Tudor Octavian: Scadenţa la pasiune

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Multe averi se pierd o dată cu stăpînii lor. Numai ei ştiu cît de mari sînt şi ce trebuie făcut ca să poată fi transformate în bani. Colecţiile de timbre ar fi una din acestea. Şi, în general, colecţiile pe care urmaşii colecţionarului nu se pricep să le valorifice, ba chiar îi poartă pică părintelui, pentru că le-a lăsat pe cap o grijă de-o viaţă.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Multe averi se pierd o dată cu stăpînii lor. Numai ei ştiu cît de mari sînt şi ce trebuie făcut ca să poată fi transformate în bani. Colecţiile de timbre ar fi una din acestea. Şi, în general, colecţiile pe care urmaşii colecţionarului nu se pricep să le valorifice, ba chiar îi poartă pică părintelui, pentru că le-a lăsat pe cap o grijă de-o viaţă.

Cunosc cîţiva moştenitori de colecţii specializate – ceasuri, ilustrate, artă asiatică veche, sticlărie, ceramică, email – care se blochează în loc să se ocupe stăruitor de bogăţia ce le-a rămas. Suferă, deoarece ştiu c-o s-o piardă, mai devreme sau mai tîrziu, şi că, oricît de bine s-ar pune la punct, vor fi lipsiţi de motivaţia care stă la baza colecţiei.

Pasiunea pentru obiectele de preţ nu se predă în şcoli, nu se lasă moştenire, nu poate fi orientată didactic către satisfacţiile maxime. Pasiunile nu se repetă, se definesc doar prin persoana care le-a cultivat. Colecţiile ajung uneori în muzee şi sînt salvate, ca inventar de excelenţe, dar sînt văduvite de poveştile ce marchează o pasiune. Poveştile, chiar dacă uneori se păstrează concentrat în "Memorii", în interviuri şi în mărturii ale contemporanilor, îşi diminuează considerabil efectele. Bărbatul care a avut norocul unei mari iubiri nu se va recunoaşte în romanul sau în filmul făcut de alţii. Romanul şi filmul pot impresiona profund publicul, dar pentru bărbatul care a trăit o mare pasiune, personajul, aşa cum e văzut de alţii, rămîne un străin într-o poveste a altcuiva.

Cu oamenii care nu lasă în urmă decît regrete veşnice n-are sens să discuţi ce se va întîmpla în familie, după ce ei nu vor mai fi. Îi jigneşti, nu e treaba ta, nu-i niciodată oportun să observi că, după optzeci de ani, nu urmează obligatoriu sărbătorirea a optzeci şi unu de ani. Cu un colecţionar însă poţi conversa cu folos afectiv şi spiritual despre aranjamentele postume. Sînt şi colecţionari care aşteaptă resemnaţi sfîrşitul, ştiind că de toată preţioasa strînsură a casei se va alege praful. Copiii au alte preocupări, între rudele apropiate nu există persoane de încredere şi cu un minimum de pricepere, cît despre soluţia – aparent de bun-simţ – de a vinde colecţia, în timpul vieţii, ea aduce a sinucidere. E ca şi cum şi-ar porţiona pasiunea şi ar risipi-o, presaţi de timp, la lume de toată mîna. O femeie se vinde pe bani, nu însă şi o pasiune. Cînd în discuţie rămîn doar banii, pasiunea suportă cea mai degradantă soluţie.

Pasiunea pentru obiectul de artă garantează continuităţi şi mijloace superioare de valorizare. Scos la vînzare, nu importă pentru care clienţi, lucrul de preţ intră în zodia unui risc major. Pentru cei mai mulţi oameni cu bani, valoarea contează separat de pasiune. Or, fără însoţirea prin veacuri cu pasiune, lucrul de artă nu înseamnă nimic şi cade adesea într-un anonimat durabil.