Iliescu a hranit, prin felul sau de a fi, un tip de asteptare pervers voioasa, de negasit in alte tari, si care n-a evoluat in timp. E cam aceeasi din 1990. E o chestiune de gena a locului.
NUMELE UNOR PICTORITE de dinainte de razboi sunt pomenite numai cu precizari precum "a fost amanta lui Tonitza", "a fost modelul lui Pallady", ceea ce e un alt mod de a zice ca i-a fost si iubita. Precizarea vine cu un soi de infiorare respectuoasa. A-i fi fost amanta unui artist de mare reputatie e o dovada de dotare si artistica. Cand aveau o legatura amoroasa in breasla, marii pictori o aveau si fiindca femeia vadea calitati la sevalet. Sau, daca nu le dovedea de la inceput, precis ca si le evidentia prin apropierea de maestru. Ceva, ceva se transfera de la geniu.
LA VERNISAJE, la prezentari de carte, oriunde se constituie un juriu sau un mic grup de protocol e intalnit adesea unul din grangurii de odinioara ai muncilor culturale cu jurii. Invitat sau neinvitat in fata, acesta - batran de acum si neputincios - isi trage un scaun si se lipeste de nucleul de vorbitori. De regula, neinvitat. Se propteste in coasta juriului cu un aer inca important, de infirm care stie sa lupte multa vreme pentru drepturile sale. Pentru dreptul de a sta vesnic intr-un juriu. Mutenia lui incruntata parc-ar spune: "Ehei, nu scapati voi asa usor de mine!".
AVEM CULTUL "dorului de tara", desi dorul de restul lumii e la fel de mare. Mi-e dor de Borneo, de Corsica, de Peru, de Tunisia si de Maroc de nu mai pot!