Tara care da

Cand vrei sa intelegi de ce unora le era mai bine "pe vremea lui Ceausescu", iar altora mai rau, trebuie sa vezi ce voia fiecare de la viata si cum considera fiecare relatia sa cu statul - cu munca si cu salariul.

Daca in ce priveste criteriile traiului bun, care erau domestice si limitate la putinul pe care-l stia omul, nu prea e de discutat, relatia cu datul lamureste rezistenta unei parti mari din populatie la imperativele aspre ale economiei de piata.

Un fost miner de la metro, un om de treaba, care nu intelege nimic din ce i se intampla, m-a ochit din multime ca sa ma ia la intrebari precum "Era mai bine pe vremea lui Ceausescu?" si "Unde ne duc astia?". Sunt foarte multi oamenii care nu mai au nici un punct de sprijin si se reped la intamplare la cate unul ca mine, care le pare bun de luat la rost, ca sa-si verse oful. Ca si cand ar vorbi singuri, dar asistati: "Ia zi, bre, nu era mai bine inainte?". Cum nu avea nevoie de parerea mea, nici nu m-a lasat s-o am si mi-a deslusit tot sistemul sau de convingeri, din care i se tragea si nauceala fara capat, si suferinta, ca rezultat al impotrivirii la vremuri. Ca miner la metro, el nu castiga o leafa, ci i se dadea o leafa. Mare diferenta! Romanii, prin urmare, nu castigau un ban cu munca lor. Statul era bun ca le dadea la toti un ban ca sa traiasca. Insa munca era altceva, si nu neaparat cu o masura in bani. Munceai sau nu munceai, de dat trebuia sa ti se dea. De asemenea, el, ca miner, mi-a dat mie un metro. Asa s-a si exprimat: "Mi-am scuipat plamanii ca sa-ti dau tie metro. Astia, de acum, ce ti-a dat?". In mintea omului, suparat definitiv de 16 ani, cei care traiesc mai bine in noile circumstante sociale - cum ar fi bunaoara ziaristii - sunt niste nerecunoscatori. El, muncitorul, ne-a dat metro si noi, profitorii tranzitiei, nu-i dam ce i se cuvine. Societatea da, iar cetatenii, la randul lor, trebuie sa-si fie recunoscatori unii altora, ierarhic, de jos in sus, dinspre intelectualitatea progresista catre clasa muncitoare, care a dat totul, metro, paine, bocanci si concedii la mare. Nici vorba de calitatile individuale, de stiinta de carte, de fire si de talentul de a-ti negocia castigul. Omul suparat reclama faptul ca nu se mai da la toti, indiferent ca nu mai e acelasi stapan, ca nu mai exista un stapan bun impartitor. Nu mai e Ceausescu, dar e statul. Cineva trebuie sa dea. Doar si el, fostul necalificat, acum pensionar, ne-a dat metro, iar mai inainte ne-a dat o linie de tramvai. E drept ca nu a invatat carte pentru ca a fost pus de ai lui sa ne dea si sa ne tot dea inca de la paisprezece ani. Ca muncitor cu sapte clase neterminate ne-a dat cateva mii de roabe de pamant si nu era deloc rau, intrucat, pe cealalta parte, i se dadea si lui, cat sa aiba ce manca si ce pune pe el. Deci, era bine cu datul. Era mai bine cu datul. Va fi iarasi bine, cand statul va da din nou ca sa se poata trai si-i va pune la punct pe cei care nu vor cu datul, care vor sa munceasca mai bine si mai mult ca sa castige mai mult.