x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Treizeci si doua de litere

0
Autor: Tudor Octavian 16 Iul 2005 - 00:00

Un critic literar, foarte citit pe vrema aceea, mai ales in provincie, a scris, citandu-l si pe Alexandru, intr-o lista cu debutanti in proza, c-ar fi fost "un narator atent cu virtuti de analist". Atat. Treizeci si doua de litere.

Un critic literar, foarte citit pe vrema aceea, mai ales in provincie, a scris, citandu-l si pe Alexandru, intr-o lista cu debutanti in proza, c-ar fi fost "un narator atent cu virtuti de analist". Atat. Treizeci si doua de litere.

Erau primele vorbe care se spuneau de bine despre nuvelele sale la douazeci si cinci de ani. Fiindca erau primele, Alexandru le-a tot batut de atunci in cap incercand sa ghiceasca nu ce voise criticul sa spuna, ci mai ales ce nu vrusese. Mai tarziu, Alexandru si-a dat seama ca numarul celor care luptau si rareori castigau lupta cu o vorba rostita candva, dinadins sau intamplator, rational sau iresponsabil despre ei, era foarte mare. Carau cu totii o cruce, fara sa stie de la inceput cat avea sa fie de grea. Scormoneau la nesfarsit, decenii de-a randul, exact ca Alexandru, in cateva cuvinte, aruncate in vant de o persoana a carei meserie era sa aiba pareri. Doar, doar vor intelege cum au fost priviti de altii si ce putea sa insemne asta.

Un "narator atent", oricum ai suci cele doua vorbe, este un ins care nu reuseste sa fie patrunzator, fin, inspirat, necrutator, profetic, providential. E un fel de portar, care numara cati oameni au intrat si au iesit dintr-o situatie si ce duc cu ei. Cine discuta rolul talentului in viata portarilor? Nici chestia cu "virtutile de analist" nu fusese tocmai un elogiu, desi, pe atunci, la debut si in targul unde Alexandru era profesor de liceu, putea sa para. In fond, era o luare in serios de la Bucuresti. Ce spera mai mult un suplinitor abia intrat in paine la cel mai vechi liceu din judet? Cu virtutile de analist insa nu dai si garantii pentru o cariera de succes.

Atat de rau il infuria pe Alexandru amintirea zilei cand a citit in revista, apropo de nuvelele sale, ca era un narator atent, adica marginit, cu virtuti de analist, adica fara altele mai mari, ca au fost zile cand ar fi vrut sa-i scrie criticului. Si sa-i spuna ca el si cu ma-sa si cu toate neamurile lui erau niste naratori atenti cu virtuti de analisti. A trait ani de zile cu senzatia ca i se uita mereu cineva peste umar cand scria nuvele si romane gata sa-i spuna: Nu-i rau, Alexandre, dar nu-i nici suficient de bine ca sa ajungi sus. Baiatule, asta e, esti un simplu narator.

La patruzeci de ani, cartile au inceput sa i se vanda foarte bine, comentatorii acestora le laudau exact pentru motivele pe care le socotea si el importante si, cu toate ca crezuse c-o sa sufere din cauza celor treizeci si doua de litere toata viata, nu mai simtea nimic amintindu-si-le. Cat despre critic, nu mai stia care din ei le scrisese. Se uita la toti cu un soi de ostilitate obosita, care nici macar nu era ostilitate. Era o indiferenta de matur, care a descoperit ordinea lucrurilor si nu-si mai pierde vremea cu fleacuri.

Intr-o seara, la una din carciumile frecventate de artisti si scriitori l-a vazut la o masa, singur, abatut, cu o figura de om care daduse de mult in primire, iar acum nu facea decat sa astepte trecerea timpului cu un pahar de votca in mana pe autorul cuvintelor care la douazeci si cinci de ani ar fi putut sa-l nenoroceasca definitiv. Sa-i zdruncine si putina incredere in sine, pe care o avea. Domnule, i-a zis Alexandru stand in picioare langa masa criticului, puteai sa-mi faci un mare rau, insa, trecand anii, sa stii ca mi-ai facut un mare bine. Si stii de ce? Pentru ca, indiferent ce cred unii si altii, ramai totusi un critic. Un critic atent, cu virtuti de analist.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   alex

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de