Tukumine, Yokutine

DESI ARE TOT EXOTISMUL unor formule tribale de tipul M’Banburu, M’Badumba sau ’Nguyaba, ’Ngudigu, acest Tukumine, Yokutine nu-i altceva decat transcrierea, dupa impresie, dupa tot ce aud de dimineata pana-n seara la niste tarabe cu manele. E miezul esentializat, ca o gaura neagra din Calea Lactee, a tanjirii din amor a manelistului: Tu cu mine, Eu cu tine…

Elocika Canibala, eroina lui Ilf si Petrov, avea nevoie, ca sa se faca inteleasa, de vreo douazeci de cuvinte si sapte interjectii. Guristul, care ofteaza pe cuprinderea a sute de mii de pantece incinse de asteptare, rezolva problema lipsei de comunicare din lumea de azi cu mult mai putin: Tukumine, Yokutine, Tukumine, Yokutine.

ORICE VEDETA ARE UNDEVA, nu se stie unde, pe cineva care-i seamana. Sosiile insa, oricat ar fi de izbutite de la natura, au ceva caricatural. Ca si cum totul se compenseaza: omului frumos viata ii face pereche un bocciu; desteptului i se cuvine in balanta un idiot, care-i seamana. Publicitatea cloneaza nu exemplare mai reusite decat modelul, ci parodii. De aceea se poate spune si invers: orice prost are undeva o vedeta care-i seamana.

IN RENASTERE, artistii au inteles ca unii oameni au trasaturi de lei, altii de vulturi, altii de oi si de berbeci. Revelatia trimitea la caractere. S-au tiparit mai multe carti cu desene ale unor italieni si francezi infatisand barbati leonieni si femei gaste. Imaginatia insa nu indraznea si relatia mult mai vasta cu taratoarele, cu jivinele respingatoare. Omul din Renastere nu cuteaza sa-si asemuiasca semenul cu un limbric.

UNUL DIN GESTIONARII secretelor din dosarele Securitatii are chip de securist. Nu am avut, pana a nu-l auzi intr-un talk-show, un tipar al mutrei de securist-functionar, care muta de colo, colo hartiile tortionarilor. Intai m-am gandit ca e o chestiune de contaminare. Omul lucreaza acolo, deci e normal. Omul face o cauza perversa cu cei pe care ar urma sa-i dea de gol in public. Apoi mi-a trecut prin cap un gand mai verosimil: securist nu devii, securist te nasti. Te nasti cu dotare pentru o slujba de om cu doua fete, asa cum pleci in viata cu un talent la delatiune.

DE CATE ORI PLEC DIN TARA aflu, la intoarcere, ca un politician a plecat pe lumea cealalta, ca un mare bandit e plecat la puscarie sau ca un ins nesuferit e plecat cu pluta. E ca o relatie de la cauza la efect. Pacat ca nu stiu dinainte unde ar fi bine sa plec, ca sa plece din vietile noastre niste canalii si niste idoli ai prostului gust. Mi-as aranja niste calatorii si-n Kamciatka, si in Tara de Foc, numai sa se intample.

POETUL CARE N-A ZIS, de cand l-a facut ma-sa, un "Multumesc frumos!" nimanui. Ar putea sa obiecteze ca a multumit la toata lumea prin poeziile lui, mai ales ca multe chiar asta sunt, plecaciuni omagiale si de lins talpa binefacatorilor. Multumitul in versuri insa e truc literar, nu recunostinta sincera. Un "Buna ziua!" si un "Sa-ti dea Dumnezeu sanatate pentru binele pe care mi l-ai facut!" e indecent sa le tratezi in regim metaforic.

UN ESTROPIAT DE LA O PUBLICATIE PENTRU FRUSTRATI scria intr-un articol sumet despre "conceptul de mama". Mai, sa fie! Mama e numai mamica, nu concept, nu imagine, nu o amarata de figura de stil!