dari si dijme, iobagimea incape pe mana breslasilor de tot soiul, de la zugravi si faiantari la farmacisti, arhitecti si notari. Iar la fiecare increngatura a ierarhiei sta cocotat cate un birocrat, pe post de VATAF, ca sa vegheze la respectarea obiceiului pamantului: iobagii asculta de baroneti, acestia - de baroni si toata lumea e la mila MARIEI SALE. Fireste ca armata de contopisti nu are interesul sa scuture de bani mii de ramurele mici, cand e mai simplu sa traga de cateva crengi mari. De aceea, micile intreprinderi nu sunt lasate sa devina motorul economiei, cum ar fi normal, ci sunt alesi politic clienti din randul firmelor mari.

In aceste conditii, nu-i de mirare ca inflatia scade numai la comanda, nicidecum prin mecanismul capitalist al ofertei mai mari, la preturi mai mici. Statul suveran controleaza direct sau indirect salariile si preturile, in loc ca acestea sa fie stabilite prin mecanismele naturale ale unei piete libere, care premiaza eficienta si ii elimina pe cei necompetitivi.

Maretia socialismului, grandomania raportarilor macroeconomice nu au cum sa fie inlocuite cu eficienta si succesul capitalismului decat pe seama dinamismului, pe care doar IMM-urile il pot imprima. Avantajele acestor companii care nu impresioneaza ochiul, precum concernele cu mii de angajati, deriva din factorii motivationali. Ele nu se pot organiza in grupuri de presiune, caci singurele cai de a-si maximiza profiturile sunt reinvestirea, flexibilitatea si inovatia. Deciziile se iau rapid. Nu se poarta o batalie nesfarsita cu sindicatele. In economiile in care numarul intreprinzatorilor este mare, cel al functionarilor e mic. Cumparatorii au sansa de a alege dintr-o multime de furnizori, nu fac coada la marile oferte speciale.

Adevarata fractura intre macro si micro se reduce de fapt la o lupta intre cine este stapanul: "clientul nostru..." sau politicianul. Cand imaginea omului politic primeaza sunt inevitabile deficitele mari, accesul la credite e greoi, adica se ridica obstacole in calea dezvoltarii IMM-urilor. Din deficite bugetare si cvasifiscale rezulta inflatie, si statul este obligat sa se finanteze de la banci, in dauna sectorului privat. Datoria se rostogoleste apoi cu banii din impozite. Acestea nu pot scadea decat daca in schimb cresc taxele, iar acestea din urma sunt, pentru noul Ev Intunecat, echivalentul economic al CIUMEI.