Turcii şi Turcia (1)

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Prima ţară unde ne-am putut duce, doar de plăcerea dusului şi a cumpăratului, a fost Turcia. În 1990, cîteva graniţi se rupeau aşa cum se rup digurile. Plecam puhoi în Cornul de Aur, iar mărfurile otomane ne inundau. Nu erau ele cele mai bune, dar nici noi nu aveam bani pentru tot ce era mai bun la Istanbul.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Prima ţară unde ne-am putut duce, doar de plăcerea dusului şi a cumpăratului, a fost Turcia. În 1990, cîteva graniţi se rupeau aşa cum se rup digurile. Plecam puhoi în Cornul de Aur, iar mărfurile otomane ne inundau. Nu erau ele cele mai bune, dar nici noi nu aveam bani pentru tot ce era mai bun la Istanbul.

Pe atunci, Turcia era doar Istanbulul şi imensul său bazar. De fapt, imensa metropolă, cu puzderie de pieţe, magazine şi negustori. Cu hotelurile de şase dolari patul şi cu gecile din petice de piele, cu afacerile de toată mîna, cu trenurile şi autocarele burduşite de pachete, cu grupurile de polonezi şi ucraineni din zona Universităţii, cu tot ce socoteam că făcea viaţa frumoasă. Cu tot ce ne fusese interzis, începînd cu aurul de paisprezece carate şi terminînd cu fericirea de a hoinări şi de a nu da nimănui explicaţii la ce gîndeşti, ce spui şi ce faci.

Pentru mine, Istanbulul a fost numai revelaţie şi bucurie, în ciuda infernului din cursele Bucureşti-Laleli tur-retur. Şi pentru că la Istanbul am îndrăznit să mă întreb care vor fi fost cu adevărat relaţiile româno-turce de-a lungul secolului şi ce rol au jucat ruşii şi ceilalţi dragi vecini în istoria noastră, în istoria reală, nu în aceea măsluită, învăţată în liceu, îi rămîn marelui oraş recunoscător.

Din pricini care nu-mi sînt tocmai limpezi, am simţit la cîţiva ani odată nevoia imperioasă să mai merg în Turcia. Dacă vezi Turcia de mai multe ori într-un an, nu observi schimbările. Dacă însă revii în Turcia la cîţiva ani şi cunoşti mereu alte locuri, realizezi cadenţa şi calitatea schimbărilor. Fusesem, cum spuneam, în trei rînduri la Istanbul, apoi vreo două săptămîni la Ankara, iar în alte trei zile perfecte într-o incintă turistică din categoria all inclusive, la Bodrum, unde am descoperit că marea putea fi şi altfel decît la Costineşti, cu cazare şi masă la preţ de sindicat. Zilele trecute, am fost din nou în Turcia, la Istanbul, la Bursa şi într-una din locaţiile de vacanţă de la Marea Marmara. Împreună cu un mic grup de scriitori – ca şi mine – la ziar am cutreierat Istanbulul dintr-un capăt în celălalt, cu o seamă de facilităţi în documentare şi în înţelegerea fenomenului numit "Turcia modernă", pe care, ca simpli turişti, nu le-am fi avut. În numai şase zile am trăit, am văzut şi am învăţat ce e Turcia anului 2008 şi cum sînt turcii de rînd, cît alţii într-o lună.

Învitaţia a venit de la o instituţie de învăţămînt de tip Cambridge – cu numele LUMINA – creată de turci la Bucureşti. Şcoala pregăteşte în regimul eminenţei, printr-o continuă selecţie, tinerii României de mîine. E vorba de una din acele izbînzi didactice de care nu se vorbeşte, întrucît mass media n-are ochi decît pentru senzaţionalul de o zi, nu pentru senzaţionalul de o viaţă. Am fost însoţiţi, îndrumaţi, omeniţi şi împrieteniţi de domnii Ragîp Gokcel, directorul general al Şcolii, de Erwin Iusein, profesor şi turc de-al nostru, din Dobrogea, şi de Adnan Hoşoglu, membru în consiliul de administraţie, toţi trei tineri şi ştiutori în multe. Despre ce a fost această prielnică iluminare, voi povesti în zilele următoare.