Există operaţii care acţionează împotriva obezităţii, dar nu toţi graşii pot să-şi rezolve povara kilogramelor prin intervenţii asupra stomacului sau intestinelor.
Există operaţii care acţionează împotriva obezităţii, dar nu toţi graşii pot să-şi rezolve povara kilogramelor prin intervenţii asupra stomacului sau intestinelor. Se apelează la chirurgie numai în cazul obezităţilor monstruoase de peste 35-40 indice de masă corporală, şi anume atunci cînd această obezitate foarte mare agravează bolile cardiovasculare, diabetul, bolile respiratorii, reumatismele, cancerele. Pînă în indicele corporal de 35, deci în obezităţile blînde, se intervine cu diete, cu un sistem de mişcare, ba chiar cu medicamente. Atunci cînd poate interveni chirurgia numită bariatrică, se poate acţiona asupra stomacului. Fie prin endoscopie, i se introduce un balon în stomac pentru a-i micşora acestuia volumul şi asta se face fără nici o tăietură. Sau prin intervenţii laparoscopice, deci miniinvazive, se poate monta pe exteriorul stomacului un inel care strînge stomacul, construind două încăperi, ca la clepsidra de măsurare a timpului cu nisip. Alimentele intră în compartimentul de sus, mai mic ca volum prin strangularea făcută de inelul exterior, şi se declanşează repede senzorii de saţietate după numai cîteva îmbucături, şi omul nu mai mănîncă mult. Altă operaţie este tăierea unei bucăţi din stomac pentru a-i micşora capacitatea. După cum o intervenţie de mare amploare este transformarea intestinului subţire într-un fel de literă “Y”, unind astfel mai jos canalele biliare şi pancreatice cu intestinul subţire. Astfel, porţiunea de absorbţie a mîncării se micşorează şi omul slăbeşte. Dar nu trebuie să ajungi pînă acolo unde chirurgul trebuie să-ţi modifice anatomia.