Vorbesc, bineinteles, despre cele 16 procente ale cotei unice, care iata ca trag presul de sub masa relativ prospera a IMM-urilor. E ca un blestem: in Romania, nimeni nu trebuie sa se simta prea bine, prea mult. Prosperitatea onesta e limitata la cativa ani, planurile (era sa zic de viitor, dar daca gasesc pe cineva sa stie ca e pleonasm?), la cateva luni, iar extazul se reduce si el la cinci minute. Acelea dintre vizionarea extrasului de cont si plata taxelor la bugetele locale, centrale si galactice.
E drept, IMM-urile ajunsesera un refugiu al romanilor cu salarii mari. Un paradis fiscal la purtator, un Delaware sau un Barbados mioritic, numai bune pentru fentarea cat mai multor taxe si impozite. Dar ele au fost in acelasi timp o scoala de afaceri pentru multi. De voie, de nevoie, oamenii au invatat sa scrie contracte, sa faca facturi, ba chiar sa calculeze profitul si - in cazurile cele mai evoluate - sa incerce sa-l maximizeze. Legislatia IMM-urilor a nascut un strat social care a descoperit deliciile initiativei private, desi nu avea nici un chef sa iasa din randul salariatilor. Tentatia banului muncit si incasat direct a transformat existente si a stricat tabieturi. Nici n-am realizat cum o masa de oameni inerti s-a transformat in mici atleti ai micii intreprinderi private...
Sa fim cinstiti: IMM-urile n-au fost o solutie neaparat morala. Dar a fost una prin care cei cu minte si chef de munca au scapat de povara saracilor, pensionarilor, taranilor si invatatorilor. Eliminarea acestei nedreptati nu inseamna insa ca, de maine, clasa mijlocie se va multumi cu mai putin, in numele binelui comun. Ce se intampla mai degraba pare eliminarea si a ultimului argument pentru care nu suntem chiar toti in avion spre Canada. Bizar, fac asta tocmai cei pe care IMM-istii i-au votat probabil in proportie de 99,9%. In locul lor se bucura marii proprietari de business-uri, cei cu multi angajati si pentru care cota unica e chiar o usurare. Cati dintre ei sunt liberali si cati PSD-isti? Numarati si va distrati, daca va da mana.