Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Tudorel Toader nu a crezut niciodată că va ajunge în situația fără ieșire de a face opțiunea cu, sau fără Kovesi. Pentru că dacă ar fi crezut, s-ar fi pregătit începând cu luna martie a anului trecut, când a declarat că va monitoriza neîncetat activitatea DNA.
Dar, în definitiv, de ce a produs atâta dezamăgire, în ambele tabere, prestația ministrului justiției?
Gruparea pro DNA este dezamăgită că ministrul justiției, apreciat de toți ca fiind necontrolabil de către Liviu Dragnea, nu a găsit o soluție pentru a evita decizia out-Kovesi.
Gruparea pro PSD-ALDE este nemulțumită că Raportul nu este redactat în termeni categorici și convingători, că lasă loc posibilității de respingere a propunerii de revocare.
Dezamăgirile sunt mari, pe măsura așteptărilor: Mihai Gadea, care încă îl consideră “eminent profesor”, Răzvan Savaliuc, care încă îl consideră “onest” și chiar Klaus Iohannis, care încă îl consideră “remarcabil profesionist”, așteptau cu totul altceva.
Raportul începe cu o afirmație basesciană, că justiția trebuie să fie bună și nu rea, după care, cu același aer de copil nevinovat care recită o poezie pe scena Grădiniței din comuna natală, evocă absolvirea facultății ca șef de promoție al unei serii de 30 de studenți la Iași și opțiunea pentru funcția de procuror “care este o demnitate absolut respectabilă dacă este exercitată cu bună-credinta”. Un asemenea debut ar trezi interesul oricărui profesor de psihiatrie, dar să continuăm analiza succintă a raportului.
Primele șapte puncte ale raportului reiau problemele legate de adoptarea de către Guvern a OUG 13/2017 și conflictele de natură constituțională provocate de DNA prin anchetarea miniștrilor, secretarilor de stat și premierului, implicați în adoptarea acesteia. A fost într-adevăr o încălcare gravă care a produs o tulburare însemnată activității Guvernului, dar această abatere a fost analizată în raportul ministrului justiției din 22 martie 2017 când a considerat inoportună revocarea șefei DNA. În ceea ce privește secretarii de stat, despre care recunoaște că au fost anchetați fără motiv de DNA, ministrul justiției omite să completeze că după epuizarea acestui scandal a refuzat să îi reprimească, ceea ce ar fi însemnat o compensație pentru deficitul de imagine pe care l-au suportat. Oricum, o abatere disciplinară chiar gravă, a șefei DNA, n-ar mai putea fi invocată la trecerea a mai mult de un an de la data săvârșirii acesteia.
Comportamentul excesiv de autoritar, implicarea în anchetele altor procurori și prioritizarea soluționării dosarelor cu impact mediatic prevăzute la punctele 8,9 și 10 sunt aspecte care au fost avute în vedere în raportul inspecției judiciare din septembrie 2017 a cărui valorificare a fost întârziata excesiv și nejustificat de ministrul justiției și care evidențiază, în adevăr, un stil de management neadecvat unui șef al unei instituții judiciare de acest nivel.
Numai că, raportul inspecției judiciare a fost adoptat la paritate, trei voturi pentru și trei voturi contra, urmând ca ministrul să ceară verificări suplimentare sau să-l efectueze prin procurori anume desemnați, potrivit legii, ceea ce nu a mai făcut.
Contestarea actelor și activității Curții Constituționale, contestarea autorității actelor Parlamentului precum și criticile vehemente vehiculate cu privire la unele propuneri de modificare legislativă la care se face referire în cuprinsul punctelor 11,12,13 sunt acceptate într-un stat democratic, dacă ele nu produc o tulburare a funcționării acestor autorități.
Înțelegerea greșită a locului și rolului procurorului, precum și încercarea de a obține condamnări cu orice preț, prevăzute la punctele 14 și 15, pot fi întâlnite în activitatea instituțiilor judiciare din orice stat membru al Uniunii Europene iar creșterea numărului de achitări și lipsa de implicare în eliminarea comportamentelor abuzive (punctele 16,17) implică și activitatea ministrului justiției în calitate de șef al Ministerului Public, dar și activitatea procurorului general, despre care ministrul nu suflă o vorba și care ar fi trebuit să facă obiectul revocării odată cu șefa DNA.
Ultimele trei puncte (18,19,20) se referă într-adevăr la situații foarte grave care necesită toată atenția, pentru ca dacă sunt adevărate, aceste fapte constituie infracțiuni pentru care cei vinovați trebuie să primească pedepse grele. Numai că, aceste fapte trebuiau constatate oficial de inspecția judiciară sau de procurori anume desemnați de ministrul justiției, care nu s-a arătat prea dornic să o facă. A nu face vorbire despre cauzele grave a căror rezolvare opinia publică o așteaptă de multă vreme (EADS, spre exemplu), a invoca doar într-o paranteză cazul Microsoft, în care s-au pierdut sute de milioane de dolari, a nu spune nimic despre dosarele unor oameni care și-au dat demisia din toate funcțiile ocupate și care așteaptă de doi sau trei ani soluționarea acestora (cum este cazul fostului procuror general Tiberiu Nițu), a nu vorbi despre oameni politici care au fost înlăturați din funcții ca urmare a deschiderii unor dosare după care au fost achitați fără ca cineva să le ceară scuze și fără a-și primi înapoi funcțiile din care au fost înlăturați abuziv înseamnă într-adevăr un “raport confuz”.
Dar cel mai confuz lucru în activitatea ministrului justiției este că deși s-a întâlnit în luna martie 2017 cu Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, din poziția sa de ministru tehnocrat, adică aflat în afara coaliției PSD-ALDE, nu a reușit să-l convingă nici pe el și nici pe ceilalți membri ai Comisiei Europene, de-a lungul unui an întreg despre ceea ce se întâmplă, de fapt, la DNA. Iar acest lucru afectează credibilitatea externă a României.
Citește pe Antena3.ro
